ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

CREŞTINUL EGOIST

Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. 1 Corinteni 10:24

Am ajuns mulţi dintre noi să trăim un creştinism egoist, un creştinism modern, care nu e interesat decât de propria persoană. Suntem genul de creştini care afirmăm mereu: “O, slava Domnului aşa bine îmi merge” sau “O, slavă Domnului atâta am mâncat că nu mai pot”.

Dragul meu creştin, când ai afirmat ultima dată cu sinceritate şi din toată inima: “Slava Domnului pentru acel frate că uite cum l-a binecuvaântat Domnul”? Când te-ai bucurat pentru vecinul tău că a reuşit să cumpere casa în care a stat atâţia ani pe chirie? Cânda te-ai bucurat pentru fratele tău că e sănătos şi îl vezi duminică de duminică nelipsit din Casa Domnului? Ştiti, o spun cu durere, pocăiţii au ajuns atât de preocupaţi de a-şi căuta folosul lor, încât trec pe lângă cel căzut şi din cauza mândriei care îi orbesc, nu mai vâd să îl ridice de jos. Sunt atâţia bolnavi, săraci, orfani şi bătrâni în biserici cărora nimeni nu le spune o vorbă bună sau nu le întinde o mână de ajutor. De ce? Pentru că fiecare îşi caută folosul său. Pentru că încă nu trăim o pocăinţă reală. Pentru ca azi dacă Isus ne-ar zice precum tânărului bogat: “Vinde tot ce ai, împarte cu săracii şi urmează-Mă…” nu am putea să-L ascultăm cu fapta, decât cu vorba.

Suntem buni în a da sfaturi, dar nu suntem gata la a renunţa la confortul nostru pentru binele celor de lângă noi şi pentru a căuta folosul unui suflet plin de tristeţe. E atâta răceală între noi creştinii, e atâta indiferentă şi atâta comoditate, care ma doare atât de rău. Isus nu vrea altceva de la noi decât să ne luăm crucea şi să-L urmăm. Dar noi Ăl urmăm doar cu vorba, când e vorba de fapte, suntem prea ocupaţi. El, fiul lui Dumnezeu s-a dezbrăcat de slava cerului şi a luat chip de om, pentru că a căutat folosul nostru, al omului de rând muritor şi pentru că i-a păsat de noi, chiar dacă a trebuit să moară, El nu a dat înapoi.

Azi, suntem îmbrăcaţi de mândrie şi mult prea “culţi” pentru a ne dezbrăca de noi înşine, a lua ştergarul şi a fii de folos celor din jur. Azi, e ruşine să întrebi pe cel căzut dacă poţi să-l ajuti, pentru că oricum toată lumea trece şi nu îi poate întinde o mână să-l ridice. Azi e ruşine să fii politicos şi să ai o vorbire dreasp cu sare. Azi, toţi căutăm folosul nostru, pentru că…nu ştiu de ce, dar sigur motivele nu ne motivează în a trăi o viaţă smerită slujindu-l pe aproapele nostru.

--

E timpul să luăm noi hotărâri. E timpul să căutăm pe cel orfan, pe cel singur, pe cel bolnav. Nu uitaţi versetele din Matei 25:34 – 40: Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Ce va zice Domnul în dreptul tău şi al meu când va veni? Ai căutat folosul celor din jurul tău? Ai căutat să fi un ajutor potrivit pentru cei aflaţi în mari dureri? Ce vei răspunde în Faţa Acelui ce ţi-a dat viaţă?

Editorial scris de Florina Margea© www.crestintotal.ro 

--

Citeste mai multe editoriale de Florina, Te astept in fiecare Sambata

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.

Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.

Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492

Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. „Isus nu vrea altceva de la noi decât să ne luăm crucea şi să-L urmăm.” – a lua Crucea Domnului presupune in primul rand sa ne iubim unii pe altii , asa cum ne-a iubit El cand S-a dat pe Sine pt noi. El Si-a dat viata pt noi, pt fiecare dintre noi, bun sau rau, dar noi suntem in stare sa murim si sa ”murim” pt oricine e nevoie?! E dragostea aceasta in noi crestinii mai ales , pt semenul nostru?! Litera ”A” trebuie inca studiata in ceea ce priveste dragostea intre noi, ”Z”-ul e departe de noi deseori,din nefericire.

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura