Adevărata frică de Domnul

Trăim vremuri în care oamenilor le e teamă. Le e teamă de ce aduce noaptea şi ziua de mâine, de cutremure, de servicii, de boli, de viitor… Îşi fac asigurări pe maşini, pe viaţă, pe case şi cred că aceste poliţe au apărut tot datorită fricii. Teama a devenit oficială şi obligatorie în multe cazuri chiar de la stat.

Dar, pe lângă aceste sperieturi, unii românii trăiesc şi cu teama să nu fie pedepsiţi de Dumnezeu. De-asta ţin la vorbe bătrâneşti care spun să nu munceşti în anumite zile că, te trăzneşte. Tot cu frica-n sân fără o bază concretă. Spune Biblia că începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Totuşi, orice creştin care trăieşte cu spaima în suflet, ca nu cumva dacă greşeşte faţă de Hristos să fie pedepsit şi să i se întâmple nu ştiu ce lucruri grozave, e un creştin cu numele, fără Dumnezeul adevărat. Frica de Domnul este acel sentiment sfânt pe care îl ai ca nu cumva să greşeşti şi astfel să Îl răneşti pe Dumnezeu, în sfinţenia Lui să-I provoci suferinţă. Nicidecum teama de pedeapsă ci dragostea de Hristos. Frica de greşeli şi de consecinţele lor nu are nici o legatură cu frica de Domnul. Când Îl iubeşti pe Domnul te porţi cu grijă, iar dacă din neatenţie greşeşti eşti supărat pentru că L-ai întristat şi L-ai îndurerat.

Dacă ne uităm la poporul Israel, în Exod 20:19, “să nu ne mai vorbească Dumnezeu ca să nu murim”, vom observa o teamă care are treabă mai mult cu pământul decât cu cerul şi nici urmă de început al înţelepciunii aici. Ei îl respectau pe Dumnezeu din frică nu din dragoste. Cine Îl slujeşte pe Hristos din teamă nu-L cunoaşte cu adevărat pe El. Nu degeaba ni se spune că în vremurile din urmă sunt oameni fără dragoste de Dumnezeu. Hristos a murit din dragoste ca noi să trăim în dragoste şi să anuleze astfel frica ce domina vechiul legământ.

În Vechiul Testament culegeai o margaretă din grădină şi începeai să-i rupi petalele şi să spui: am greşit, n-am greşit, am greşit, n-am greşit…  În Noul Testament, culegi o margaretă din grădină, te uiţi la ea şi spui: ce Dumnezeu frumos am, Îl iubesc…

                                                                                                                                    Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro