Mândria creștinului

Îmi amintesc de perioada în care eram un țânc în biserică și de ce se predica pe atunci. Probabil una din cele mai abordate teme după cea a răpirii era mândria. E posibil să fiu subiectiv acum, dar îmi amintesc bine aceste tematici. Poate nu au fost neapărat primele două ca frecvență, dar în top 5 cu siguranţă erau. Mândria era des condamnată și incriminată, dar într-un mod convenabil pentru predicator, adică, într-un mod care să nu îl incrimineze, pentru că în realitate, mândria era, ca și azi, infiltrată în viața de zi cu zi a fraților și surorilor. Atunci nu vedeam asta, azi o văd.

Se predica despre mândria oamenilor fără Dumnezeu, că noi aveam Dumnezeu, despre mândria celor bogați, că noi nu eram, despre mândria celor învățați, că noi nu eram, despre mândria celor cu mașini, că noi nu aveam, despre mândria celor cu funcții, că noi nu eram între ei și despre multe alte mândrii. Unele erau penalizate, doar din cauză că noi nu ajungeam la ele, nu că ar fi fost rele. Ce rău era să ai mașină, dar în optica de atunci, din mândrie îți luai. Acum, aceiași predicatori, se mândresc că le vin copiii acasă și au la întrunirile de familie, câte 20 de mașini la poartă. În fine, se predica mult împotriva mândriei pe care ne permiteam să o criticăm și puțin sau deloc, despre mândria caracteristică nouă.

citeste tot articolul click aici – http://www.filedinjurnal.ro/mandria-crestinului/