În general când aducem în discuţie creştinii şi pe Dumnezeu se transmite oarecum ideea că toţi creştinii îl respectă pe Dumnezeu şi că oamenii credincioşi au o reverenţă sfântă faţă de Creatorul. În realitate lucrurile nu stau tocmai aşa. Vedem uşor că respectul creştinilor faţă de Dumnezeu variază mult de la persoană la persoană, de la religie la religie şi de la tară la ţară dar şi de la o epocă la alta.
În acest fel întâlnim adesea „buni creştini” care nu au nici cea mai mică reţinere în a folosi numele lui Dumnezeu în vorbe porcoase, înjurături, exprimarea nervilor, mâniei, urii etc. Pur şi simplu, îl găsim pe Dumnezeu prezent în marea majoritate a înjurăturilor şi blestemelor oamenilor. Probabil aveţi aceeaşi senzaţie ca mine că nu poate fi vorba despre respect faţă de El în situaţia aceasta.
Dar există şi creştini care „nu înjură de Dumnezeu”, am putea crede că asta înseamnă în sfârşit respect faţă de El. Dar oare e de ajuns să te abţii de la a profana Numele Sfânt al lui Dumnezeu? Scriptura ne spune că omul care respectă poruncile date de Dumnezeu acela arată respect faţă de El. Dacă un om se abţine de la înjurături cu şi despre Dumnezeu nu înseamnă că acea persoană are respect faţă de Dumnezeu.
Totuşi există oameni care nu doar că îşi înfrânează limba din respect faţă de divinitate dar au şi frecventează exemplar o biserică, sunt prezenţi la toate slujbele, împlinesc tradiţiile şi cerinţele bisericii la care merg. Sunt de apreciat oamenii aceştia dar nici măcar frecventarea bisericii nu înseamnă automat respect faţă de Dumnezeu. Poţi merge bine mersi la biserică din respect pentru religie, din respect pentru preot, pentru părinţi, din teamă de gura lumii şi din multe alte cauze. Aşadar, nu toţi bisericoşii îl respectă pe Dumnezeu.
Mai există şi cei „pocăiţi” care sunt şi bisericoşi dar au şi pretenţia că au o relaţie personală cu Dumnezeu. Ei îl consideră pe Dumnezeu ca pe ceva al lor, ceva ce deja deţin şi totuşi nici măcar asta nu înseamnă respect faţă de Dumnezeu ba dimpotrivă, uneori apare riscul de a îl face pe Dumnezeu atât de intim încât se ajunge in extrema cealaltă unde ne permitem adresări lejere şi chiar lipsa respectului.
Dacă privim în ansamblu, vedem o excludere a lui Dumnezeu din societate, din viaţa umană. Asta au încercat multe regimuri nu doar comuniştii care au fost mai brutali. Dacă înainte se mai citea sau spunea vreo rugăciune la scoală de exemplu, acum este o problemă deja. Înainte peste tot se jura pe Biblie la tribunal, acum se exclude asta. Un timp slujitorii bisericeşti erau respectaţi acum nu mai sunt. Oamenilor le era teamă să înjure când treceau pe lângă biserici, capele sau cimitire, acum nu mai este nici o problemă.
Nu ne mai temem să emitem judecăţi despre Dumnezeu. Tot mai des se aud voci care îl acuză pe Dumnezeu pentru diferite tragedii umane sau naturale. Oamenii nu se mai feresc să îl acuze pe Dumnezeu pentru rezultatele deciziilor lor greşite şi nici creştinii nu se mai sfiesc. Creştinii au tendinţa să îl considere pe Dumnezeu un fel de cheie la breloc cu care deschizi anumite uşi care altfel nu merg. Apelează doar la mâna lui Dumnezeu şi nu la Dumnezeu. Pe creştini nu îi mai interesează aşa de tare Faţa lui Dumnezeu cum îl fascina odinioară pe David care zicea „Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta!” sau „Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orânduirile Tale!”
Până la urmă, ce înseamnă să îl respecţi pe Dumnezeu? Dacă evitarea înjurăturilor, frecventarea bisericii, religiozitatea nu înseamnă neapărat respect faţă de Dumnezeu, ce poate arăta că îl respectăm pe Dumnezeu?
DEX-ul defineşte respectul ca fiind „Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva”. Una din poruncile lui Dumnezeu din decalog este tocmai „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” Cu alte cuvinte, respectul faţă de Dumnezeu începe cu respectul faţă de Numele Său. Mulţi oameni iau în deşert Numele lui Dumnezeu. Şi noi fiecare la un moment dat am făcut asta. Expresii ca „cel de la etaj”, „şeful din cer”, „moşulică” etc înseamnă tocmai lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Folosirea Numelui Său în injurii, glume, bancuri înseamnă lipsă de respect. Încălcare poruncilor lui Dumnezeu înseamnă lipsă de respect. Neascultarea de Dumnezeu înseamnă lipsă de respect. Fuga de Dumnezeu înseamnă lipsă de respect. Şi multe alte situaţii. Folosirea în conversaţii a expresiilor de genul „Dumnezeule” sau „ce Dumnezeu” sau „o Doamne” şi cât e şi mai câte exprimări folosite necuvenit într-un limbaj de conversaţie şi care nu denotă respect faţă de Dumnezeu. Glumele să orice atitudine nepotrivită în locaşul de închinare.
Provocarea este pentru cei care chiar vor să arate respect faţă de Dumnezeu. În ce măsură trebuie să ajustăm viaţa noastră pentru ca respectul faţă de Dumnezeu să fie unul real şi clar vizibil? Cum putem să schimbăm ceva în comportamentul şi gândirea şi âvorbirea noastră (sfinţire) astfel încât să arătăm respect şi reverenţă faţă de Dumnezeu? Data viitoare vom observa câţiva oameni care au arătat respect faţă de Dumnezeu.
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
