Lucrarea în echipa Wycliffe, ultimul trimestru – Hajni și Mihai

tnRugăciunea este esențială pentru ca să putem sluji cu putere, eficiență și înțelepciune. În acest an am experimentat minunile Domnului în ceea ce privește suportul financiar. El ne-a purtat de grijă lună de lună în ciuda faptului că nu avem promisiuni regulate pe termen lung decât în măsură de 60%. Totodată am experimentat și lupta spirituală intensă și nevoia tot mai mare de rugăciune din partea noastră dar și a altora. În câteva ocazii ne-am simțit la limita puterilor sau deznădăjduiți. Atacurile au venit din diferite direcții, nu întotdeauna legate de slujirea noastră, dar mai ales înaintea unui eveniment de evanghelizare sau slujire în public. De aceea vă îndemnăm ca în noul an, dacă nu ați făcut-o deja, să aveți o listă permanentă de rugăciune, pe care să ne adăugați și pe noi și să ne amintiți în rugăciune cel puțin săptămânal. E o investiție în cer pe care Domnul o va onora fără să rămână dator!

Un subiect la care am meditat în acestă perioadă și care am vrea să-l împărtășim cu dumneavoastră, este adoptarea  de către creștini, și desigur și de misionari, a unuimod de viață modest. Noi ne-am gândit că într-o societate care aproape că e dezgustată de modestie și care ne spune că trebuie să avem tot ce are și vecinul, acestă valoare are nevoie de resuscitare. Am vrea să știm ce credeți voi despre asta și ce înseamnă pentru voi a trăi modest. Scrieți-ne!

Iată pe scurt câte ceva din activitățile noastre din toamnă până acum:

În ultima perioadă am folosit pentru timpul nostru devoțional o cărticică (În fiecare zi cu Isus – Arta conviețuirii Creștine), care a avut tema principală: dragostea față de semenii noștri, versetul de bază fiind:

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 2 Petru 1:5-7

Noi, familia Dumitriu, dorim să creștem în iubire, împreună cu frații noștri din toată țara, și aceasta să se manifeste nu numai de sărbători.

Vă dorim un an nou în care să ne reînnoim puterile prin El și pentru El!

Cu drag,

Hajni și Mihai

Sursa: http://wycliffe.ro/lucrarea-in-echipa-wycliffe-trimestrul3/

Exit mobile version