Inima lui Dumnezeu

Când m-am rugat prima dată ca Dumnezeu să-mi dea o inimă ca şi a Lui, nu m-am aşteptat la ce a urmat. Nu m-am aşteptat să mă simt prost zile întregi gândindu-mă la copiii ce mureau de foame. Nu m-am aşteptat să fiu dispusă să renunţ la toate visele mele în locul viselor Sale pentru mine. Când oamenii mă întrebau ce vreau să devin, când îmi prevedeau viaţa în stilul lor, în inima mea ştiam că nu va fi aşa. Nici măcar nu ştiu ce va fi. Defapt, ştiu puţin. Ştiu ce îmi cere Dumnezeu, ştiu pentru ce mă pregăteşte El. De multe ori am simţit durerea inimii Lui pentru cei abandonaţi şi lipsiţi. M-am întristat gândindu-mă la biserica modernă, cum L-a uitat pe Dumnezeu în schimbul lucrurilor de moment. Am simţit o împunsătură în inima mea auzindu-i pe mulţi creştini vorbind despre ei, despre planurile lor în timp ce Dumnezeu stătea şi îi privea. Dar care e inima lui Dumnezeu? Se poate să nu plângă El când nu ne vede pe noi trăindu-ne vieţile lipsite de griji în timp ce unii sunt torturaţi pentru credinţa lor, în timp ce copiii sunt forţaţi să muncească pentru câţiva cenţi şi în timp ce fetele sunt vândute ca şi prostituate unor pedofili abjecţi.

 Îl doare pe Dumnezeu inima?

Am terminat de citit recent cartea „No longer a slumdog” de K.P. Yohannan, iar poveştile relatate în carte mi-au atins inima. Am aflat că inima Lui se bucură atunci când noi facem ceva pentru cei aflaţi, când încercăm în fiecare zi să răspundem chemării Sale: aceea de a trăi o viaţă radicală pentru El. Nu simplul fapt că suntem creştini ne face mari în ochii Lui, ci la câte lucruri suntem nevoiţi să renunţăm pentru a-I arăta că-L iubim. Trebuie să renunţăm la noi. Trebuie să ne rugăm fără încetare pentru cei aflaţi în lanţuri, pentru copiii orfani, pentru văduve şi pentru oamenii care au probleme. Mă rog foarte mult pentru pastorul Saeed Abedini, despre care am aflat că este torturat într-o închisoare din Iran pentru credinţa Sa în Isus Hristos. Mă rog pentru copiii orfani, ca Dumnezeu să le dea pâinea cea de toate zilele. Abia aştept chiar să merg la case de copii din nou!

Nu trebuie neapărat să încercăm să facem lucruri măreţe în fiecare zi pentru Domnul nostru, deşi asta este dorinţa fiecărui om care-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu. Trebuie să fim credincioşi în lucrurile care ne-au fost date. Pentru moment, nu pot să merg la case de copii, dar mă pot ruga pentru ei. Acum sunt acasă şi scriu. Trebuie să fiu credincioasă în lucrurile casei şi să încerc să dau ce am mai bun aici. Pentru că momentan Dumnezeu m-a aşezat aici.
Însă, inima mea este cu copiii orfani. Cu oamenii care suferă persecuţie pentru El. Nu e doar un sentiment de moment, este o durere pe care o am mereu în inimă. Dar nu pot decât să mă rog. Poate într-o zi voi fi capabilă să fac mai mult şi asta e dorinţa inimii mele. Nu trebuie să ne limităm doar la unele lucruri, ci întotdeauna trebuie să ne propunem alte ţinte, mult mai mari. Mai ales când vine vorba de ţinte după inima lui Dumnezeu, cu ajutorul Său toate ne sunt posibile.
Acum că ştii mai multe despre inima lui Dumnezeu mergi înaintea Sa pe genunchi. El îţi va spune ce ai de făcut.

Imagine de Annie Wesche