
În trecut a fost totuși cineva cu mintea proaspătă – Ilie e numele lui, omul care a fost gata să dea o direcție, să stea ferm în opoziție cu orice risc, să nu abdice de la valorile și ideile pe care le-a promovat și susținut, gata să plătească prețul integrității. Din păcate, noi nu prea am auzit de astfel de valori! Stând mereu la mica ciupeală, la mila altora și cu ochii căscați după cele mai mari oportunități venite cu orice cost, nu mă mir că am ajuns azi în situația destul de alarmantă! Susțin cu tărie în aceste vremuri un slogan lansat de un individ cu ceva vreme în urmă – vreau o ȚARĂ ca AFARĂ! Cred în valori, și știu că nici unde în lumea asta nu e cu mult mai bine, dar mai găsești indivizi ale căror creiere lucrează, sunt treze și văd cu claritate drumul. Să nu fiu înțeles greșit, și la noi mai sunt, dar e o specie pe cale de dispariție. Mai degrabă, la noi majoritari sunt cei care se mută de pe un picior pe altul fără nici o remușcare, zâmbesc fals și strâmb la toate inepțiile puterii, se cocoșează pentru un loc călduț și mai bine remunerat, uită de toți și toate când ajung sus, tot mai sus, își bat joc de bunul simț și de cei care mai cred în Bine și Virtuți. Oare Biserica are ceva de spus?
1.Probabil un lucru important pe care-l poate face e să meargă la vot, după un somn bun și stat la răcoare ca mintea să funcționeze normal, și să dea direcția bună în țară.
2. Să cultive în continuare smerenia și pocăința, și să nu se lase cumpărată cu orgoliu și materialism.
3. Rugăciunea constantă pentru ”dregători” – o obligație și o necesitate
…mai aștept soluții și din partea dumneavoastră stimabililor cititori!
P.S.
Mai e un pic de speranță – în timp ce scriu, un dreptaci care posibil și el din cauza nesomnului vara și căldurii se îndrepta vertiginos spre stânga, s-a trezit brusc și a cotit-o la dreapta! Sănătate.
Articol scris de: Silviu Cornea – blidulculinte.blogspot.ro