Cand ai trecut ultima oara prin amaraciune? Cand ai fost dezamagit ultima oara de un prieten apropiat, coleg, vecin, frate, ruda? Ce este amaraciunea si ce spune Dumnezeu despre aceasta apasare negativa a sufletului. In amaraciune sufera numai sufletul sau si duhul si trupul? Poate fi evitata aceasta stare? Toti oamenii sunt afectati de amaraciune sau numai cei care au necazuri? (desi om fara necazuri nu exista). Medicina defineste amaraciunea ca o stare de apasare a psihicului uman, o mahnire sufleteasca profunda, o intristare legata de evenimente negative prin care trece o persoana. Amaraciunea poate fi intalnita la locul de munca, in familie, la scoala, in biserica. De obicei are legatura cu o persoana cunoscuta care fie ti-a gresit fie a facut intentionat, cu rea vointa un lucru sau un fapt care te afecteaza. Aici vorbim de dezamagire din partea unui om apropiat. Fie ca vorbim de copii care apuca pe cai gresite si frang inima parintilor, fie ca vorbim de parinti care isi neglijeaza copilul sau chiar il abandoneaza intr-o casa de copii la nastere, fie ca vorbim de un sot infidel care raneste sufletul propriei sotii, fie ca vorbim de o sotie care renunta la casnicie desi se casatorise in adunare cu binecuvantarea pastorului, fie ca vorbim de frati de trup care isi impart averea in instante judecatoresti, fie ca vorbim de pierdera locului de munca, fie ca vorbim de un diagnostic grav precum cancerul sau leucemia, fie ca vorbim despre pierderea unei rude, fie ca vorbim despre miile de suflete care pleaca zilnic in iad pentru totdeauna, in toate cazurile vorbim despre mai multe forme de amaraciune.
Cum ne raportam la amaraciune ca si copii de Dumnezeu?
Cred ca prima oara omul a cunosocut amaraciunea in imediata apropiere a pomului vietii. Dupa ce Adam si Eva au pacatuit Dumnezeu i-a alungat in scurt timp din cea mai frumoasa gradina care a existat pe pamant, nu au pierdut doar neprihanirea si Edenul ci si prezenta lui Dumnezeu in mijlocul lor in fiecare dimineata, partasia cu Dumnezeu. Alungati din Eden, primii oameni au intrat sub belestemul pacatului, traind pe un pamant blestemat. Cain l-a ucis pe Abel si a adus un cosciug in casa primei familii a pamantului.
Biblia scrie ca Isaac si Rebeca au avut amaraciune din cauza sotiilor pe care le-a avut Esau (Geneza 26.35: „Esau a luat de neveste pe Iudita, fata Hetitului Beeri, și pe Basmat, fata Hetitului Elon. Ele au fost o pricină de mare amărăciune”). Un fiu care face alegeri gresite aduce mahnire in inimile propiilor parinti.
In pustie Moise a folosit un lemn pe care l-a aruncat in Mara (Amaraciune), apa a devenit dulce si poporul a baut dupa 3 zile de mers. Isus Hristos a murit pe lemnul crucii acum 2000 ani si a impacat inima lui Dumnezeu pentru o lume intreaga care se aseaza in genunchi la Golgota.
Intorcand-se in cetatea Betleem, vaduva si fara fii, Naomi le-a cerut oamenilor sa o numeasca Mara (Amaraciune, Rut 1.20). Dupa plecarea din orasul natal aceasta femeie imormantase jumatate din familie. Toata viata ei devenise o amaraciune fara margini.
In suferinte mari Iov vorbeste despre amaraciunea vietii in boala (Iov 10.1 M-am dezgustat de viață! Voi da drumul slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu).
Solomon scrie in Cartea Proverbe (17.1) urmatoarele: “Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, și amărăciune celei ce l -a născut”
Cand vorbim despre amaraciune prin asuprire la locul de munca cel mai bun exemplu biblic este viata poporului evreu in Egipt dupa moartea lui Iosif. Exod 1.14: ”Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi, şi prin tot felul de lucrări de pe câmp: în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă”. Am avut milioane de sclavi in istorie, viata lor a fost una amarata, insa Onisim a devenit cel mai fericit sclav dupa ce l-a intalnit pe Pavel, de fapt pe Hristos. Amaraciunea nu trebuie sa vina din conditia sociala, ea nu trebuie sa vina deloc in inima omului, pentru ca sufletul trebuie ocupat cu Dumnezeu. Si totusi daca vine trebuie sa folosim cuvantul lui Dumnezeu si puterea Duhului Sfant pentru vindecare si calauzire spre iertare si incredintare in puterea Domnului.
Eu cred ca amaraciunea pe care o tarim noi crestinii in secolul vitezei dureaza mai mult decat gustul amar al verdeturilor pe care le mancau evreii in vechime cu ocazia pastelor. Una din cauzele majore pentru care exista amaraciune este neiertarea celor care ne-au gresit. Tot Pavel le scrie efesenilor si noua: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” Efeseni 4.31
Exista amaraciune in cazul lepadarii de Dumnezeu. Petru a trait deplin aceasta dezamagire sfasietoare. Evanghelistul Matei ne scrie ca „Petru a iesit afara si a plans cu amar”. In multimea in care te-ai lepadat de Mantuitor nu poti sa plangi niciodata, intotdeauana trebuie sa iesi afara.
Proorocul Ieremia avertizeaza asupra amaraciunii parasirii lui Dumnezeu: ” Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta, şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeu tău, şi să n-ai nici o frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor”, Ieremia 2:19.
Isaia vorbeste despre amaraciunea solilor care plang pentru ca nu pot aduce pacea prevestind parca soarta atator mii de misionari si ucenici ai lui Hristos respinsi de o lume intreaga, prigoniti si omorati in unele locuri. Isaia 33:7 “Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar”.
Pavel ne invata in epistola catre Evrei „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea”. Apostolul ne cere ascultare de Harul lui Dumnezeu pentru a nu cadea in pacate care sa ne amarasca sufletul, constiinta.
Nicolae Moldoveanu a scris cele mai frumoase cantari atunci cand statea intins pe burta in temnita rece pentru credinta in Hristos, niciuna din cele scrise in acele conditii vitrege nu este de tanguire, toate sunt de bucurie. Pavel afirma cu toata sinceritatatea: ”Imi salta inima de bucurie in toate necazurile mele”.
Avem atatea exemple cum sa raspundem la tendinta fireasca de amaraciune si cel mai mare exemplu il avem in Domnul Isus pe Golgota. In Nigeria avem 200 de orfani carora le-au fost ucisi parintii din cauza credintei in Isus. Desi aveau lacrimi in ochi, vorbind despre pierderea parintilor, copii afirmau ca doresc mantuirea vinovatilor.
Ne-am putea amara cand pocainta noastra nu-i buna, cand nu ardem pentru Dumnezeu in fiecare zi, ne-am putea amara cand nu suntem gata sa-l imbracam pe orfan si sa hranim pe vaduva, cand stim ca Dumnezeu ne va imbraca in straie ceresti si ne hraneste cu Painea Cerului, cand stim ca mii de suflete pleaca zilnic in iad, cand am lasat lucarea lui Dumnezeu s-o faca altii, cand am obosit sa alergam pentru Dumnezeu.
.. toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…
Editorial scris de Vasile Iancu
