Rugăciunea, lucrarea neterminată

Ucenicii nu au cerut: “Doamne, învaţă-ne să predicăm, să vindecăm, să facem minuni!”, ci “învaţă-ne să ne rugăm!”. Pentru că, rugăciunea e putere. E avere. E sănătate (spirituală, trupească). Ea uzează nervii, implică omul în întregime. Aduce răspunsuri neobişnuite. Şi Cerul. Lângă noi. În timpul rugăciunii noi ne vărsăm oful. Apoi, liniştiţi, putem medita. Şi auzi pe Dumnezeu cum vorbeşte! Silabisând. Experimentăm ce spunea Kierkegaard: „Am crezut până acum că rugăciunea înseamnă a spune ceva. Mai târziu am experimentat că rugăciunea înseamnă a asculta”.

Rugăciunea “leagă neputinţa omului de omnipotenţa lui Dumnezeu”, spunea A.V. Tozer. Ea transformă cuvintele noastre în pâini calde. Sau în arme de luptă. Şi, un om sfânt e o armă de temut în mâinile unui Dumnezeu sfânt! “A fost calea pe care a mers Stăpânul. Să nu păşească sufletul meu pe ea?”, întreba Horatiu Bonar. Biblia ne vorbeşte Salvatorul Isus, a stat ore, nopţi  întregi în rugăciune. Suntem noi mai puternici ca El?

Noi trebuie să continuăm ceea ce a început Domnul Hristos, ucenicii, biserica primară. De fapt, eu cred că rugăciunea e singurul lucru pe care Mântuitorul l-a lăsat neterminat! Iar noi, suntem chemaţi să punem umărul la treabă. Ceea ce n-am înţeles probabil, este că numai cine seamănă rugăciune va secera putere. Numai bisericile ce s-au rugat, vor experimenta treziri spirituale. Numai creştinul care se roagă, respiră. Trăieşte. “Numai cei ce vor încuia cu lacătul rugăciunii seara, vor avea cheia să deschidă o nouă zi”, spunea scriitorul. Numai rugăciunea de durată, aduce treziri de durată.

“Rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36), ne-a sfătuit Emanuel, Împăratul Veşniciei. “Rugaţi-vă neîncetat   (1 Tesaloniceni 5:17)”, ne-ndeamnă şi Pavel. Nu-i simplu sfat camaradesc, ci o poruncă! Faptul că ne rugăm, demonstrăm că Dumnezeu e o fiinţă reală: putem vorbi cu El. Creatorul nu doreşte ca rugăciunea noastră să fie ultima alternativă, ci prima opţiune. Ea trebuie să fie volanul, nu roata de rezervă! “Neglijarea rugăciunii este o obrăznicie”, scria Ravenhill. Prin lipsa ei spunem că avem încredere în fire.

Oamenii cu o viaţă de rugăciune ruinată (superficială, la fără frecvenţă sau la en-gross), cei care cu greu pot fi aduşi la ora de rugăciune (fie ea şi-n mijlocul săptămânii, şi duminica dimineaţa), nu vor  putea vorbi niciodată corect limbajul Cerului. Ei nu vor reuşi să arate altora, ceea ce a văzut de curând păstorul Trevin Wax în nişte biserici din România (e scris pe blogul său, crosswalk.com): “rugăciunea nu e pierdere de timp!”. Nerugătorii, superficialii, nu vor putea înălţa niciodată zmeul curajului, nu vor împrospăta harul, nu vor rupe lanţurile neputinţei… Şi, niciodată – ca să-l parafrazez tot pe renumitul evanghelist Leonard Ravenhill – nu vor fi candidaţi la cununa de martir!

Rugaţi-vă fără superficialitate! La bucată, nu la en-gross. Clar. Fără bâjbâieli. Fără bolboroseli de cuvinte. Stăruiţi. Spuneţi lucrurilor pe nume. Spuneţi-vă toate durerile lui Dumnezeu. Şi mulţumiţi-I că înca ne-aude. S-ar putea să vină o zi (mă tem, să ştiţi, pentru asta), când nu ne va mai răspunde!

Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, spune epistola lui Iuda (versetul 20). Rugaţi-vă cu credinţă. Acum. Aici. Acolo, va fi prea tâziu!

Scris de Nicolae Geanta pe – nicolaegeanta.blogspot.ro