Sunt al Domnului sau ….

Știu că intru pe un teritoriu sensibil, dar se pare că mi-am făcut un obicei din a supăra oamenii înrădăcinați în anumite practici necercetate, ci doar aplicate, pe baza argumentului ”așa au făcut strămoșii”. Nu am intenția de a atinge pe cineva în mod special, dar mi-am propus, după cum vă spuneam, să citesc Scriptura fără ochelarii religiei, în măsura în care se poate. Această scriere face parte dintr-o asemenea abordare. Așadar:

Se transmite adesea mesajul, de diferiți oameni că ei sunt ai Domnului. Avem și cântări în care declarăm: ”Eu sunt al Tău, din Cuvânt o știu” și alte multe cântări cu mesaje asemănătoare. Mai mult predicăm sau ni se predică, apartenența noastră totală lui Dumnezeu și asta ne face să ne simțim bine. Cine nu s-ar simți bine, știind că este numit prietenul Domnului, robul Domnului, fiul Domnului. E un titlu onorant, cel mai onorant și oricui i-ar place, dar oare este realitate sau nu?

Al Domnului sau al meu?

Unul din drepturile la cere ținem foarte mult, cel puțin noi românii, este dreptul de proprietate. Noi avem cea mai mare rată de locuințe și terenuri pe care suntem proprietari, sunt ale noastre. Cu un asemenea spit al proprietății dezvolatat, întâmpinăm probleme și pe latură spirituală. Să spui că ești al Domnului, când în realitate tu nu poți ceda controlul, e o minciună. Uneori doar pretindem că suntem ai Lui, că realitatea de zi cu zi a vieții noastre demonstrează că 6 zile și ceva din săptămână, pentru noi trăim nu pentru El. A fi al Domnului ar însemna trăirea pentru El.

Unele din primele gesturi învățate ca și oameni este cel al strângerii degețelelor în jurul obiectelor ”noastre”. Una din primele expresii învățate de noi este ”al meu”. Primele riduri formate pe frunte sunt probabil, de la acea încruntare specifică a dezacordului, când cineva ne ia ceva. Aceste aspecte ne țin toată viața. Probabil nimic nu ne enervează mai tare ca încercarea cuiva de a ne lua ”ce este al nostru”. Suntem în stare să ”ne pierdem firea” repede și să facem prostii.

Declarativ acceptăm că suntem ai Domnului. De ce? Că așa am vrut noi, ne place să credem. Cu alte cuvinte am investit bine proprietatea. În realitate, ne supără orice pretenție de ascultare de Dumnezeu și încercăm să găsim scuze evlavioase dacă ”suntem ai Domnului” intră prea tare peste ”este al meu”. Oare sunt au al Domnului total? Dar tu?

Al Domnului sau al banului? Citeste continuarea click aici

Scris de Teofil Gavril– www.filedinjurnal.ro