Poezii

În orice zi aleg să merg pe calea vieții sfinte,

În orice zi aleg să merg pe calea vieții sfinte,
Cu ochii ațintiți spre cer eu merg cu drag înainte.
Cu gândul sus la Dumnezeu, la sfânta Împărăție,
La corul îngeresc, divin, ce cântă-n limbi o mie.

Aleg să fiu în orice zi curat și fără vină,
Să vadă cei din jurul meu căci pot să fiu lumină.
Să luminez în orice loc, un far să fiu mereu,
Prin tot ce fac să dovedesc că-s fiu de Dumnezeu.

Doresc așa de mult să fiu exemplu bun în toate,
Veșmântul alb să îl păstrez, să trăiesc în dreptate.
Indicator spre Dumnezeu să fiu în orice clipă,
Și să mă înalț spre cer mereu pe-a Duhului aripă.

Pe scara cerului să urc încet, treaptă cu treaptă,
Să nu dau nici un pas `napoi, căci sus primesc răsplată.
Isus Hristos va răsplăti, curând o să revină,
Îl laud pe El cât voi trăi, El e a mea Lumină.
Amin

Ica Drăgoi

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura