Declaratia de Timisoara – Va rugam semnati!

Buna dimineata! Revenim, asa cum o facem periodic, cu rugamintea de a semna Declaratia de la Timisoara, o declaratie a constiintei crestine. Ultimul apel l-am facut acum doua luni. Declaratia a fost lansata pe 21 august 2010. Pina la a doua aniversare a Declaratiei au mai ramas exact doua luni. Dorim sa ajungem la 10.000 de semnaturi pina pe 21 august. Haideti, ajutati-ne! Am ajuns la peste 8.750 de semnaturi si mai avem nevoie de mai putin de 1.250 de semnaturi pentru a ne atinge telul.
Declaratia a fost lansata in August 2010 ca urmare a deciziei facute de participantii la conferinta anuala AFR tinuta la Timisoara in martie 2010 de a demara in Romania o declaratie a constiintei crestine. Am facut-o, luind ca model si exemplu crestinii din SUA care au lansat, in toamna lui 2009, The Manhattan Declaration, iar in 2010 crestinii britanici The Westminster Declaration, iar crestinii autralieni The Canberra Declaration, tot in 2010. Pina in prezent, crestinii americani au trecut de 500.000 de adeziuni, cei din Marea Britanie au ajuns la aproape 70.000, iar cei din Australia la peste 35.000. Apelam deci la toti crestinii vorbitori de limba romana sa citeasca si sa semneze Declaratia. Pentru cei care nu citesc prea bine romaneste, mentionam ca Declaratia e disponibila si in limba engleza intrind pe acelasi link. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
Declaratia afirma citeva puncte esentiale privind aplicarea valorilor si a constiintei crestine in viata sociala si publica, printre ele dreptul la viata al copiilor nenascuti, casatoria barbat-femeie, drepturile parentale, libertatea religioasa, libertatea de constiinta. Sunt principii comune tuturor romanilor si locuitorilor Romaniei, fara deosebire de religie sau grup etnic. Nu este o declaratie politica, nici teologica. Proclama cele mai fundamentale valori crestine comune crestinilor din toata lumea dar care in prezent sunt atacate de secularism si Uniunea Europeana.
Cum mentionam deseori, semnaturile d-tre nu vor ramine doar pe hirtie sau online. Deja le-am folosit si vom continua sa le folosim pentru a promova vocea voastra a tuturor peste tot unde vom avea ocazia sa pledam valorile familiei si valorile crestine. In toamna le-am folosit cu succes in Consiliul Europei cind ne-am opus tratatului privind drepturile copilului. Printre altele, propusul tratat acorda copiilor un drept la nediscriminare pe baza de “orientare sexuala”. Prea de tot! Iar in 2014 le vom folosi din nou cind vom promova, in Uniunea Europeana, sanctitatea casatoriei barbat-femeie. Anul 2014 a fost declarat “anul european al familiilor” (la plural) in care se va incerca adoptarea de rezolutii europarlamentare pentru recunoasterea casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Deci, cu cit avem mai multe semnaturi, cu atit vom putea argumenta in favoarea casatoriei traditionale cu mai multa confidenta si autoritate.
 
 
PESTE 550.000 DE SEMNATURI
La sfirsitul lui februarie crestinii britanici au lansat o petitie online impotriva legiferarii in Marea Britanie a casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Guvernul britanic a anuntat inca de anul trecut ca intentioneaza sa le legifereze anul acesta si a demarat dezbateri parlamentare. Crestinii britanici s-au raliat impotriva initiativei si pina acum au obtinut peste 550.000 de semnaturi. Remarcabil, admirabil si demn de apreciat. Haideti sa imitam actiunea crestinilor britanici si sa raspundem si noi cu acelasi entuziasm!
 
 
SEMNATARI ENTUZIASTI IN SUA
Crestinii americani sunt si ei un model de imitat. In primavara, statele americane Maryland si Washington au legiferat casatoriile intre persoane de acelasi sex. Imediat dupa aceea crestinii ambelor state au lansat deremsuri constitutionale pentru abrogarea acestor legi. Au avut nevoie de semnaturi pentru a constringe politicienii sa supuna la vot, in noiembrie, aceste referenduri de abrogare. In Maryland era nevoie de 55.000 de semnaturi, dar pina in prezent crestinii de acolo au obtinut mult mai multe, peste 120.000. La fel, crestinii din Washington au avut nevoie de peste 130.000 de semnaturi dar au inregistrat la autoritati peste 225.000. http://www.seattlepi.com/news/article/Gay-marriage-opponents-to-turn-in-signatures-Weds-3607898.php Daca ei pot, putem si noi. Haideti deci, inca o data, sa ne mobilizam bisericile, parohiile, vecinii, familiile, rudeniile sa semnam cu totii Declaratia de la Timisoara.
 
 
CUM SE SEMNEAZA DECLARATIA?
Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)
 
 
Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”
 
 
Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.
 
 
CUM CRESTEM SEMNATURILE IMPREUNA?
Cum putem creste impreuna numarul de semnaturi? Nu implica mare lucru sau investitie de timp. Doar citeva actiuni simple care iau doar citeva minute. In consecinta:
1.         Cei care inca nu ati semnat Declaratia sunteti invitati inca o data sa o semnati.
2.         Trimiteti linkul Declaratiei sau mesajul acesta la toate persoanele din baza dvs. de adrese electronice pentru a fi semnata. Daca deja ati facut-o va rugam sa o faceti inca o data, sau chiar periodic, eventual saptaminal, pentru citeva luni.
3.         Postati Declaratia si linkul ei pe siturile dvs. electronice, biserici, parohii, grupuri de discutii, etc.
4.         Promovati-o in scoli, la clasele de stiinte sociale sau religie.
5.         Cei care sunteti inscrisi pe situri de socializare (facebook, hi5, netlog…) sunteti rugati sa postati periodic informatii despre Declaratia de la Timisoara si linkul, cu indemnul de a fi semnata.
6.         Parinti – aveti copii care sunt ei inscrisi pe diferite situri electronice. Mergeti la ei, cand sunt la calculator, si cereti-le sa dea un mesaj in retea solicitand semnarea Declaratiei – sau scrieti-l dvs. si trimiteti-l de pe contul lor.
 
 
TEXTUL DECLARATIEI DE LA TIMISOARA
Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare
 
 
Preambul 
Societatea umana a trecut, in epoca moderna, prin schimbari majore in plan politic, social, cultural si economic.  Aceste transformari, care au cunoscut un ritm accelerat in secolul XX si care continua in secolul XXI, au condus societatea umana spre mai bine. Viata comunitatilor si a indivizilor a fost in general imbunatatita. Au fost eliminate, in multe parti ale lumii, nedreptati si inechitati profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale si prin salturi calitative ale vietii.
In acelasi timp insa, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care submineaza valori fundamentale ale societatii umane. Secularismul agresiv, tendinte radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-crestine sunt o realitate manifesta. Societatea romaneasca nu a ramas izolata de aceste evolutii. Iesita dintr-o lunga perioada totalitara, Romania si locuitorii sai inca lupta pentru re-gasirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din tesatura sa intima. Din aceasta identitate comuna face parte, la loc de frunte, credinta crestina, impartasita de un procent covarsitor dintre cetatenii Romaniei, intretesuta in ethosul nostru national si care influenteaza manifestarile sociale, culturale si politice ale romanilor, fiind reperul la care ne raportam ca la un standard comun, atemporal si absolut.
Totusi, in contextul transformarilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potentialul pentru un conflict incipient intre valorile moralei crestine si „noile valori” seculare, in esenta anti-crestine, promovate la nivel international, in special in cadrul Uniunii Europene. Putem constata ca acest conflict este deja manifest in unele state membre ale UE. Asistam, in ultima vreme, la tot mai multe cazuri in care crestinii sunt adusi in fata Justitiei ca invinuiti datorita credintei lor, suferind o forma de pedeapsa pentru ca valorile lor crestine exprimate incalca noi legi sau noi „drepturi ale omului”, in marea lor majoritate iluzorii, contrare ratiunii si binelui autentic al omului. Aceasta evolutie nefericita creeaza o presiune asupra crestinilor, pentru a-si cenzura sau chiar abandona credinta si valorile, pentru a nu se face pasibili de incalcarea unor norme ale statului sau vietii publice. Nu putini crestini vad in aceasta situatie o intoarcere la perioadele istorice in care crestinii erau prigoniti pentru credinta lor.
Avand in vedere cele de mai sus, subsemnatii, crestini care urmam invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos si a celor ce le-au urmat lor si care ne-au invatat calea lasand deoparte disputele teologice, marturisim valorile crestine comune insuflate de Sfantul Duh si afirmam cu tarie cele ce urmeaza:
            a.         Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veci (Evrei 13:8). Credinta crestina pe care o marturisim este deasupra transformarilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

            b.         Aceasta credinta ne determina viata si actiunile de zi cu zi, in tot locul si in tot ceasul. Ea nu poate fi tinuta ascunsa; nu putem fi crestini numai acasa sau doar la biserica.

            c.         Potrivit Sfintei Scripturi, intelegem sa ne facem datoria de cetateni si sa dam Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine si sa ne supunem autoritatilor si legilor, in masura in care acestea nu contravin constiintei si valorilor noastre crestine.

            d.         Familia intemeiata pe casatoria intre un barbat si o femeie este o institutie fundamentala a societatii, creata de Dumnezeu si expresie a complementaritatii naturale dintre barbat si femeie, a dragostei si respectului reciproce.

            e.         In calitate de parinti crestini, avem fata de copiii nostri datoria sa ii crestem si sa-i educam in spiritul ascultarii de Dumnezeu. Suntem ingrijorati de manifestarile imorale, permise sau chiar promovate in numele drepturilor omului si al unei tolerante fara discernamant.

            f.          Drepturile parintilor sunt drepturi fundamentale, intre ele primordial fiind dreptul de a dispune de educatia civica, morala si religioasa a copiilor lor.

            g.         Fiecare copil are dreptul sa fie nascut si crescut intr-o familie care se constituie dintr-un barbat si o femeie.

            h.         Dreptul la viata, incepand cu momentul conceperii si pana la moartea naturala, este un drept fundamental al tuturor fiintelor umane.

            i.          Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice.

            j.          Demnitatea umana este intrinseca fiecarei fiinte umane, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si este deasupra oricarei autoritati lumesti.

            k.         In participarea noastra la viata cetatii si viata politica, sprijinim si conlucram cu acei factori care adera la valorile in care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie sa ii reprezinte pe cei ce-l voteaza si sa afirme valorile lor.

In incheiere, chemam Statul Roman si reprezentantii sai sa respecte si sa reflecte, in formularea legilor si politicilor publice, valorile si traditiile sociale si culturale, de inspiratie crestina, ale poporului roman, pentru a nu se ajunge la conflicte – de constiinta sau manifeste – intre cetatean si autoritatea din care izvorasc aceste legi.
 
 
Semnati: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
 
 
Rugaminte: Va rugam postati si publicati peste tot apelul nostru pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara, inclusiv linkul petitiei.
 
 
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
 
 
FACETI-NE CUNOSCUTI!
 Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
 
 
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
Exit mobile version