Neprihănirea o virtute Dumnezeiască mai necesara ca aerul

Neprihănirea este o virtute Dumnezeiască de care avem nevoi,  şi fără de care nimeni nu va vedea faţa lui Dumnezeu. Neprihănirea este o binecuvantare, neprihănirea i-a adus mantuirea lui Avraam şi a multor alţi oameni din vechime.  Iată că psalmistul David inspirat de Duhul Sfânt ne relateză în Psalmul 37 cât de importantă este neprihănirea pentru noi “am fost tânăr şi am îmbătrânit dar nu am vazut pe cel neprihănit părăsit nici pe urmaşi lui cerşindu-şi pâinea”. Dacă ne uităm cu băgare de seamă la acest verset putem observa comparănd cu ceea ce se întămplă în lume (copiii nu mai ascultă de părinţi, părinţi nepăsători) cât de importantă este neprihănirea. Sunt atăţii care îşi lasă copiii abandonaţi, sunt atâţia copii care îşi părasesc părinţii, dar acestea sunt oameni ai lumii, căci între copiii lui Dumnezeu aceste lucruri nu se petrec, pentru că Dumnezeu iubeste omnul neprihănit şi mai mult de atât Dumnezeu îl numeşte pe cel neprihănit prietenul Său, ce fericire să te numească Dumnezeu prietenul Său şi om după inima Sa.

E foarte important acum în vremurile din urmă când tot mai mulţi se întinează şi să avântă în păcate de neştire, noi să rămânem neprihăniţi fară pată şi neprihanirea ne va ocroti şi vom scăpa de moartea a doua cea mai groaznică, deşi mulţi se tem de prima moarte care e doar o trecere din lumea asta , însă a doua moarte este despărţirea pe veci de Dumnezeu.

Doamne ajută-ne să fim neprihăniţi şi în veci să facem voia Ta.

Trimite si altora linkul acestui  articol:

Editorial scris de Margea  Florin© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Florin, Te astept in fiecare Miercuri

SPONSORI CLICK

Haine Crestine.blogspot.com: tricouri si bluze personalizate.  vezi modelele sau ce  model doresti > www.hainecrestine.blogspot.com

KERIGMA.ro : Biblii, Carti, Cadouri, Muzica, Predici, Video/DVD .. mai multe noutati citeste pe KERIGMA.ro

Life Romania Carti: Viata Crestina, Tineri, Biblii, Carti Audio, Romane, Sanatate …mai multe carti pe www.liferomania.ro

Vila Elim:Gasesti pace si liniste. aici te poti odihni bine. te asteptam… vezi mai multe pe www.vilaelim.ro

PARTENERI

www.clcromania.rowww.nouasperanta.ro www.faclia.ro www.carti-duhovnicesti.rowww.sufletsilumina.ro

Exit mobile version