
Am grijă să nu irosesc timpul degeaba, să-mi adun comori în Ceruri şi să fiu preocupată de lucrurile Sale. Bineînţeles, sunt om şi uneori eşuez, dar asta nu înseamnă că trebuie să las ca un eşec să mă îndepărteze de tronul harului Său unde întotdeauna am căpătat îndurare. Uneori este greu să te supui voii Sale, dar ştii că ăsta este cel mai bun lucru pentru tine! Voia lui Dumnezeu nu a fost niciodată spre răul nostru, ci numai spre binele vieţii noastre. Zilele acestea mi-am dat seama cât de trecători suntem ca şi oameni. Ne naştem ca mai apoi să murim. Nu suntem nimic, de aceea nu ar trebui să ne credem mari şi nici să căutăm „adevărul” altundeva decât în Cuvânt, chiar dacă „este cam demodat” pentru tot mai mulţi oameni. Alaltăieri am aflat că fetiţa dulce care mi-a captivat inima prin inocenţa şi credinţa ei a murit! Daisy Love Merrick a fost bolnavă de cancer la nici zece ani. Două zile ochii mi-au vărsat lacrimi gândindu-mă la scurta ei viaţa. Ea a murit. Dar ea este cu Isus. Chiar dacă a trăit doar câţiva ani, în anii pe care i-a trăit L-a căutat pe Isus cu inima ei de copil. Şi sunt sigură că acum e fericită.. şi nu mai e nici bolnavă! 🙂
Câţi ani ai? Şi în anii aceştia pe care i-ai trăit ai căutat lucrurile de sus sau cele de pe pământ? Care sunt scopurile tale pe acest pământ? Nu eşti aici ca să trăieşti pentru tine, nu eşti aici ca să trăieşti o viaţă lipsită de griji. Ai fost creat pentru scopuri mai mari decât pot cuprinde cerurile şi pământul, dar trebuie să fii credincios lucrurilor Sale. Nu eşti aici pentru tine, eşti aici pentru El? … care sunt visurile tale pentru El.
Scris de Milena Cismașiu – intrebarileinimii.blogspot.ro
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313
+40.742.684.415