
Mă întorc la zilele noastre şi văd familii care au crescut în biserică, care pretind că sunt adevăraţi creştini, cum la prima încercare şi la cel mai mic impas, se vaită şi spun: „De ce Doamne? De ce tocmai eu? De ce acum? De ce? De ce?” Şi gândul mă poartă la Cuvântul Domnului care spune: Isaia 45:9 „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! Un ciob dintre cioburile pământului! Oare lutul zice el celui ce-l făptuieşte: „Ce faci?” Ştiţi foarte bine că Dumnezeu este sus în cer şi El face tot ce vrea. El nu îşi bate joc de creaţia Sa. El nu încearcă cu bucurie pe fiii oamenilor, dar să nu uitm că fiecare încercare este spre zidirea noastră şi pentru a curăţa grâul de neghină. Doar acei care vor răbda până la sfârşit vor primi cununa vieţii şi vor sta la dreapta Mielului. Cine sunt eu şi tu ca să Îi cerem socoteală lui Dumnezeu pentru că ne-a luat tot sau pentru că ne încearcă?
Ce ai face dacă ai pierde tot? Ai mai putea fii mulţumitor lui Dumnezeu? Ştiţi că tot ce avem defapt nu e al nostru? Suntem administratori pentru o scurtă vreme, pentru că tot ce este pe pământ este deşertăciune şi goană după vânt. Să nu ne legăm inima de nimic din lume ci să ne lipim inima de Dumnezeu şi să dorim cerul. Acolo ne aşteaptă adevărata bogăţie. Acolo e viaţa şi fericirea noastră.
Dacă aş pierde tot dar L-aş avea pe Hristos, aş fii cea mai bogată din lume!!!
Editorial scris de Florina Patru…© www.crestintotal.ro
Citeste mai multe editoriale de Florina, Te astept in fiecare Sambata