Creştinul de capul lui

E tot mai prezent și mai influent un tip de creștin cu caracteristici foarte ciudate care se manifestă într-un mod suspect și contrar elementelor cu care Biblia definește adevăratul creștinism.

De fapt el este o anomalie, un fel de reeditare a ceea ce Pavel numea creștiul firesc. Acesta se numește creștin pe sine însuș dar caracteristicile și caracterul lui nu cuprind elementele minime care definesc un creștinism autentic.

Iată căteva elemente care îl caracterizează:

• Nu se raportează la semeni și nu dă socoteală. Pentru el semenii sunt doar ființe care pot fi folosite pentru atingerea propiilor interese. Neavând o relație personală cu Dumnezeu nu se supune nimănui și nici nu acceptă să dea socoteală de ceea ce face. De fapt scuza Lui este că dă socoteală numai “înaintea Domnului” și acest lucru spre nefericirea lui se va întâmpla dar atunci va fi prea târziu.
• Este zgârcit considerând că oridecâteori dă sărăcește. Nu dă zeciuială pentru că i se pare că îi rămâne prea puțin, sau dacă o dă dorește să dețină el controlul dând unde vrea el și doar atunci când are chef. De fapt el dă mai ușor un os unui câine iar dacă dă unui semen ceva ar vrea ca acesta să-i rămână veșnic îndatorat. De fapt lucrul acesta este explicabil pentru că cine nu se dăruiște pe sine însuși Domnului nu poate dărui din ce primește de la Stăpânul pe care de fapt nici nu-l recunoaște.
• Îi bârfește pe alții pentru că este mai ușor decât să-i confrunte. El este întotdeauna la curent cu tot ceea ce se întâmplă, numai că sursele lui de informare sunt oamenii care vorbesc fară să le pese de realitate, care distorsionează adevărul sau în cel mai fericit caz interpretează lucrurile în așa fel încât partea negativă, care poate fi caricaturizată să fie cât mai evidentă. El este capabil de mari isprăvi reușind să-și vorbească de rău chiar și propria biserică, în acest sens într-o oarecare măsură se bârfește singur.

Pentru el păcatul are gust dulce și plăcut în plus îi și încurajează pe toți cei care trăiesc în păcat și în neorânduială.

Din punct de vedere divin el este de capul lui pentru că a fost lăsat de capul lui din pricina forțării libertății oferite de Dumnezeu. Romani1:21-22 “fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit”;

Cred că cea mai grea lecție pe care o învață omul în viață este să accepte că depinde 100 % de Dumnezeu și să accepte să nu mai trăiască de capul lui.

Nu cred că poate fi o înșelăciune mai mare decât să crezi că ești creștin, să trăiești cu speranța că vei moșteni cerul și totuși să te trezești că după o viață trăită de capul tău nu vei avea acces în împărăție, chiar dacă de nenumărate ori ai spus „Doamne, Domane”.

Remus Runcan

Sursa: www.baptist-tm.ro