ANUNTURI

COMUNICAT: ANUNȚ PENTRU CRESTINII DIN ITALIA !!! Să se evite orice întâlnire in cadrul bisericilor in perioada aceasta

ANUNȚ PENTRU CRESTINII DIN ITALIA !!!Stimați slujitori,
Ținând cont de amploarea epidemiei in curs și de măsurile precauționale luate de diversele regiuni din Nord (Emilia Romagna, Veneto, Lombardia, Friuli Venezia Giulia, Liguria, Piemonte, etc) in colaborare cu Guvernul italian și Ministerul Sănătății îndemnăm slujitorii bisericilor din zonele afectate să respecte Ordinanza din fiecare Regiune și să se evite orice întâlnire in cadrul bisericilor in perioada aceasta (deocamdată până pe 1 Martie inclus).
Nerespectarea acestor prevederi poate atrage consecințe penale la nivel personal dar și urmări nedorite pentru întreaga comunitate.
Îndemnăm toți credincioșii să folosească acest timp pentru partasia in familie și pentru rugăciune și post pentru țară și pentru bisericile din întreaga lume.
Să nu semănăm panica și necredința dar și să nu cădem in ispita neascultării și nesupunerii prin care să devenim un prilej de păcătuire pentru alții.
Ne încredem in Domnul pentru protecția familiilor și bisericilor și proclamăm Numele Domnului ca turn de scăpare pentru noi.
Fiți binecuvântați!

https://dininimapentrutine.com/2020/02/24/comunicat-19/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura