IAR L-AM PIERDUT PE ISUS…

Tu vezi diferenţa? Este vorba de o simplă căutare pe google, de azi, 24 decembrie 2012, după sfârşitul lumii din 21 decembrie. Astăzi, data de 24, creştinii sunt deja pregătiţi de sărbătoarea naşterii pruncului Isus dar, e mai la moda moşul aşa zis Crăciun; şi nu doar google-ul spune asta, ci multe alte
statistici şi de ce nu, multe vieţi de aşa zişi creştini ! Apropo, chiar vezi diferenţa ? După un calcul scurt, ce simţi în sufletul tău?

Bine, pe goolge l-am căutat pe Isus, şi comparativ cu moşul l-am găsit rar ! Lăsăm google la o parte, oricum, după încredinţarea unora, internetul e de la diavol, deci e păcat! Ne deconectăm de pe internet şi ne conectăm în Biserici ! Aici nu ne folosim de google, ci de tine, de mine şi de alţii ! Gândeşte-te
la ultima predică rostită în Biserica unde cred că slujeşti, nu stai degeaba – gândeşte-te de câte ori ai auzit numele Isus Hristos, şi de câte ori ai auzit : la NOI în biserică, maşina MEA, predica MEA, proiectul

MEU, viziunea NOASTRĂ, banii MEI, avem Iphone, Ipad şi de ce nu, Ipredici, Ibiserici, Iafaceri, Icântare, Islujitori. Şti ce se aude mai des ? Ai, ai, ai, ai, ai, ai, ai…ai ce am ajuns ! Iar L-am pierdut pe Isus, cât de trist !

Mergem la colindat ! Ascultăm colinde…dar unde e Isus!? Nu e trist că L-am dat afară pe Isus şi din colindele noastre? Din cântările noastre? Lăsăm numai un simplu – El – şi fie vorba între noi, când cânţi nimeni nu îşi dă seama dacă El este cu majusculă sau nu. Merge fain şi o declaraţie de dragoste pentru
iubiţi! Fetele când sunt în pană de idei în cea c priveşte declaraţiile de dragoste, pot allege, fără problem, un cântec aşa zis creştin, şi nimeni nu-şi va da seama ca e de-a pocăiţilor! Iar L-am pierdut pe Isus, L-am scos din cântecele noastre pe uşa din spate, sub masca unui simplu El ! Din Isus a rămas doar El, apoi
Crăciunel, apoi moşu El, apoi Moş Crăciunel, apoi…fără nici un el, sună mai bine!

Acum vezi diferenţa? Unde e Isus? Nu Isus al penticostalilor, baptiştilor, adventiştilor, ortodocşilor….nu, unde e Isus al tău? Când I-ai deschis uşa să iasă afară din cântecul tău, din colinda ta, din predica ta, din viaţa ta? Unde e Isus? Ieslea acum e goală, cum de altfel este şi inima multora dintre
noi…că nu e acolo Isus! E ziua Lui, dar unde este El ?

Da, ai dreptate, şi mama Lui L-a pierdut o dată, odată de mult ! În câteva minute şi-a dat seama că Isus este pierdut, apoi 3 zile l-au căutat ! Vezi diferenţa ? Pierderea lui Isus este foarte uşoară, regăsirea Lui de cel puţin 3 ori mai mult !

Ai grijă să nu-L pierzi pe Isus ! Dacă deja L-ai pierdut, nici nu înţeleg de ce mai stai şi zâmbeşti când citeşti…pune mâna pe Biblie, deschide inima, mintea şi caută-L. Chiar dacă îţi va lua mult timp, nu contează, MERITĂ !

Vei vedea diferenţa!

Succes…

24 decembrie 2012
MIHAI CREŢA

Exit mobile version