Ce să faci când voia lui Dumnezeu este în contradictoriu cu cea a oamenilor?

Sunt momente în viaţă când Dumnezeu îmi spune să fac exact opusul a ceea ce fac ceilalţi, sunt lucruri pe care El m-a învăţat cu drag şi cu răbdare, şi pe care sunt sigură că oamenii nu le-ar accepta. Voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea este în contradictoriu cu ceea ce ar vrea parcă oamenii de la mine. Ei mereu mă întreabă ce vreau să mă fac „când am să cresc mare” şi se aşteaptă să le dau un răspuns pe placul urechilor lor. Dar niciunul nu m-a întrebat vreodată cum aş vrea să ajut oamenii „când am să cresc mare” pentru că eu contez mai mult decât cei peste 163 de milioane de orfani din lume, decât cei 70 de milioane de sclavi din lume la ora actuală, şi cariera mea este mult mai importantă decât a salva viaţa acelei fetiţe ce este forţată să se prostitueze. Da, sunt creştină. Dar oare fac tot ceea ce mi-a spus Isus să fac? Ori fac numai ce îmi este mie mai uşor şi convenabil? Zâmbesc când vine vorba de binecuvântări şi mă încrunt când sunt încercată? Caut eu să fiu plăcută de cei din jurul meu, fie ei fraţii mei creştini sau necreştini, ori trăiesc în evlavie cu Hristos şi sunt prigonită? Vezi, nu e chiar atât de simplu precum s-ar zice. Uneori mă gândesc că trăiesc o viaţă cu Isus fără ca să fac tot ceea ce a spus El că trebuie făcut. El îmi spune că este sătul de toate tradiţiile şi obiceiurile religioase, îmi spune că nu mai suportă toate astea, că S-a scârbit de lucrurile astea. Ce mi-a cerut El? „Fă dreptate orfanului, apără pe văduvă”. Isus nu cunoaşte altă religie decât asta. Deja mă simt judecată. Sunt. Nu prea îmi pasă.

Îmi pasă să rămân în El ca şi El să rămână în mine. Îmi pasă de orfani şi de văduve. Vreau să le apăr cauza, să-mi deschid gura pentru ei. Sprâncene ridicate. Oamenii mă fac ţicnită, îmi spun că nu am altceva mai bun de făcut. Să îmi irosesc eu viaţa luptând pentru o cauză pierdută? Ori să-mi văd de mine, să mă îngrijesc de viitoarea mea carieră şi să-mi fac planuri de viitor? Ce ziceţi voi? Dar ce zice Dumnezeu?
„.. să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze..”, cuvintele lui Isus îmi răsună în minte şi nu-mi dau o alternativă de scăpare, nu-mi garantează o viaţă confortabilă de creştină normală. Nu, ci mai degrabă cuvintele acestea sacre mă impulsionează să privesc înspre Cruce. Ce-mi sugerează ea? Să mă lepăd faţă de mine, să-mi ucid eu-l. Să-mi iau propria crucea, adică alegerea unui stil de viaţă în care să trăiesc o viaţă revărsată pentru cei din jurul meu, toţi cei ce sunt în nevoie. Trebuie ca întotdeauna să fiu pregătită să dau un sfat, să încurajez şi să ajut pe cine este în nevoie. Şi să-L urmez pe Isus. Nu-L pot urma deci cum doreşte eu-l meu. Şi cu confort, şi cu suflete câştigate pentru Cer. Nu, trebuie sacrificiu. Trebuie să fii pregătit să înfrunţi prigonirea din partea oamenilor, chiar şi împotrivirea ta faţă de unele lucruri. Trebuie să iubeşti.