Noaptea-n pat, cu capul pe pernă începe să se gândească la tot felul de idei referitoare la existenţa şi importanta lui pe acest Pământ. Şi nu-s puţini cei care încă mai caută adevărul despre acest complex Univers şi secretele sale misterioase…
Mai ales când aleargă întreagă viaţa după lucruri pe care le consideră importante, carieră, succes financiar, vedetism… iar la urmă se trezește la 50 de ani fără nici un scop adevărat în viaţă, fără un sens al vieţii, fără mari realizări, sătul de satisfacţii de o clipă… Iar refugiul şi-l găsește tot în singurătatea propriului univers.
Aşa e omul fără Dumnezeu… Singur. Gol. Flămând. Însetat. Străin. Fără scop. Fără sens. Ca o imagine. Fără realitate. Negură…
Viaţa nu este nicidecum într-o nuanţă de gri, o viaţă ambivalentă. Viaţa-i o alegere. Ori negru, ori alb, nicidecum cu amestecături… Singur cu Dumnezeu, sau singur fără Dumnezeu. Nu se poate şi cu şi fără…
,,Oricine Îl mai are încă drept însoţitor pe Dumnezeu nu va cunoaşte singurătatea de care am eu parte” – spunea deznădăjuit Nietzche înainte de a ajunge la azilul de nebuni.
Şi cred că e stringent în acest caz să alegem cât mai bine, nu prost.
E mai bine să fii singur cu Dumnezeu în întuneric, decât de unul singur în lumină. Și deși unii suștin că întunericul are de a face cu Diavolul, totuși, cu El ,,noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.”
Paul Burdeț
