Când oamenii nu te laudă aşa cum ai vrea..

Pentru multe dintre lucrurile pe care le facem în viaţă aşteptăm laude la adresa noastră, aşteptăm ca oamenii să ne ridice în slăvi şi să ne aprecieze aproape non-stop pentru fiecare efort pe care l-am depus. Iar dacă ei nu ne laudă începem să ne înfuriem pe ei deoarece credem că se cuvenea ca ei să ne laude. Meritam asta! Şi vai de cel ce nu ne laudă! Dacă nu suntem lăudaţi pentru felul în care arătăm începem să ne simţim urâţi şi chiar să ne urâm trupurile; dacă nu suntem lăudaţi pentru mâncarea bună pe care nu am făcut-o, data viitoare nu are să mai mănânce nimeni vreo mâncare făcută de noi; dacă am făcut curăţenie în casă şi nu a observat nimeni asta, data viitoare să stea praful pe mobile că nouă nu ne va mai păsa. Aşa suntem noi. Simţim mereu nevoia ca cineva să ne laude, să ne aprecieze munca şi să-şi facă timp să ne desopere inima noastră bună, să ne sape în suflet şi… toată lumea să se învârtă în jurul nostru. Restul nu mai contează. Nu mai este important nimic decât ca noi să ne primin porţia zilnică de laude şi atunci putem sta liniştiţi.
„De ce nu mă lăudaţi pentru ceea ce fac? Merit asta!”, parcă o aud spunând cuvintele astea pe fata aceea cu lacrimi-n ochi şi cu sufletul însetat după apreciere. Adevărul este că dacă am aştepta mereu ca oamenii să ne laude ne vom trezi cu o şi mai mare dezamăgire-n suflete pentru că ei nu ne vor lăuda după aşteptările noastre extrem de mari. Numai Dumnezeu ne poate lăuda într-un aşa fel încât să ne simţim împliniţi în ceea ce facem. „Dar eu vreau să mă lăudaţi voi!”, iarăşi veşnica nemulţumire îşi face loc în fiinţele noastre.

„Gândeşte-te la copiii care nu au încălţăminte şi haine câte ai tu!”, îi răspunde cineva sperând că asta o va calma. Dar nu face decât ca fata să devină şi mai furioasă. „Pe mine nu mă interesează de nimeni! Eu trebuie să fiu lădaută de voi şi atât!!”, exclamă ea printre hohote de plâns. Nevoia de a fi lăudat aduce cu ea şi nemulţumire. Şi egoism. Ajungi într-un asemenea hal în care să crezi că ţie ţi se cuvine totul, nu-ţi pasă de ceilalţi şi crezi că tu eşti victima propriei vieţi.
Dragii mei, nu trebuie să ne aşteptăm să primim din partea nimănui laude şi aprecieri pentru că nu vom primi. Şi atunci vom sfârşi prin a fi nemulţumiţi, prin  a face crize de isterie că „merităm mai mult decât avem” şi vom avea gânduri negre. „Mai bine nu mă năşteam!”
Atunci când vom căuta să facem lucrurile pentru lauda lui Dumnezeu, şi nu pentru cea a oamenilor, vom trăi o viaţă fericită! Pentru că laudele Sale valorează mai multe decât laudele care ies sin gura noastră. Numai Dumnezeu ne poate împlini această nevoie omenească de a fi lăudaţi pentru reuşitele noastre, de a fi apreciaţi. Chiar şi simplul gând că El ne-a iubit atât de mult încât Şi-a dat Fiul iubit pentru noi ne poate umple inimile de recunoştiinţă. Dar numai dacă-L lăsăm pe El să ne fie îndeajuns.

Când ne vom aştepta ca soţul sau soţia să ne laude, vom fi dezamăgiţi. Când vom aştepta ca familia şi prietenii să ne laude, iarăşi vom fi dezamăgiţi. Şi vom ajunge să credem că ei sunt de vină pentru viaţa noastră şi pentru toate relele ce ni s-au întâmplat, când defapt ei, oamenii din viaţa noastră, tânjesc să ne iubească, dar în limitele umane. Ei nu ne pot iubi decât atât cât au fost creaţi să iubească. Şi nu ne pot lăuda non-stop. Numai Dumnezeu poate face asta. Şi dacă nu-L lăsăm pe El să ne schimbe acest fel de a gândi, cum că trebuie ca oamenii să ne laude mereu pentru că merităm asta, sufletele ni se vor îmbolnăvi şi vom da vina pentru toţi când defapt noi suntem vina. Schimbarea începe cu noi, nu cu cel de lângă noi.

Imagine preluată de pe: http://www.deviantart.com