Dragostea ta o poate readuce la viaţă

Ţi-ai putea imagina viaţa fără să nu ai pe nimeni aproape şi fără ca cineva să te îmbrăţişeze cu dragoste? Oare cum ai reacţiona dacă ai fi alungat de toţi ce dragi şi dacă fiinţa ce ţi-a dat viaţă te-ar abandona pentru totdeauna? Ai mai putea zâmbi?

În noaptea ce a trecut am cunoscut un suflet de îngeraş. Un copil nevinovat sau poate vinovat că s-a născut în această lume crudă plină de imoralitate. Condamnată la singurătate pentru că a făcut „greşeala” să se nască. Mi-am petrecut noaptea în spital având grijă de un băieţel ce a fost lovit de maşină. Şi discutând cu oamenii de pe acolo şi cu părinţii altor copii am aflat povestea unei fetiţe părăsite. O fetiţă abandonată de mama ei, o fetiţă condamnată la suferinţă. O cheamă MONICA şi are 10 anişori. Din păcate la cei 10 anişori are doar 10 Kg greutate corporală. Am mers personal la secţia de Reanimare a Spiatului Judeţean din Arad să o cunosc. Am vrut să aflu povestea ei şi să o pot ajuta. O asistentă mai în vârstă mi-a spus ce s-a întâmplat:

„Monica a fost părăsită de mama ei care a plecat în Italia. Lăsată în grija bunicii fetiţa avea nevoie de afecţiune şi dragoste, ceea ce nu a putut găsi. Bunica din cauză că nu o putea întreţine a dat-o în grija orfelinatului. Aici avea să înceapă calvarul fetiţei, din cauză că refuza să mănânce. A făcut depresie şi nu îşi mai revenea din şoc când s-a văzut a nimănui. A ajuns la spitalul Judeţean din Timişoara unde a fost internată din luna Septembrie 2010. De acolo a fost trimisă la Arad, unde este şi în prezent, viaţa ei depinzând de aparatele la care este conectată. Nimeni din familie nu o vizitează şi nimeni nu o vrea”.

          Când m-am aşezat lângă ea pe pat, mă privea cu ochi mari şi mă studia. Nu ştia cum am apărut acolo. Am început să-i povestesc de mine şi să-i zâmbesc. Din păcate nu vorbeşte, doar prin clipirea ochilor spune DA sau NU. Am aflat că în iarnă când mama ei a vizitat-o la spital, Monica a început să vorbeasă şi să îşi revină din starea de şoc. Dar după câteva zile mama ei a fost arestată pentru furt şi de atunci fetiţa iar nu mai vorbeşte de loc. Îmi venea să plâng uitându-ma la ea. Mă rugam şi ziceam: „Doamne oare cu ce a greşit acest îngeraş mic de trebuie să sufere atâta”. Era dureros să o privesc în ochi şi să-i văd disperarea.

În salonul de reanimare tocmai a venit o fetiţă de la operaţie cu mama ei şi Monica nu îşi putea lua ochii de la mama care îşi îngrijea odrasla cu atâta dragoste. Simţeam durere mare în privirea Monicăi când se uita la cele două: mamă şi fiică, apoi iar mă privea pe mine în ochi cerând parcă ajutor. I-am promis că voi merge şi mâine la ea, să îi vorbesc, să îi zâmbesc şi să nu se mai simtă singură.

Scriu aceste rânduri pentru că Monca are nevoie de noi. Singura mâncare agreeată de ea este supica goală pe care o primeşte printr-o sondă direct în stomac, fiind impobilizată la pat. Nu are nevoie de nimic altceva decât de dragoste. Haideţi toţi care putem să-i fim alături. Medicii nu îi dau speranţă de viaţă, dar ceea ce o poate salva este dragostea noastră. Şi viaţa e în mâna lui Dumnezeu, El ştie cel mai bine ce va fi cu Monica.

Dacă ne considerăm religioşi doar mergând la o biserică nu am făcut nimic. Adevărata religie este reprezentată de faptele noastre. Iată ce zice Biblia: Iacov 1:27  Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

          Haideţi să o ajutăm pe Monica să trăiască. Haideţi să fim alături de ea. Dacă cei dragi au părăsit-o, e de datoria noastră ca şi creştini să o iubim şi să o ajutăm.

Ataşat găsiţi câteva poze cu Monica pe care le-am făcut azi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi nu uitaţi: FERICE DE CEI MILOSTIVI, CĂCI EI VOR AVEA PARTE DE MILĂ, spunea Isus în cuvântarea de pe Muntele Măslinilor.