Daca esti viu, de ce refuzi sa traiesti, daca ai ochi, de ce nu vrei sa vezi?
Avem ochi dar nu mai vedem, avem gura dar suntem muti, avem picioare dar nu mai stim sa umblam, avem libertate dar traim in robie, avem biserici dar sunt goale. Am vrea ca Dumnezeu sa ne vorbeasca, dar nu mai avem timp sa-l ascultam, am vrea sa fim binecuvantati precum Avraam, dar nu mai credem in puterea lui Dumnezeu, am vrea ca toti oamenii sa se pocaiasca, dar nu si noi, am vrea ca Domnul sa ne asculte, dar noi nu mai vrem sa ascultam, am vrea sa primim totul, dar sa nu dam nimic. Hmm nici nu stiu cum sa mai privesc aceste lucruri. Pe deoparte ma simt indignat de toata aceasta situatie, pe de alta parte imi vine sa ignor totul si sa zic asta e, traim vremurile de pe urma.
Dar parca totusi nu pot sa ignor atat de mult, nu pot sa ma prefac ca totul este normal si la timpul lui. Eu cred totusi ca noi suntem singurii vinovati de toata aceasta situatie. Pastorii ne atrag atentia ca mergem in jos, noi spunem ca ei ne trag in jos. Dumnezeu se uita la noi si ne spune ca toti suntem la fel si daca nu ne vom pocai, toti vom pieri la fel. Dar se pare ca suntem mult prea preocupati cu valorile vietii decat de valoarea sufletului nostru. Desi suntem foarte buni la a critica, aceasta nu va fi trecuta in dreptul faptelor noastre pentru Domnul. Dar, ne place atat de mult sa ne amagim singuri si sa spunem ca Dumnezeu vede toata osteneala noastra, avem impresia ca daca mergem la Biserica este ca si cum am pasi in Imparatia Cerurilor. Noi credem ca daca ne-am gasit o activitate in cadrul Bisericii, acum putem sta linistiti si sa asteptam revenirea Domnului. Insa nici prezenta in Casa Domnului nu mai este atat de actuala. Astazi bisericile noastre ar avea nevoie de un foarte bun program de defragmentare. Vedem o sora si doua scaune libere, doi frati si randul este deja ocupat. Iar daca vrei sa oferi putin respect fratilor tai dandu-le un salut, ai grija sa nu ii deranjezi prea tare din povestile mondene. Noi suntem plini de dragoste, insa te rog sa te asezi mai incolo putin, scaunul acesta este rezervat pt poseta si telefonul meu. Bibliile nu le mai luam cu noi, acum avem videoproectoare sau daca chiar este nevoie, o avem pe telefonul mobil. Umblam prin lumea aceasta sin e simtim atat de obositi si simntim cum ingrijorarea ne cuprinde tot mai mult. Am vrea san e luptam cu ea, insa nu mai avem putere si ne lasam coplesiti de tot felul de vesti triste si infioratoare. Ma gandesc la tot ceea ce a facut Isus pentru mine si ma bucur ca pot sa privesc soarele care ne incalzeste sin e lumineaza, insa sunt atat de trist ca atatea oameni traiesc in intuneric, atatia oameni nu mai vad bunatatea lui Dumnezeu, atatia oameni nu mai vor sa umble cu Dumnezeu. Totusi in toate aceste inca mai am o nadejde, nadejdea ca va veni o zi cand Cel ce a promis ca vine, va veni. Acolo nu va mai fi intuneric, nici durere, nici intuneric. Acolo vom fi in prezenta lui Dumnezeu si slava Lui ne va fi totul. Nu mai este mult si Cel ce vine va veni, dar oare vom fi si noi chemati la nunta lui? Voi fi si eu o mireasa de cinste, sau voi ruga munti sa cada peste mine?
Hmmm, Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine. . Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!
scris de Marin Somai, CrestinTotal.ro
CITESTE MAI MULTE ARTICOLE DE MARIN SOMAI (CLICK AICI)
