Poţi trăi o viaţă departe de El, poţi face ce vrei tu. Te poţi distra, poţi avea aventuri de-o noapte, te poţi îmbăta şi merge la toate petrecerile din oraş. Dar…. vine ziua în care te vei afla pe patul de moarte. Vine o zi în care îţi va teamă să rămâi singur în cameră pentru că simţi că se aproape de patul tău moartea, iar atunci vei regreta că toată viaţa ai fugit de El. Vei regreta până şi lucrurile care ai jurat că nu le vei regreta. Vei regreta prima beţie. Prima ţigară fumată. Te vei vedea cum eşti cu adevărat abia în momentul când va fi prea târziu să mai poţi face ceva ca să îndrepţi situaţia în care te afli. Oh, şi ai avut de atâtea ori oportunitatea să-ţi predai viaţa lui Isus! Dar poate că ai amânat, aşteptând momentul oportun în care te vei fi săturat de toate. Ţi-ai închipuit că Dumnezeu este doar un colac de salvare de care te vei putea agăţa atunci când vei fi pe punctul de a te îneca. Îmi pare rău, dar nu este aşa.
M-am apropiat de ea şi am îmbrăţişat-o, sărutându-i obrazul stropit de la lacrimi. „Nu-mi vine încă să cred că este moartă! Parcă nu sunt conştientă.”, îmi spune prietena mea privind în gol cu ochii ei albaştri. În capela îngheţată, aşezată într-un sicriu stă bunica ei. A murit la o săptămână după ce şi-a predat viaţa lui Isus, înainte ca să intre în comă şi să decedeze câteva zile mai târziu. Bunica prietenei mele a reuşit să declare că nu a mai fost niciodată la fel de fericită ca şi atunci. Ea nu a putut să se bucure de acea bucurie decât câteva zile, dar acum ştiu sigur că este bucuroasă în Ceruri.
Viaţa ta nu este a ta. Nu poţi şti momentul în care vei pleca. Poate mâine, poate peste câţiva ani. Nu-ţi irosi anii vieţii în lucruri pe care vei ajunge să le regreţi. Gândeşte-te: Dacă mâine vei muri, unde va fi locul în care-ţi vei petrece veşnicia? Fie că tu crezi sau nu în Dumnezeu, EL există.
Imagine de pe Pinterest
Scris de Milena Cismașiu – intrebarileinimii.blogspot.ro
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313
+40.742.684.415