Chiar şi cea mai întunecoasă noapte se va sfârşi şi razele soarelui vor străbate colţurile întunecate, luminându-le şi scoţând la vedere aurul purificat prin foc. Nu putem deveni mai zeloşi pentru Dumnezeu, mai dornici să luptăm pentru visele pe care El ni le-a pus în inimă, decât atunci când vom gusta şi puţină durere. Dumnezeu ne pune la probă să vadă dacă inima ne este într-adevăr statornică pe calea Lui. O face cu un scop, pentru că vrea să observe cât de mult ne clătinăm atunci când bate vântul, ca să ştie cât suntem de tari în toate vremurile. Nu putem testa un lucru decât forţându-i rezistenţa. Atunci
Nu vei rămâne de ruşine în nădejdea ta dacă nu o vei abandona, dacă vei lupta pentru ea. Este foarte greu să încerci să rămâi tare pe cale când observi că circumstanţele îţi sunt potrivnice, dar nu renunţa atât de uşor. Să nu uiţi că peste toate e un veşnic Dumnezeu. Mâna Lui te va conduce atât cât Îi vei îngădui să o facă. Contează foarte mult cât de mult crezi, care e relaţia pe care tu o ai cu Isus. Nu te aştepta să vezi munţii mutându-se din loc dacă petreci pe genunchi atât de puţin timp… să nu ai aşteptări mari de la Dumnezeu dacă priveşti prea mult la oameni şi în jurul tău. Nu îţi compara viaţa cu a celorlalţi.
Priveşte mereu în sus atunci când vrei să vezi minuni în viaţa ta, nu căuta sfatul oamenilor pentru că s-ar putea să rămâi dezamăgit de îndrumările pe care le vei primi.
Majoritatea oamenilor sunt ucigaşi de speranţă, aşa că ai grijă la cine alergi data viitoare pentru un sfat. Mai bine să cauţi adăpost în Domnul decât să te încrezi în om! Oamenii sunt schimbători, te vor dezamăgi. Tu rămâi tare în Hristos şi nu-ţi abandona visele şi credinţa în Dumnezeu pentru cineva care nu îţi doreşte binele. Tu încearcă să fii diferit, zâmbeşte celui ce n-are speranţă, oferă un dar aceluia care are nevoie de el şi nu privi în ochii lor să le afli părerea. La urma urmei, e între tine şi Dumnezeu.
Scris de Milena Cismașiu – sursa: intrebarileinimii.blogspot.ro
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise. Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul. Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313 +40.742.684.415