
Trairea include in mod obligatoriu relatiile cu oamenii si cu Dumnezeu, altfel nici nu s‑ar putea concepe ca omul sa traiască fara aceste angajari, el insusi fiind creat intr‑o armonioasa relatie. Deci omul, este inclinat spre relatie. Fiinta noastra omeneasca are ceva din fiinta divina dar nu intreaga, ci succesiv in fiecare persoana. Putem spune ca fiinta noastra este divina si umana in masura in care ne unim in fiintă cu semenii nostri, comuniunea cu oamenii ducand in mod irezistibil la comuniunea cu Dumnezeu.
Nu putem vorbi de mantuire atunci cand incercam sa ne apropiem de Dumnezeu prin actiuni formale, goale si fara consistenţa spirituala, neglijand lucrarile de fond care stau la baza mantuirii noastre, cea mai importanta lucrare fiind iubirea aproapelui. Chiar daca am vorbi tot timpul despre Dumnezeu, fiind in acelasi timp nepasatori la necazurile celor de langa noi, n‑am rezolva nimic. Chiar daca ne‑am ruga de o gramada de ori sau daca am aprinde sute de lumanari fara sa fim atenti cu cei de langa noi nu rezolvam mare lucru.
Asadar, fara a ne iubi aproapele, fara a ne pasa de batrani, de saraci, de orfani, de toti cei de langă noi, chiar daca am recurge la alte actiuni incercand sa suplinim oarecum aceasta lipsa a iubirii intre oameni, mantuirea noastra va fi departe. Toata trairea noastra trebuie sa graviteze în jurul ideii de comuniune in iubire fata de semeni, iar viata noastra trebuie raportata numai la Dumnezeu.
Trimite si altora linkul acestui articol:
Editorial scris de Claudia Mihaiescu …© www.crestintotal.ro
Citeste mai multe editoriale de Claudia, Te astept in fiecare Marti
Crestin Total recomanda :
www.portileraiului.ro