Există multe forme prin care oamenii Îl pot sluji pe Dumnezeu iar în unele cazuri implicarea bisericii în viața enoriașilor, dincolo de zidurile bisericii, poate schimba complet viețile acestora.
„Personal cunosc familia Ciocan de peste 10 ani. Am văzut că nevoile sunt mari. Lucrările au început cam la sfârșitul lunii noiembrie. Cea mai mare urgență a fost canalizarea. Era o fosă înfundată de câțiva ani.” A precizat Liviu Radeș.
Aceste lucrări continuă datorită harului pe care Dumnezeu îl materializează prin contribuția voluntarilor din aceeași biserică care s-au mobilizat într-un mod remarcabil.
„Au fost aici să lucreze persoane calificate, profesioniști în domeniile în care lucrează, de la electricieni, instalatori, zugravi, dulgheri.” A mai precizat Liviu Radeș
