N-am timp de Dumnezeu

El, e-un tip blond, de-a treişpea. Cu părul gelat şi blugi cu multe fermoare. Ea e pocăită. El, e un tip plin bun simţ, cum rar mai întâlneşti la un liceean din România în 2013. Ea e timidă. Şi sveltă, ca o umbră. Le place să le predic. În pauze mă asaltează. Ea îmi povesteşte că duminică la biserică s-a vorbit despre familie. Despre principiile căminului creştin. El e foarte atent. Eu le zâmbesc.

„De ce nu vii şi tu la biserică la mine?”, îl întreb. El dă din umeri. „Ţi-e ruşine cu Dumnezeu”, continui cu interogatul. „Nu dom’ profesor, dar… nu am timp”. „N-ai timp?Dar când vei da bacu’ la mate’ ai vrea ca Dumnezeu să-şi facă timp să vină lângă tine?”. „O, sigur că da”. „Şi dacă El nu are timp?”. A lăsat capul în jos. N-are răspuns.

Le-am spus tinerilor că Dumnezeu e atemporal. El nu e condiţionat de timp. E peste tot. Oricând. Oriunde. Dar, El îşi face timp pentru noi numai dacă noi ne facem timp pentru El. Dacă îi dedic timp lui Hristos, automat El îşi va petrece timpul cu mine. Dacă nu am timp de Dumnezeu, nici El nu are timp de mine. Timpul „pierdut” cu divinitatea, e timpul „pierdut” de divinitate cu omul. Apocalipsa spune că El cinează numai cu cine are timp de cinat cu El. Cine are lacăt pe odaia inimii cineaza singur.

Din nefericire până şi bisericile nu mai au timp de Dumnezeu. Problemele vieţii, zic fraţii care nu prea mai au timp de adunare. Apoi, la spitale, la examene, la interviuri, la căsătorie, îşi lungesc ochii precum chinezii, aşteptând ca Dumnezeu să apară.

Paolo Coelho spunea că un îndrăgostit întâi petrece 2 minute cu iubita, apoi timp de 3 ore o uită. Mai tâtziu îşi petrece 3 ore cu ea, şi după 2 minute tot la ea se gândeşte. Timpul ei, zic eu, e de fapt timpul lui.

Când nu ai timp de Dumnezeu înseamnă că nu-L iubeşti. Căci iubeşti ceea ce îi ia locul.

Petreceţi timp cu Hristos. Aici. Acum. Altfel, acolo nu va avea timp de dvs!