StiriSTIRI MISIONARE

Micul Dejun cu Rugaciune s-a mutat din Parlament la Manastirea Putna

Pentru prima dată în istoria sa, Micul Dejun cu Rugăciune, acțiunea anuală a grupului Ecumenic de Rugăciune din camera deputaților, a ieșit dintre zidurile Palatului Parlamentului și s-a mutat în nordul țării, la Mănăstirea Putna.

„N-am putea numai să prindem Putna, numai peisajul spiritual al Bucovinei, ci mai întâi de toate, spațiul spiritual al ortodoxiei noastre. Să nu uităm că Măria Sa Eminescu a numit Putna ‘Ierusalim al neamului românesc’, iar mormântul lui Ștefan cel Mare l-a numit ‘altar al conștiinței naționale’.” a spus starețul mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic.

Zona Bucovinei este cunoscută ca un spațiu al toleranței, acesta fiind unul dintre motivele alegerii acestui loc.

mqdefault„Bucovina este spațiul toleranței, spațiul în care de sute de ani trăiesc 16 etnii, numai într-un dialog ecumenic și numai într-un spațiu al toleranței și al respectului față de diversitate s-a putut conviețui în liniște pe aceste meleaguri. Bucovina constituie un model, Putna este un model, o cetate, garanție a păcii și a stabilității.” a declarat Sanda Maria Ardeleanu, membru al Grupului Ecumenic de Rugăciune.

Tema dezbătută în acest an a fost „Statul și Biserica: misiune comună de pace și reconciliere”, un subiect de actualitate în contextul frământărilor la nivel mondial.

--

Unul dintre discursurile susținute în cadrul întâlnirii a fost susținut de Cornel Constantineanu în care a scos în evidență diversitatea persoanelor prezente la eveniment, persoane care au puterea de a promova pacea și reconcilierea, de a confrunta răul și de a încuraja unitatea și ceea ce este bun și drept și ceea ce ne îmbogățește în artă, în știință, în cultură, în viața socială, economică, politică sau religioasă.

Iar starețul mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic a punctat în cadrul discursului său faptul că lecțiile istoriei au demonstrat că suntem o generație de conducători, care vrea să fie privită de generațiile următoate ca fiind demnă și România este o țată care vrea să fie vrednică de a fi ascultată în dialogul și uneori în confruntare internațională, iar o astfel de națiune nu își poate avea temelia decât în adevărurile veșnice.

„Noi nădăjduim că dezbaterile purtate în cadrul Micului Dejun cu Rugăciune, admosfera întreagă de aici de la Mănăstirea Putna ne vor tranforma pe toți în acei făcători de pace despre care vorbește Biblia.” a mărturisit președintele executiv al Grupului Ecumenic de Rugăciune, deputatul Petru Andea.

--

Cei peste 70 de participanți din țară și străinătate s-au bucurat de un program artistic cu specific bucovinean precum și de prezența tenorului Costel Busuioc.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 533 – octombrie 2014. ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura