Răspunsuri pentru inima oricărei fete

Îşi începuse dimineaţa simţind că este mult prea greu pentru ea să continue mai departe călătoria pe acest pământ. Se trezi cu dureri de cap şi simţi că nu are chef de nimic în ziua aceea. Toate visele şi speranţele ei de noaptea trecută, de momentele dinainte de a adormi parcă se stinseseră şi păliră în ziua domoală ce-i stătea înainte.”La ce rost toate astea?”, îşi repetă ea în timp ce se privi în oglindă şi constată că arăta rău. „Pentru ce să aştept băiatul potrivit? De ce să mă mai gândesc la cei orfani, la cei ce.. au nevoie de mine?! Chiar nu pot trăi o viaţă normală?”, toate presiunile sufleteşti o apăsau în timp ce gândul îi zbură la băieţelul cu ochii ca şi Cerul ce murise de cancer. Luă periuţa de dinţi în mâinile-i sleite de puteri şi începu să se spele pe dinţi privindu-se dezamăgită-n oglindă. Merse în camera ei şi nu se simţise în stare să se roage, parcă-i era greu să se prezinte în faţa Lui în halul acela în care se afla sufletul ei. Îşi deschise Biblia cu pagini rupte şi învechită de vreme şi i se deschise la versetul din Psalmi care spunea astfel, exact pentru sufletul ei: „Pentru ce te mâhneşti sufletele al meu şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda. El este stânca mea şi mântuirea mea!”. Zâmbind ironic închise Biblia şi se gândise la cât de bine o cunoştea Dumnezeu, de El chiar nu avea cum să se ascundă.

Mai târziu pe parcursul zilei dezamăgirea ei se mărise şi mai mult. Fete ce-şi iroseau inima fumau ţigări şi erau pierdute în îmbrăţişări cu orişice băiat care îşi întindeau mâinile înspre ele. Faţa le era asprită de la presiunile societăţii în care trăiau, iar ele acceptau ca standardele să le fie modelate în funcţie de modă. Apoi privirea i se aţintise asupra fetiţelor ce aveau în spate ghiozdane cu Barbie şi prinţesele Disney. Ele încă nu ştiau, nu prea aveau idee despre lupta pentru puritate pe care o vor avea de dus peste câţiva ani. Nu ştiau că în curând cineva le va înmâna în mână o revistă pentru adolescente care le va învăţa cum să se îmbrace seducător (dar totuşi la modă) ca să atragă asupra lor privirile băieţilor. Melodiile care se cântau la radio încă nu le modelaseră inima şi nu puseseră stăpânire pe sentimentele lor. Mai puteau încă să râdă nevinovate, să zâmbească timid fără a fi fost învăţate cum să „zâmbească potrivit”, şi nu le era încă ruşine cu familia lor şi cu greutatea corporală. Dar cine le va răspunde, cine le va spune peste ceva timp că societatea în care trăiesc este una murdară şi pervetită? Cine le va feri de relele care le aşteaptă? Cine le va spune că Madonna şi Lady Gaga nu sunt femeile cărora trebuie să le copieze stilul de viaţă?

Toată ziua acea tânără simţise o durere lăuntrică prea mare ca s-o mai poată suporta. Încercase să doarmă de amiază ca să uite totul, dar când se trezise primul gând ce-l avusese era despre întrebările inimii ei. Se foise, se învârtise prin casă, îşi aduse pisica în casă sperând că ea o va face să uite de toate. Nimic nu a dat roade.
Într-un final a trebuit, nu a mai avut de ales decât să-şi plece genunchii înaintea Cerului. Inima ei tânjea să vorbească cu un băiat, să-i spună cuiva câte ceva din inima ei. Dar nu, nu putea face asta. Inima ei era numai al soţului ei pe care încă nici măcar nu-l cunoştea. Exista? Habar n-avea.
„De ce nu-mi spui Mie despre inima ta?”, o întrebase cu un zâmbet pe buze Iubitul inimii ei. „Este prea greu să mai aştept, Doamne! Nu mai pot, dar totuşi, am s-o fac.”, se plânse ea înaintea Sa în timp ce melodia „While I’m waiting” se derula liniştită. „Chiar dacă tu nu crezi, povestea ta de dragoste şi planurile Mele minunate pentru tine au început deja de mult. Prin faptul că tu suferi acuma pentru asta, ele înseamnă că există. Toate lucrurile, toate lacrimile şi toată durerea ta lucrează înspre o greutate veşnică de slavă!”, îi amintise El cu glas duios. Ea tresări speriată. Deci totul începuse, deci într-adevăr exista povestea ei. Cum de nu-şi dăduse seama până atunci? „Îmi promiţi că în Ceruri îmi vei da o cunună în plus şi pentru puritatea inimii mele?”, îl întrebase ea pe Iubitul inimii ei cu o îndrăzneală copilărească. Lacrimile i se uscaseră pe inimă şi se simţea liberă, liberă să-i spună Iubitului ei autentic tot ceea ce ea vroia. Iar El, cunoscându-i inima ca nimeni altcineva pe acest pământ îi răspunse cu farmecu-I specific. El era atât de minunat, era în stare să facă pentru ea nespus mai mult decât ar fi făcut oricine altcineva.
„Urmează-ţi chemarea, chiar dacă n-o înţelegi acuma.”, o sfătuise El în legătură cu întrebările inimi ei privind dorinţa de a face ceva pentru cei săraci şi părăsiţi. Şi ea hotărâse să-L asculte pe El, să facă aşa cum El îi spusese. „Încrede-te în Mine, încrede-te în Mine din toată inima ta!”, Îi şoptea El încet atunci când ea se îngrijora. Şi ea.. se încredea numai în El. Avea totul prin El.