Ce muzică ar asculta Isus?

Te-ai întrebat vreodată Ce muzică ar asculta Isus? Este El cu adevărat lăudat de muzica pe care o cântăm şi o ascultăm? Este primită oricum închinarea noastră prin muzică? Sunt câteva întrebări la care…poate, a-i meditat şi cauţi un răspuns…
Când mă gândesc la muzică şi la închinarea prin muzică trebuie să mă raportez în primul rând la Psalmi. Acele versuri minunate care-L proslăvesc pe Dumnezeu, au fost revelate de Însuşi Dumnezeu, acelora care îşi doreau cu adevărat să-I cânte – şi erau primite şi ascultate…În decursul anilor li s-a pierdut linia melodică, dar cu toate acestea în zilele noastre se încearcă a li se da o nouă muzicalitate, pentru a fi cântaţi, o muzicalitate care(sper eu, poate şi tu) să nu ştirbească nimic din profunzimea mesajului.
Înaintăm în timp şi ajungem în clasicism unde distingem multe piese compuse pentru lauda Creatorului: Corul sclavilor evrei – G. Verdi, Aleluia – G.F.Handel (care, atunci când este cântată de The Hallelujah Chorus, îmi trezeşte un fior care mă face să simt prezenţa şi măreţia lui Dumnezeu), sunt doar câteva piese scrise pentru a-L lăuda şi slăvi pe Mântuitorul, şi cred că, erau şi sunt ascultate…
Ajunşi în zilele noastre putem distinge deja o mulţime de stiluri muzicale care, cu tristeţe trebuie să recunoaştem, îşi fac loc înce-încet în muzica de laudă şi închinare, creştină în general. Mie personal mi-e greu să înţeleg cum termeni de genul: rock, rapp, manele, hip-hop etc, pot fi alăturate cuvântului CREŞTIN… continuare
Dar muzica ta…ce face? Crezi că ar fi ascultată de Isus?
Exit mobile version