Poate unii din voi, ca și mine, v-ați simțit ofensați ieri de scrierea mea. Poate ați ripostat în mintea voastră cu tot felul de scuze: Că e greu, că nu ştiu cum e fără pâine pe masă, că vorbesc din invidie față de cei ce au averi, că am ceva cu religia și câte și mai câte. Da, e dureros să afli că e posibil ca ceea ce faci, să denote altceva decât ceea ce pretinzi. Ei însumi am pățit-o. E de nesuportat să îți spună cineva că e posibil să te închini banului, sau unui sistem religios, sau ție, în timp ce tu pretinzi că te închini Domnului.
Domnul Isus, rostește următoarele cuvinte surprinse de ucenicul său Matei: ”Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Oare ce înseamnă ”face voia Tatălui Meu”? Oare a face voia, nu se referă la o trăire permanentă? Și dacă e trăire permanentă, de ce e așa de mare diferență între eu, cel de duminica și eu, cel de peste săptămână? Oare ”a face voia Tatălui” nu înseamnă chiar ”a face”? Și atunci… cât din viața mea ”fac” voia Tatălui?
Da, e dificil de evaluat. E dificil de recunoscut. E dificil de făcut. Chiar dacă Voia Lui e ”bună, plăcută şi desăvârşită”. A face Voia Lui, e sinonim cu a fi ai Lui. Dacă suntem ai Lui, nu mai suntem ai noștri, nu mai suntem ai banului, nu mai suntem nici măcar ai religiei sau bisericii locale, ci suntem ai Lui. Să fii al Lui, înseamnă ca tu să nu mai faci ce vrei, să nu mai faci ce dictează Mamona prin mode, curente sociale și vești îngrijorătoare și înseamnă să nu mai faci nici ce vrea o organizație religioasă. Să fii al Lui înseamnă să faci Voia Lui. Citeste continuare click aici
Scris de Teofil Gavril– www.filedinjurnal.ro
