ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Fetele moarte care ucid băieți…

Nu de mult, un dinstins domn care a trecut pe la un amvon, a adus o nouă erezie, care m-a șocat! Probabil scopul a fost să șocheze audiența…nu știu! Pentru mine a fost o erezie nouă. Acum avem răspuns la întrebarea: „Prin ce pământeni a venit păcatul în lume?” Răspunsul acestui domn era argumentat cu Genesa 6:1, „de când li s-au născut fete!” Să fie oare chiar așa? Nu știu, eu interpretez altfel acel pasaj, în fine, asta e o altă discuție!

Fetele, fetele ăstea au făcut atât de mare rău? Nu știu ce au făcut, știu doar ceea ce fac: ucid băieții! Știu, că tu, distinsă doamnă sau domnișoară, nu te încadrezi în categoraia celor care ucid, felicitări ție!

Este o categorie de fete ale căror fapte le urăsc din toată inima…știu doar să distrugă relații, să frângă inimi, să-l facă pe diavol să zâmbească! Despre care fete e vorba? Nu ți-ai dat seama încă? Despre niște fete foarte ciudate: nu-ți întorc vorba înapoi, îți zâmbesc tot timpul, indiferent de starea în care te afli, se uită mereu frumos la tine, nu vorbesc niciodată nimic, de fapt sunt niște fete moarte! Fete moarte care au putere mare…

Le vedem des! Fără să vrem le vezi pe reclamele de pe marginea șoselei, fără să vrei îți apar dintr-o dată, scurt și la obiect, la o reclamă la cauciucuri, de exemplu, în pauza de la știri! Și tot fără să vrei (cel puțin asta îmi place să cred despre tine, tinere care citești) apare pe monitorul care tocmai „te slujește” acum să citești acest articol! Fete moarte, dar cu putere mare…

Fete moarte care ucid…ucid, că au putere, puterea diabolesacă și dintr-o dată băiatul devine bou – ca acel bou care merge la măcelărie! Plata păcatului este moartea – atât moarte spirituală, cât și fizică! Ce vrei? O fată moartă pe un ecran cu indicator în jos, spre scrâșnirea dinților? Sau un Dumenzeu al dragostei care iartă trecutul și te îndreaptă spre Cer?

Diavolul are fete moarte, distrugătoare de vieți; Dumnezeu are baieți care ard pentru El, salvatori de vieți! Alege…

Gata cu puterea fetelor moarte – tu poți declara putere în numele lui Isus! A ajuns cât a zâmbit diavolul împreună cu fetele ucigătoare, ajunge! Dumnezeu te vrea pentru El, nu te lăsa ucis de fete…fete moarte de altfel!

scris de Mihai Creța

29 aprilie 2010 Apahida

Trimite si altora linkul acestui  articol:

Editorial scris de Mihai Creta…® www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Mihai Creta

SPONSORI CLICK

Complex turistic Puiu-Somesul Rece : Cabane,  terenuri de fotbal, baschet, tenis, tabere, drumetii ..
mai multe citeste pe www.complex-turistic-puiu.ro

KERIGMA.ro : Biblii, Carti, Cadouri, Muzica, Predici, Video/DVD .. mai multe noutati citeste pe KERIGMA.ro

Vacante pentru toti : Sejururi, Circuite, Croaziere, bilete de autocar si avion… mai multe pe www.vacantepentrutoti.ro

Life Romania Carti: Viata Crestina, Tineri, Biblii, Carti Audio, Romane, Sanatate …mai multe carti pe www.liferomania.ro

Vila Elim:Gasesti pace si liniste. aici te poti odihni bine. te asteptam… vezi mai multe pe www.vilaelim.ro

Cosmetice online: Creme de plante&fructe , Ingrijire TEN, BRONZAT, Hair Styling … mai multe pe www.beautystores.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

47 Comments

  1. Un mesaj clar si profund,ce prezinta un mare adevar cu care ne obijnuim tot mai usor.
    Acest adevar distruge vietile tinerilor din ziua de azi,asa cum au avut un efect puternic si asupra vietii mele pana ce Hristos m-a scos din mocirla vietii in care traiam si m-a facut fiu al Sau.
    Dumnezeu sa fie Acel care sa va pazeasca si ocroteasca de toti aceea ce vor sa va desparta de dragostea unui Tata care va iubeste!

  2. „Un mesaj clar si profund,ce prezinta un mare adevar cu care ne OBIJNUIM (Sic!) tot mai usor”.
    No comment.
    Ciudata parere ai despre femei, Mihai!
    Asemeni tuturor moralistilor, vezi efectul dar nici macar nu te intereseaza cauza.
    Vreau sa-ti spun ca esti la fel de vinovat ca si „pestii” care le scot pe acele fete la produs sau ca editorii de reclame care scot spoturi sau bannere cu fete despuiate. (ca o ironie a sortii, chiar in dreptul paragrafului in care tu esti foc si para pe aceasta tema, apare tocmai o asemenea reclama * Cosmetice*click*)
    Scriai despre „un Dumnezeu al dragostei care iartă trecutul si te îndreaptă spre Cer”.
    Vreau sa-ti spun ca acest Dumnezeu stie si de aceste „fete moarte” si le-a ingaduit tocmai pentru a ne pune credinta la incercare. Si pentru El, prezentul sau viitorul acestor fete este deja trecut. Si, pe cale de consecinta, susceptibil de iertare. Pentru tine, nu.
    Nu am vazut nici o iota de genul „sa ne rugam pentru ele…” in articolul tau.
    Dar nici nu mai conteza.
    O ultima intrebare: esti, cumva gay?
    Pentru ca daca da, te informez ca ai nimerit in cel mai prost loc cu putinta. Pe un site puritan si frust ca acesta, nici gay-i, nici curvele nu vor gasi mila sau intelegere.

  3. Pacatul a aparut in lume in momentul in cara Eva s-a lasat amagita si a mincat din fructul oprit.Insa ,oare ce facea Adam in momentul in care Eva era amagita?Statea indiferenent.Da femeia are vina de a se lasa amagita ca apoi sa indemne si barbatul.Dar oare berbatul este absolvit el de orice vina?De ce nu a vegheat ca Eva sa nu cada in ispita,de ce nu s-a impotrivit pacatului si s-a lasat si el amagit?
    Da multe fete sunt niste ispite si niste instrumente in mana celui rau.Dar oare nu la fel sunt si multi din tinerii nostrii?Zilnic vedem tinere parasite si dezamagite care au crezut in promisiuni si acum sufera.Parerea mea ca atit unii tineri cit si unele tinere se lasa modelati de cel rau.Dar ,oare ce se va intimpla cu noi cei care constatam aceste lucruri si nu facem nimic?Ce se va intimpla cu parintii care nu vegheaza asupra copiilor lor?Ce se va intimpla cu pastorii si bisericile care ar trebui sa vegheze si sa calauzeasca acesti tineri spre sfintenie?
    Doamne ai mila de noi si da-ne intelepciune sa luam o atitudine corecta fata de toti acesti tineri,fete si baieti,precum si o traire prin care sa fim niste lumini calauzitoare atit pt copii nostrii cit si pt tinerii din jurul nostru.

  4. Intr-o coversatie de curand cineva mi-a spus: „Ochii si mintea pot fi educate sa nu priveasca si sa nu gandeasca ce si unde nu trebuie !” si i-am dat dreptate. Mai inainte, la fel am gandit si eu si am condamnat comportamentul si tinuta „fetelor moarte”, dar sa nu uitam caci femeia este vasul slab si daca nici nu-i umplut cu puterea Duhului Sfant, atunci barbati sunt in pericol in preajma lor; mai ales daca si barbatii sunt lipsiti de puterea lui Dumnezeu.
    Adam daca era mai atent la Dumnezeu si mai atent cu Eva, nu ar fi gustat din mar.
    Sa ne pazim de” pofta ochilor” care ne poate duce la pacat. 🙂 🙂 🙂

  5. Excelent, Marin Somai! In sfarsit un suflu de normalitate,
    intr-o lume ciudata, cu „multi chemati, dar putini alesi”.
    Inclin sa cred ca gandurile tale sunt mai pline de miez decat editorialul comentat.

  6. Frate draga Armand, a fi gay nu inseamna a nu-ti placea de acele ‘fete moarte’. iar cat despre mihai ti-o pot eu garanta k nu e gay, iar tu ca un asa bun crestin nu i-as zice unui alt frate asa cum i-ai zis tu. si apoi nici nu-l cunosti, cum poti sa zici k e gay? cum poti sa judeci pe un frate fara a-l cunoaste macar. nici atunci knd il cunosti, n-ai nici un drept a judeca, d-apoi inainte d a-l cunoaste.
    deci inainte de a jigni pe cineva, stai si te gandeste de 10 ori dak faci bn ce faci si apoi da drumul la ideile tale traznite.

  7. frumos editorial mihai. imi place. prin asta D-zeu se poate folosi de a-i trezi pe multi baieti care ori nu-si dau seama k pacatuiesc….ori nu pot sa se lase de acest pacat nefiind prea constienti de pacatul lor.
    D-zeu sa-i ajute pe toti, ssa fie tari in fata acestor ‘fete moarte’.

  8. Draga „Ralu”
    Deşi mi-am propus sa NU RĂSPUND nici unui comentariu scris în stil SMS, considerând acest stil o violare a limbii române şi o insultă adusă inteligenţei cititorilor, trec peste aceste principii şi îţi voi răspunde.
    1. Nu consider că l-am jignit pe Mihai C, deoarece nu l-am facut gay, l-am întrebat doar dacă nu e cumva… E o diferenţă majoră. Abordarea (ura faţă de fete-femei) din postarea lui m-a determinat să iau în calcul ŞI această variantă.
    2. M-a şocat modul în care a vorbit despre acele „fete moarte” şi mă aşteptam ca tu, ca fată (femeie) în primul rând, iar mai apoi ca creştin să te desolidarizezi de acest mod de a trata problema. Însă şi ca de obicei, s-a produs acel transfer de atenţie, de la subiectul articolului şi autorul ei, la cel care şi-a permis să nu fie de acord cu punctul lui de vedere.
    Din acest punct atenţia creştinilor va fi focalizată asupra mea, dar te asigur că am suficiente argumente logice, ştiinţifice, de bun-simţ şi (ce vă deranjează cel mai mult!) chiar biblice pentru a face faţă atacurilor ce se pregătesc in tabăra opozanţilor.
    3. Modul în care tratezi tu problema gay este emblematic pentru lumea neoprotestantă din România şi are două coordonate clare: intoleranţa şi ignoranţă. Ordinea nu este neapărat aceasta.
    4. Spre deosebire de tine (voi, cei care veţi urma să încingeţi focul de sub cazanul imaginar în care m-aţi plasat deja) eu cred că locul gay-ilor este în biserică, la pocăinţă şi de aceea aş dori să vestesc un an de îndurare pentru ei. Dacă acest lucru nu va reuşi, eşecul se va datora spiritului puritan, legalist şi intolerant care şi-a câştigat drept de reşedinţă în bisericile noastre.
    5. Te-ai ofticat degeaba, deoarece după ce ai citit cuvântul „gay” raţiunea ta a intrat in „silenzio stampa”. Dacă mai rămânea vigilentă, măcar pentru a citi ultima frază, ai fi realizat că eu rămâneam un partizan al lui M.C. chiar dacă ar fi recunoscut că e gay. Sau, mai ales atunci.
    6. După câte văd, cunoşti foarte bine ce înseamnă să fii gay. Ne poţi împărtăşi câte ceva din aceste cunoştinţe, ca să putem lupta mai eficient împotriva lor? Împotriva „băieţilor morţi”?
    7. Dak vrei sa ne mai delektezi cu eruditzia ta, fao te rog in lb rom nu in cv argou de sms la kre JUR k nu mai raspund! Brb.
    P.S.
    Intrebarea zilei: „Doamne, de ce nu ai îngăduit Tu ca Legea Pruteanu să treacă de Parlamentul României???” Şi ca banii din amenzi să intre în vistieria acestui site?

  9. foarte frumos si adevarat,,,
    din pacate mai sunt si baieti „morti”…so…sa fim realisti;)

  10. Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe amandoi cu multa intelepciune,Armand.Si multumesc pentru corectura,m-am cam obisnuit sa scriu obijnuit.

  11. @Fiu_de_Dumnezeu si @Un_frate.
    Vă mulţumesc pentru apelul la normalitate. Aveţi perfectă dreptate.
    Scrisul şi cititul reprezintă o hrană a spiritului. Aşa cum nu ne place să mâncăm hrană prost preparată (crudă, fadă, LIPSITĂ DE SARE!), nu ar trebui să ne placă nici exprimările neglijente sau echivoce.
    Imaginati-vă că nu scrieţi pe forum ci, că vorbiţi de la amvon (pentru că şi aici suntem o adunare, nu?). Aţi mai trata problema cu aceeaşi uşurinţă sau dezinvoltură? Sincer, nu cred.
    Da, şi încă ceva: tema atacata de Mihai CREŢA este cea a fetelor-asasin.
    De ce nu dezbatem această temă, poate iese ceva demn de nişte creştini.
    Sau vă plac mai mult polemicile, „certurile de cuvinte”?
    Vă stau la dispoziţie, în ambele variante.

  12. Ca tot vorbim despre fete moarte :)) reclama de la cosmetice de mai sus este destul de senzuala…

  13. Asa e, @Yo. Îi mai lipseşte bulina de „interzis sub 12 ani” şi specificaţia „Nu servim pe bonuri de masă”, aplicată direct pe ombilicul divei, ca să fie „clar pentru tătă lumea”.
    Ce s-a întâmplat cu tine? Ai căzut din pat?

  14. Draga frate Armando, ai dreptate, noi trebuie sa uram pacatul nu persoana, dar de la a accepta omul si a-i accepta ideeile lui sodomiste este cale lunga. Ai citit Biblia unde spune ce a facut Dumnezeu cu asemenea oameni si cat uraste Dumnezeu astfel de oameni!
    ESTE O URACIUNE PENTRU DUMNEZEU !!! Societatea noastra accepta stilui de viata sodomit doar pentru ca lumea merge spre pierzare tot mai cu viteza.

  15. In vechime „sodomotii” erau dati afara din societatea crestina ( vezi Imparati cap. 15, 22 si 23)
    In 1Corint. 6:9 scrie: „Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia Lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta nici curvari, nici inchinatori la idoli, nici preacurvari, nici malahi, nici sodomiti, nici hoti, nici cei lacomi, nici betivi, nici defaimatori, nici harapareti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.”

  16. @ralu si @valeria, deşteptarea! Tema editorialului sunt fetele-asasin, nicidecum sodomia despre care vorbiţi în totală necunoştinţă de cauză. Biblia condamnă „sodomia” (vezi definiţia din DEX), dar nu are nici un cuvânt despre lesbiene. Nici despre transsexuali. Nici despre pedofili, zoofili, necrofili ori alţi dezaxaţi. Nici despre fumători sau drogaţi. Să înţeleg de aici că aceştia vor vedea faţa lui Dumnezeu pentru simplul motiv că Pavel nu a fost suficient de exhaustiv în enumerarea sa?
    Aţi scos nişte versete din context şi le interpretaţi după bunul vostru plac.
    Din punctul vostru de vedere „sodomoţii” şi celelalte categorii enumerate in 1 Cor. 6. 9 – 10 cu nici un chip nu vor avea parte de viaţă veşnică, nici dacă se pocăiesc.
    Nu vi se pare că vă jucaţi un pic de-a Dumnezeu?
    Cu ani în urmă am cunoscut un frate care în tinereţe a săvârşit acte homosexuale. Apoi, l-a descoperit pe Dumnezeu-Isus, s-a pocăit şi s-a şi căsătorit cu o soră din biserică.
    Nu a trecut mult timp şi la fel cu s-a pocăit, omul nostru s-a şi „despocăit”, cu ajutorul dezinteresat al „sfinţilor” din biserica respectivă, care nu uitau să-l întrebe periodic, mai pe faţă sau mai voalat, dacă se mai uită după băieţi sau să-i amintească de faptul că el nu e decât un nenorocit de gay, un paria, primit în adunare din milă, nicidecum prin harul lui Dumnezeu. Iar dacă nu i se adresau verbal, privirile lor erau mai mult decât grăitoare. Respingerea lor, la fel.
    Omul a răbdat o vreme judecata lor, apoi a plecat scârbit din biserică şi nu a mai vrut să audă nici de Dumnezeu, nici de planul său măreţ de mântuire, cu care îi fusese împuiat capul până s-a botezat. Când l-am vazut ultima oară, cerşea în port la Galaţi, părăsit de fraţi, de soţie, de prieteni. Singura lui consolare era că în comunitatea de boschetari din care făcea parte, nimeni nu-l judeca pentru că a fost sau era gay. Pentru că s-a pocăit, da.
    Şi incă ceva: dacă tot reproduceţi versete din Scriptură, faceţi-o cu respectul datorat Cuvântului lui Dumnezeu. Adică intocmai. Da, @Valeria?

  17. @ralu. Felicitări! Eşti adorabilă când te exprimi româneşte şi nu esemeseşte. Dacă o ţii tot aşa, îţi promit să nu mai sar la gâtul tău nici dacă vei debita tâmpenii. Am să-i las pe alţii să o facă. Nu de alta, dar nu aş dori să fiu singurul „Gică Contra” de pe site.

  18. @Valeria. „In vechime “sodomotii” erau dati afara din societatea crestina ( vezi Imparati cap. 15, 22 si 23)”. Eu adaug: în secolul XX naziştii i-au gazat, fără milă şi vreo consideraţie faţă de originea socială, rasă, naţie.
    Văd, Valeria, văd. Şi mai văd că aduci ca argument biblic o referinţă din Vechiul Testament.
    Înţeleg că tu trăieşti incă sub apăsarea Legii, uitând că nimeni nu a fost socotit neprihănit prin faptele legii. NIMENI, înţelegi?
    Dar am o veste bună pentru tine. De mai bine de două mii de ani oamenii au primit privilegiul de a trăi sub Har, care este darul fără de plată al lui Dumnezeu. Iar acordarea acestui har este o sarcină pe care Dumnezeu nu a delegat-o (după ştiinţa mea) nimănui, ci a lăsat-o în grija Fiului Său care, la un moment dat spunea (citez din memorie): „Veniţi la mine Mine, TOŢI cei trudiţi şi împovăraţii….”. Ai reţinut? TOŢI.

  19. Nu stiu daca este bine sa-ti raspund, pentru ca citesc printre randurile tale putina rautate. Daca ai citi mai cu atentie si fara gand de a judeca, poate ai intelege intocmai ce se scrie.
    „Fetele moarte” sant creatia lui Dumnezeu, iar faptele lor sant faptele satanei. Normal ca daca ele s-ar pocai nimeni nu le-ar mai condamna, cel putin eu m-as bucura sa stiu ca se intorc la Domnul si nu mai pacatuiesc. Cat despre interpretarea Cuvantului esti total departe de ceea ce gandesc si cred eu. Nu stiu despre cine vorbesti.

  20. Armand , poti sa crezi ca mai facut sa rad cand l-ai intrebat pe YO „CEI CU TINE AI CAZUT DIN PAT ? ” , hai ca incep sa prezinte interes comentarile tale .

  21. Claudia, eu stiu că tu ai un fin simţ al umorului… „YO” se pare că nu… Sau să nu se fi trezit nici acum din şoc?

  22. fericit barbatul care rabda ispita ca lamurit facandu-se va lua cununa vietii pe care Domnul a gatit-o celor ce-l iubesc pe dansul. nu judeca sa nu fi judecat. vai ce-ti plac fetele moarte!!!!!!!!!!!!!!!!

  23. Salutare

    Am citit o carte in care este descrisa viata unei fete, care ajunge sa fie „moarta”. Ii un roman, „Rascumparata prin iubire” de Francine Rivers, si sunt convins ca asemenea trairi chiar exista, desi romanul, prin definitie, e o fictiune. Cele ce au ajuns „fete moarte”, au fost vii, micute si dragute odata, si doar dragostea le poate aduce din nou la viata. Aceasta carte mi-a deschis mintea si inima inspre astfel de oameni, inspre cei care chiar au nevoie de dragoste si de ajutor. Avand un context normal de crestere, o familie normala, probabil ni-i greu sa intelegem cum au ajuns acol, si zicem ca ii vina lor, a fost alegerea lor, dar oare intr-un context in care mama ar fi prostituata, sau tata ar fi betiv, oare unde am fi azi?!

    Sunt de acord cu Armand, cand spune ca in bisericile de azi, nu prea sunt primiti astfel de oameni, pacatosii notorii si dezaxatii sexual; daca nu esti la costum, deja esti privit ca nepotrivit, ca un nonconformist, da apoi daca ai veni in zdrente si ai avea o privire lucie. Suntem prea inchisi chiar fata de cei pe care ar trebui sa ii aducem la credinta! Si, inca ceva, ei cred ca ar raspunde mai repede dragostei lui Dumnezeu, fiindca chiar sunt deznadajduiti.

    P.S. Cartea de care v-am zis ii cam groasa, dar daca va intereseaza subiectul acesta al „fetelor moarte” v-o recomand

  24. Andrei… Cât de minunat este Domnul!
    Îl laud pentru că mai există şi oameni ca tine, care văd in „fetele moarte” (sau „băieţii morţi”, după caz) şi altceva decât nişte oameni blestemaţi, care duc un mod de viaţă aflat în flagrantă contradicţie cu voia Lui şi realizează că – înainte de judecata noastră – aceşti oameni au nevoie, în primul rând de dragoste, iar dragostea face totul, ca sa nu mai citez versetele care vă sunt atât de cunoscute din 1 Cor. 13!
    Ne considerăm creştini, dar am uitat adevăratul mesaj al creştinismului: „Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!”. Iar Cristos nu avut nici un fel de reticenţe faţă de Maria Magdalena, nu-i aşa, până acolo că această conduită a ajuns să alimenteze imaginaţia unor speculanţi (Codul lui DaVinci este emblematic în acest sens).
    Creştini neoprotestanţi fiind, ne considerăm cu muuuult deasupra altor creştini aparţinând cultelor tradiţionale şi – oroare! – ne considerăm depozitarii absoluţi ai Harului şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Omitem (cu bună ştiinţă, oare?) că acest elitism nu ne apropie de cei bolnavi spiritual, care au nevoie de doctori cu adevărat şi nu face altceva decât să creeze o castă creştină care se distanţează de păcătoşi cu aceeaşi obstinaţie cu care se distanţau oamenii Vechiului Testament de leproşi!
    @imanuel spunea, fără a înţelege prea mult din postările mele:
    . vai ce-ti plac fetele moarte!!!!!!!!!!!!!!!!
    Dragă „imanuel”, nu îmi plac fetele moarte. Nici băieţii morţi. Eu cred doar în Marea Trimitere, iar ea nu a fost adresată celor neprihăniţi, dar poate că acest aspect ţi-a scăpat.
    Am luat atitudine vizavi de un articol în care nu am găsit nici pic de spirit creştin şi aici trebuie să revin iar la 1 Cor. 13! Am găsit doar judecată, ba, mai mult, condamnare („Cine eşti tu, omule, ca să judeci pe robul altuia ?!) şi multă, multă intoleranţă. Atât pentru tine.
    Vouă, celorlalţi, vreau să vă spun că această intoleranţă va fi avocatul diavolului atunci când ne vom prezenta în faţa scaunului de judecată al Mielului şi va mărturisi împotriva noastră.
    Lectura recomandata de @Andrei (Francine Rivers – Răscumpărata prin iubire, Editura Hypogrammos, 33 RON + taxe curier), chiar ar trebui să o luaţi în serios.
    „California. Tara aurului. Anul 1850. O vreme in care barbatii isi vand sufletele pentru un sac de aur, iar femeile isi vand trupurile pentru un loc unde sa-si astearna capul. Angel nu se asteapta la nimic altceva din partea barbatilor decat la tradare. Vanduta unui proxenet si impinsa de mic copil in mrejele prostitutiei, ea supravietuieste tinand aprinsa flacara urii. Si ceea ce uraste mai presus de orice sunt barbatii care se folosesc de ea, ucigandu-i sufletul si lasand-o goala pe dinauntru. Atunci il intalneste pe Michael Hosea, un barbat care cauta inainte de toate inima Tatalui sau. Michael Hosea asculta chemarea lui Dumnezeu de a se casatori cu Angel si de a o iubi neconditionat. Incetul cu incetul, el inseala asteptarile amare ale lui Angel facand ca, in ciuda tuturor rezistentelor, inima ei inghetata sa se inmoaie…”
    Aceasta este o recenzie scurtissimă a cărţii recomandată de @Andrei, aşa cum apare ea pe pagina http://www.buybooks.ro/rascumparatapriniubire.html, unde puteţi comanda lucrarea.
    O lucrare recomandata în special surorilor. Pentru că ele pot schimba modul de gândire al bărbaţilor, care vor înţelege că femeile nu sunt obiecte sexuale, anexe ale vieţii trupeşti, ci jumătăţile noastre. Fără de care am fi goi, neîmpliniţi şi inutili. (mulţumesc, @Andrei, pentru ideea de lectură, fii binecuvântat!).
    În final, o idee pe care aş vrea să o reţinem, din postarea lui @Andrei:
    Spunea el, vizavi de „target”-urile noastre din lupta spirituală (oamenii căzuţi, indiferent de natura păcatului care îi apasă):
    „cred ca (ei) ar raspunde mai repede dragostei lui Dumnezeu, fiindcă chiar sunt dejnădăzduiţi”
    Depinde doar de noi dacă vom trece în continuare nepăsători, înveşmântaţi în aura propriei noastre pocăinţe, blindaţi cu armura prejudecăţilor noastre şi purtând coiful pe care scrie cu litere de o şchioapă (în evreieşte şi greceşte, ca să înţeleagă toată lumea!) „CREŞTIN”, pe lângă aceşti „neînsemnaţi fraţi ai noştri”. Care, reţineţi, sunt deznădăjduiţi.
    PS
    După ce postările mele au ajuns pe acest forum, am fost urecheat (creştineşte, trebuie să recunosc!) de un frate, care m-a întrebat: „ce ai făcut? Ttu nu ştiai că Mihai Creţa este unul din cei mai apreciaţi pastori din generaţia nouă şi care are un mesaj special pentru tineri?
    Trebuie să recunosc, nu am ştiut şi, daţi-mi voie să nu cad pe spate la auzul unor asemenea descrieri.
    Pentru simplul fapt că fac parte din acea generaţie depăşită care mai consideră pastoraţia ca fiind o problemă de vocaţie (chemare), iar nu una de poziţie socială sau de diviziune a muncii, ori de nomenclator al ocupaţiilor din România.
    Un lucru pe care, cu regret, dar nu l-am constatat în opera (comentata aici a ) tânărului teolog.

  25. mndap din pakate sunt ji fete de felul acesta

    dapp acele persoane nu se mai pot numi femei….

    ji foarte profund mesaju,,fete moarte cu putere mare”:(:(:(

  26. Asa e,ai abordat o tema sfidatoare la adresa fetelor moarte spiritual ,vad ca nimeni nu a dat un raspuns cu o rezolvare a acestei teme,daca Dumnezeu i-a alungat din gradina Edenului pe Adam un las si o Eva naiva,sa nu uitam ca avem un Isus Hristos salvator si iertator care poate schimba aceasta stare de fete moarte si iti dau perfecta dreptate e un adevar absolut.Sa vedem cum au decurs lucrurile intre Maria Magdalena si Isus Hristos,o femeie tot asa de naiva si imorala din toate punctele de vedere si un om cu adevarat Fiu de Dumnezeu care a putut nu numai imoralitatea Mariei Magdalena dar a si iertat-o,atunci cand aceasta femeie a vazut un barbat in toata puterea Duhului Sfant a inteles ca ea era o fata moarta in pacatele ei,si cea facut ?cand a fost iertata si s-a intalnit cu Isus a inteles mesajul si s-a schimbat radical atat din poftele ei cat si vestimentatia ei,a aruncat totul de pe ea, acele haine imorale,bijuterii,parfumuri care atrageau barbatii ,uleiuri morositoare ,poate si un par tuns cu suvite cazute pe frunte,ea a doua zi a aparut in fata salvatorului ei cu haine lungi cuvincioase cu parul legat, fara bijuteri, fara tocuri si cu o fata smerita si evlavioasa si astfel ea aparea zilnic in fata Mantuitorului ei,dar azi aceste fete moarte apar la biserica ca in fata lui Catalin Botezatu,care cu tocuri mai inalte (aviz Emma Morosanu) si multe altele din biserici de pocaiti apar cu fuste stramte,decolteuri si freze care mai de care ultimul stil ,si mai nou va si machiati oare asa trebuie sa va infatisati in fata Domnului Isus?Credeti ca El are placere de voi nicidecum El isi intorce spatele de la voi,o fata vie pentru Hristos vine in fata Lui evlavioasa si smerita,FETELE MOARTE SUNT IN BISERICILE POCAITILOR PENTRU CA NU-I ISUS HRISTOS ACOLO,VORBITI DE EL DAR EL NU-I ACOLO CA ALTFEL TOTI A-TI CADEA RUSINATI INAINTEA LUI ,in biserici mai nou sunt firmele care isi fac reclama la haine scumpe si coafoare de stilisti,stiti ca daca un sot isi lasa astfel nevasta sa umble asa cu tocuri si fuste stramte si deasupra genunchilor pe strada si in biserici v-a raspunde pentru imoralitatea ei?caci barbati la ce sa uita la fundul lor si picioarele lor frumoase pe tocuri si astfel pacatuiesc cu ele in inima lor,si pacatul nu e al lor ci al femeii imbracate imoral, ce nu aveti banii sa va luati fuste putin mai lungi si bluze mai pline de material si pantofi fara tocuri ?ca aveti la baniiiiiiiii ca numai stiti de ei,ca va tin barbatii bine ,si crestinii si pastorii va dau bani , pocaite da?Fete moarte inaintea lui Dumnezeu voi sunteti crestine false.Dar nu uitati Isus Hristos este pe tronul milei si v-a mai poate ierta,asa ca pocaiti-va fetelor moarte si barbati fara Hristos( lasi ca Adam) care va lasati femeile sa umble ca niste femei imorale inaintea lui Dumnezeu ca pedeapsa voastra v-a fi aspra caci pomul bun se cunoaste dupa roade ,infatisare .Aviz fetelor moarte ca sunteti ca pomii uscati bune de aruncat in foc!!!!!!!!!!!!!!Astept sa va pocaiti si sa va intalniti si voi cu Isus Hristos,sa umblati evlavioase si imbracate decent,ca pocaitii adevarati.Daca v-am jignit va rog sa ma iertati, dar daca v-am provocat sa va schimbati, Domnul sa va binecuvanteze!

  27. MA BUCUR SA VAD CA IN SFARSIT MAI SE GASESTE CINEVA IN STARE SA ZICA ADEVARUL LA ADRESA MULTOR „POCAITI SI POCAITE” FALSE.BRAVO ARMAND SI MARIA MAGDALENA.SA VA AJUTE DOMNUL IN TOATE SI SA NU CEDATI IN FATA PRESIUNILOR,A MINCIUNILOR SI A CELOR CARE V-AR DA IN CAP PENTRU FAPTUL CA ZICETI ADEVARUL SI NU TOLERATI TACEREA SI MINCIUNA.SI EU SUNT ASEMENEA VOUA SI INCERC DE CEVA TIMP SA ARAT MULTE RELE CE FAC ALTII,DAR MI SE TOT PUN BETE IN ROATE.CHIAR SUNT FETE MOARTE INTRE NOI SI NU DOAR PE PANOURI SAU IN SPOTURI LA TV,CI SI IN BISERICI.AU CURAJUL SA MINTA SI SA SE TINA MARI POCAITE,CAND CALCA STRAMB PE LA TOATE COLTURILE.SI IN SPATELE LOR AU SUSTINATORI CARE LE APROBA COMPORTAMENTUL PRIN LIPSA LOR DE REACTII SI PRIN FAPTUL CA PUN LA COLT PE CEI CARE INDRAZNESC SA LE DEZVALUIE ADEVARATA LOR FATA.

  28. Pace !Era prin 2006,aveam un deget de la picior rupt,piciorul in ghips,concediu medical,ce mai…prea departe biserica mea…zic cu sotia,hai la biserica asta la noi in zona,e mai aproape….iau carja si ajungem la ,,bise,,era in constructie,,bise,,da din aia cu potential,adica mare,moderna,etc,ce sa zic fratilor? fetele majoritatea tinere,imbracate ,,bine,,,ne ridicam in picioare ca se citea din Cuvant,ma uit in fata mea o pereche de picioare frumoase si niste rotunjimi ale posteriorului frumos desenate prin pantalonii mulati,nu eram botezat atunci,nici un mare credincios,dar parca sin ,,bise,, sa ma uit dupa asa ceva mi s-a parut prea mult,imi intorc capul in alta parte,hhmmm….alte frumuseti in alt model de pantaloni,imi zic…nu te mai uita in jos…ce ai??imi mut privirea si am constatat ca admir decolteuri si altye rotunjimi mai mult sau mai putin subtil expuse,dupa ce s-a povestit ce a mai facut fiecare in saptamana care a trecut,am ajuns la concluzia ca nu-i fain la ,,bise,, si am renuntat sa mai merg la tot felul de asemenea ,,bise,, nu vreau sa judec doar vreau sa subliniez ca n-am simtit atingerea aia,stiti voi(care stiti si care a-ti simtito)in schimb am ramas placut surprins ca avem ,,surori frumoase,, si dotate….cica vorba aia,,nu sti ca CE-I FRUMOS SI LA d-ZEU II PLACE??,,Domnul sa aiba mila de noi toti ! Domnul sa ne binecuvanteze !

  29. … interesante discuţii, sincer privind la mine şi la trecutul meu nu mă văd cu nimic mai vrednic decât „fetele moarte” sau „homosexuali” chiar dacă nu am făcut asemenea fapte însă îmi dau seama că păcatul este păcat oricare formă ar avea. Oamenii fac o scală a păcatului dar aceasta nu exista şi la Dumnezeu pentru mântuire, exista doar pentru răsplată sau pedeapsă.

    Cred că tocmai atitudinea noastră cu privire la aceste femei sau aceşti bărbaţi le taie orice şansă de a auzi despre Dumnezeu şi mântuire. Cel puţin homosexualii sunt cea mai mare categorie de oameni neevanghelizată în mod intenţionat.

    Dacă am avea puţină dragoste de oameni şi milă pentru viitorul lor cred că şansele lor să audă de şansa de salvare ar creşte. Din păcate însă ei nu sunt acceptaţi în biserici, „lumea bună şi sfântă” se fereşte de ei , ori dragii mei dacă au nevoie de ceva pentru a se îndrepta acel lucru este dragostea.

    Ştiaţi că astfel de oameni sunt goi în interior? Ştiaţi că cei mai mulţi dintre homosexuali (femei sau barbaţi nu contează) au ajuns aici din cauză că nu qu fost iubiţi?

    Cat despre îmbrăcămintea din biserică??? Aşi prefera să nu am de dus lupte în biserică cu poftele, aşi prefera ca aşa cum eu vin îmbrăcat decent din respect pentru cei cu care merg la părtăşie, să mă respecte şi ei în acelaşi fel. Însă… modul de a se îmbrăca poate fi şi un strigăt de ajutor, el este o consecinţă a ceva, a lipsei de apreciere, a lipsei de afecţiune, a lipsei dragostei etc si atunci cauta sa atraga atenţia asupra lor. Cu alte cuvinet spun „Hei… sunt şi eu pe aici! Vreau să vorbim, vreau să mă observaţi, să mă aprecieze cineva”

    Depinde foarte mult care e unghiul din care privim problema. E uşor să judec dar voi contiunua sa nu o fac… Prefer să îl las pe Dumnezeu la treaba asta. Dacă voi putea mângâia, ridica, sprijini, aprecia o voi face.

    Fiţi binecuvântaţi şi iubiţi!

  30. Cred ca acest articol s-a dorit a fi un semnal de alarma pentru baieti si fete, baietii sa fie mai vegheatori, iar fetele sa nu fie provocatoare. Pentru acele fete moarte, Domnul poate sa le faca vii, singura conditie este sa-si doreasca si sa nu mai faca acele lucruri, sa vina la Hristos cu umilinta…Isus spune femeii…du-te dar sa nu mai pacatuiesti, e valabil si pentru baieti.
    Dar de aici s-a ajuns la judecata si asta e gresit. Isus spune sa ne judecam singuri fiecare pe noi, nu pe altii, El nu ne-a dat acest drept, Dumnezeu Tatal i-a dat judecata Fiului Sau si nu noua. Cand vom intelege acest lucru v-a fi ferice de noi. In Ioan 3:16 spune ca a iubit lumea, nu pe anumiti si acesta e dragostea Lui, depinde cum ne raportam fiecare la ea.
    In fiecare biserica sunt macar 2 ca sa fie present Isus acolo, important e ca eu sa am viata traita in conformitate cu Voia Lui si sa cred din toata inima ca El isi va duce Planul Lui la indeplinire cu privire la Viata mea si a celor pentru care ma rog.
    Isus spune”Eu sunt lumina lumii”, daca lumina Lui Isus e in viata mea, intunericul v-a fi dat la o parte.
    Tineri, sus, umblati in biruinta Lui Hristos.
    Ma rog ca Domnul sa va dea intelepciunea care vine de sus sa pricepeti VOIA LUI, cea buna si desavarsita.

  31. “Frate! Impotriva patimilor trupesti ai a duce o lupta deosebita de toate celelalte. Iar ca sa stii a lupta dupa randuiala, trebuie sa deosebesti trei momente si trei atacuri: inainte de ispita, in timpul ispitei si dupa ispita.

    Razboiul dinainte de ispita este, de obicei, impotriva cauzelor care produc aceasta ispita. Adica trebuie sa lupti astfel impotriva acestei patimi, nu standu-i impotriva cum te-am invatat la celelalte patimi, ci fugind cu toata puterea de orice prilej care te poate ademeni. Si daca vreodata e neaparata nevoie a vorbi cu cineva [de sex opus sau care poate constitui o ispita, n.n.], vorbeste scurt, cu fata respectuoasa, linistita si serioasa. Da mai bine cuvintelor tale putina asprime iar nu dulceata.

    “Nu da crezare vrajmasului tau in veacul veacului” , zice Sirah (12, 12). Nu te increde nici in tine. Fiindca, dupa cum arama (bronzul) naste dintr-insa rugina, tot astfel firea ta cea stricata naste dintr-insa rautatea. “Fiindca dupa cum arama rugineste, asa si rautatea lui” (Ibid).

    Inca odata, nu te increde in tine insuti, chiar de am zice ca nu simti si n-ai simtit atatia ani aceste imboldiri ale trupului. Caci acest viciu condamnabil face intr-o ora ceea ce n-a putut face in multi ani, si adeseori are lucrarile lui tainice si ascunse. Cu cat se face mai prietenos, cu atat musca mai mortal 31 .

    31. De aceea si marele Nil a zis: “Chiar de ti s-ar parea ca esti cu Dumnezeu, pazeste-te de dracul curviei. E foarte amagitor si invidios. Vrea sa te tranteasca la pamant, inainte ca mintea-ti sa fie trezita“. Iar pricina pentru care ne supara pofta trupeasca, este ca, dupa cum, fiecare, in chip firesc se iubeste pe sine, tot astfel doreste a-si castiga partasi la pacat si semeni in ticalosie. De aceea, dupa cum totdeauna iubirea de sine ne amageste, tot astfel si pofta trupeasca ne incatuseaza greu, si anevoie scapam de ea, daca nu ne-am pus in paza la vreme.
    De aceea e mai bine a se teme cineva (cum a aratat si arata experienta) de persoanele cu care se insoteste decat a avea o tovarasie nechibzuita, fie pentru motivul ca i-ar fi rude, fie pentru ca sunt cucernice si bogate, ori pentru ca a primit o binefacere de la ele si se crede totdeauna indatorat a le purta respectul si a le multumi 32 . Cu o astfel de tovarasie nechibzuita se amesteca placerile otravitoare ale simturilor, incat fara a ne da seama, incet-incet, strabat pana la maduva sufletului adevarat, intunecand ratiunea in asa fel ca ei incep a crede ca nu-i nimic, oricat de monstruoase si periculoase ar fi cauzele pacatelor, adica: privirile dragastoase, cuvintele dulci ale unei parti si ale alteia, semnele si miscarile necuviincioase, strangerea mainilor s.a. Apoi ajung sa cada, fie in pacatul cel mare, fie in pasiunile diabolice, din care cu greu se pot libera.

    32. Multi de multe ori au fost amagiti de astfel de fete imbunatatite si evlavioase, femeiesti ori barbatesti, de neam rau, si locuind impreuna cu ele, ori chiar din neatentie intovarasindu-se cu dansele, au cazut in patimile necurateniei, fiind furati de calitatile bune ale acestora: fapta buna, cucernicia si evlavia. Iar noi adaugam aici ca nu numai din acestea prinde cineva patima si dragoste, ci si daca ele sunt persoane din parinti bogati, de neam bun, mesteri la cuvant, cu voce aleasa, frumoase la fata, inteligente, indemanatece la lucrul de mana si mestesuguri, ori cu alte daruri de acest fel. Toate acestea cresc pasiunea si dragostea. De aceea trebuie sa ne pazim si sa fim cu bagare de seama.
    De aceea, frate, fugi de foc fiindca esti câlţ. Nu zice niciodata ca esti calt udat ori imbibat cu apa. Nu te bizui pe o vointa puternica. Nu! Considera-te calt uscat si indata ce vei mirosi focul, esti nimicit, cum este scris de Samson: “A rupt vinele cum ar rupe cineva o ata de calti care ar atinge-o focul” (Judec. 17,9). Nu te bizui nici pe hotararea ta. Oricat de ferma ti s-ar parea si oricat de sarguitor te-ai socoti. Mai bine sa mori decat sa lovesti pe Dumezeu cu pacatul. Fiindca, chiar de am presupune ca esti calt ud, totusi printr-un neintrerupt contact de tovarasie, focul cu fierbinteala lui, incet-incet, usuca apa voii tale celei bune si pe nesimtite atat te vei lipi de diavolescul dor, incat nu te vei rusina de oameni, nu vei pazi rudenie ori prietenie, nu te vei teme de Dumnezeu, nici nu vei recunoaste viata, nici toate pedepsele iadului si ale muncii, ci vei savarsi pacatul.

    De aceea, fugi, fugi cat poti. a) Intai de tovarasia persoanelor care sunt piatra de scandal [sminteala], daca intr-adevar nu vrei sa fii prins de pacat si sa mori 33 .

    33. De aceea Solomon numeste intelept pe cel ce se teme si fuge de cauzele relelor, iar pe cel ce se bizuie pe sine si nu fuge de ele il numeste nebun. “Inteleptul temandu-se se abate de la rau, iar cel nebun nadajduindu-se intr-insul se amesteca cu pacatul” (Prov. 14,16) . Intelept a fost si preafrumosul Iosif si de aceea lasandu-si haina si fugind de pacat, a scapat de el. Ca de n-ar fi fugit, negresit ar fi cazut cu stapana sa, dupa cum socotesc multi dascali. Iar cum scrie ava Macarie, nebun a fost acel ucenic al lui Hristos, care dupa ce a suferit multe munci pentru Hristos, fiind in inchisoare, ispitit de o calugarita a cazut in preacurvie, fiindca s-a bizuit pe el si nu s-a ferit de fata ei care-l smintea.
    b) Fugi de lene si trandavie. Stai destept si treaz cu gandurile si cu faptele ce se potrivesc starii tale.

    c) Nu asculta vreodata de tine, ci supune-te cu lesnire superiorilor si Parintilor tai duhovnicesti, facand cu ravna si fara intarziere cele poruncite. Mai ales cele ce te smeresc si sunt impotriva voii si pornirilor tale firesti.

    d) Nu judeca niciodata si nu osandi cu obraznicie pe aproapele tau. Adica nu-l condamna; mai ales pentru acest pacat trupesc de care vorbim, chiar de s-ar vadi intr-insul. Totdeauna sa ai ingaduinta fata de el. Nu te intarata asupra lui, nici nu-l ocari. Ci din pilda lui smereste-te si recunoaste ca esti slab, praf si cenusa, zicand: el a cazut azi, eu pot cadea maine. Fiindca daca te vei grabi a judeca si a defaima pe ceilaiti, Dumnezeu te va pedepsi grozav de aspru, lasandu-te sa cazi in aceeasi gresala. Domnul zice: “Nu judecati ca sa nu fiti judecati” (Mat. 7, 1).

    Smereste-te ca sa-ti poti cunoaste mandria ta. Altfel, din cadere si mandrie iti vei cunoaste smerenia ta. Cauta tamaduire pentru amandoua: pentru mandria si pentru curvia ta. Desi de te va pazi Domnul si nu vei cadea, nici nu-ti vei schimba gandul, totusi nu te bizui in tine, ci indoieste-te de tine si teme-te totdeauna de starea ta.

    e) Ia bine seama daca vei castiga vreun dar dumnezeiesc ori vei fi in vreo buna stare sa nu iei in sine-ti vreo idee desarta ori vreo nalucire ca ai fi ceva si ca vrajmasii tai nu te vor ataca, fiindca te arati ca-i urasti si te intorci de la ei.

    Gandind astfel usor cazi.

    Acestea sunt cele ce trebuie sa le tii si sa le pazesti inainte de ispita patimii trupesti. Iar in timpul ispitei, gandeste de unde vine acest razboi: din cauze externe ori interne. Pricinile din afara sunt: pofta si curiozitatea ochilor, cuvintele si sunetele dulci, moliciunea si impodobirea cu haine scumpe, parfumurile cele ales mirositoare, convorbirile, semnele, strangerile de maini si pipairile care indeamna la acest pacat.

    Iar doctoria acestor intampinari este: cucernicia, smerenia si modestia hainelor.

    Sa nu voiesti a asculta, a mirosi, a vedea, a vorbi ori a pipai toate cele ce ne indeamna la aceasta rautate.

    (…)

    Iar pricinile dinauntru provin din: bunul trai al trupului, gandirile mintii care vin din relele noastre deprinderi si patimi ori din indemnul diavolului.

    Bunul trai al trupului poate fi moderat cu posturi, privegheri, dormitul pe jos si mai ales cu metanii si cu alte multe practici, cum sfatuieste si invatatura Sfintilor Parinti. lar doctoriile gandurilor, ori de unde ar veni, sunt: citirea sfintelor carti, mai ales Sf. Efrem Sirul, Ioan Scararul, Everghetinosului si a Filocaliei, s.a.

    Cugetarea si rugaciunea fa-o astfel. Cand va incepe a te supara vreun gand al curviei, indata inalta-ti gandul la Cel Rastignit si zi din adancul sufletului: “Iisuse al meu, prea dulcele meu Iisus, ajuta-mi degrab sa nu cad rob acestui vrajmas”. Si uneori, imbratisand, in gand ori in realitate, Crucea pe care-i rastignit Domnul tau, saruta-i ranile de multe ori, zicand cu dragoste: “Prea frumoase rani, rani prea sfinte, rani prea curate, raniti aceasta ticaloasa si necurata inima a mea si opriti-ma a va vatama“.

    Cand se inmultesc gandurile dulceturilor trupesti, sa nu se ridice cugetarea ta drept impotriva lor, desi unele carti indeamna astfel (Ex: socotirea amaraciunii produsa de dulceata trupeasca, mustrarea cugetului produsa de relele facute, primejdiile, stricaciunea vietii si pierderea fecioriei tale, prihanirea cinstei s.a).

    Gandirea ta sa nu se indrepte la aceste lucruri, fiindca o astfel de cugetare nu-i totdeauna asa de puternica si intemeiata ca sa te poata elibera de ispitele trupului.

    Mai lesne iti aduce vatamare. Caci desi mintea ar lepada gandurile deodata, cu astfel de cugetare, totusi ea-i neputincioasa si patimasa, cand cugeta aceste lucruri si mai lesne isi imagineaza placerea si dulceata si atunci cedeaza.

    De aceea, adevarata doctorie a dulcetilor trupesti este, sa fugi totdeauna nu numai de ele, ci si de orice alt lucru, chiar daca acel ceva ar fi opus lor si ne-ar aduce aminte de ele.

    Adica intelepciunea cea mare e sa ne ducem cu mintea la viata si patimile Domnului nostru Iisus Hristos Cel rastignit, la ceasul infricosat al mortii, la ziua grozava a judecatii si la feluritele munci vesnice.

    Iar desi aceste ganduri trupesti te framanta mai mult decat de obicei, cum deseori se intampla, nu te ingrozi nici nu lasa cugetarea celor mai de sus si sa te intorci la ele ca sa le stai impotriva. Nu! Urmeaza cat mai cu luare aminte aceste cugetari.

    Fiindca nu-i mai bine a sta impotriva acestor ganduri, desi te-ar ataca neincetat, sa te faci ca nu le iei in seama. In sfarsit sa termini cugetarea-ti cu aceasta rugaciune:

    “Slobozeste-ma, Ziditorul si Izbavitorul meu, de vrajmasii mei pentru patima Ta cea sfanta si dupa negraita Ta bunatate”.

    Nu-ti intoarce mintea la aceasta trupeasca rautate. Pentru ca-i primejdios a-ti aduce aminte de dansa chiar singur. Nu sta si te tangui cu aceasta ispita si nu te iscodi daca ai ajuns la invoire cu dansa ori nu.

    Aceasta iscodire, desi pare buna, totusi, in realitate este o amagire a diavolului, ori o masinatie ca sa te supere si sa te faca a deznadajdui, a scadea cu duhul, ori a te tine totdeauna impleticit in ganduri de acest fel.

    De aceea, la aceasta ispita, cand n-ai cedat inca, ti-e destul a marturisi aceasta pe scurt la duhovnicul tau, ramanand cu cugetul curat, fara a mai gandi ceva, si fara a-i arata orice gand al tau, fara a mai fi stapanit de vreo sfiala or rusine.

    Caci daca ne trebuie puterea smereniei ca sa-i biruim pe toti vrajmasii nostri, cu atat mai vartos avem nevoie de puterea ei in acest razboi trupesc. Infrangerea in aceasta lupta este mai totdeauna consecinta si pedeapsa lipsei de smerenie. In fine, dupa ce va trece ispita, aceasta-i ce-ti ramane de facut: Desi ti s-ar parea ca esti slobod de cele trupesti, totusi stai cu gandul departe de acele persoane si fete pricinuitoare de tulburare.34

    34. Sf. Ioan Scararul zice: “Cine a cazut in curvie ori in alt pacat trupesc acela dinainte avea mandria. A cazut pentru a fi smerit. Unde-i caderea, acolo n-a fost smerenie, ci mandrie”. Ori, “Certarea mandrului este caderea” (Cuv. 22).
    Sa nu socotesti ca-i bine a te intovarasi cu ele, caci iti sunt rudenii, imbunatatite ori binefacatoare.Si aceasta este o amagire a firii tale celei rele si o cursa a vicleanului nostru vrajmas – diavolul, care se preface in ingerul luminii ca sa ne arunce intuneric (2 Cor. 16, 14)”.

    (Sfantul Nicodim Aghioritul, “Razboiul nevazut”, Editura Egumenita)

  32. spre diferite locuri grele din dumnezeiasca Scriptura

    Sf. Maxim Marturisitorul

    Dupa ce-ai lepadat cu totul impatimirea care leaga de simtire si de trup, strabatand intens cu mintea in chip priceput oceanul nesfarsit al cuvintelor Duhului (al Scripturii), cercetezi cu duhul cele ale Duhului. Dar primind de la acesta descoperirea tainelor ascunse, smerenia Te-a facut totusi sa alcatuiesti o lista cu multe locuri obscure din Sfanta Scriptura, pe care ne-ai trimis-o cerand de la mine, cel lipsit de orice virtute si cunostinta, un raspuns scris cu privire la intelesul lor mai inalt.

    Primind eu aceasta lista si citind-o, mi s-a oprit in loc si mintea si auzul si cugetarea. Drept aceea Te-am rugat sa-mi ingadui sa refuz acest lucru. Ţi-am spus ca aceste locuri de abia pot fi intelese de cei care au inaintat mult in contemplatie si au ajuns la capatul celei mai inalte si mai apropiate cunostinte, nu insa de mine care ma tarasc pe pamant si, asemenea sarpelui cel blestemat odinioara, nu am alta hrana afara de pamantul patimilor, innoroiat ca un vierme de putreziciunea placerilor.

    Deci mai intai ne-ai poruncit sa vorbim despre patimile ce ne supara. Si anume cate si care sunt, din ce inceput pornesc si la ce sfarsit ajung trecand prin faza de mijloc ce le este proprie, din ce putere a sufletului sau ce madular al trupului rasarind fiecare da mintii in chip nevazut forma sa, iar trupul il face ca pe o vopsea ce coloreaza prin cugetarile pacatului intreg nefericitul de suflet; care este intelesul numelui fiecareia si lucrarea ei, roadele si infatisarile, precum si viclesugurile puse la cale prin ele de dracii necurati, insotirile si disimularile lor nevazute, cum scot aceia in chip ascuns pe unele la vedere prin altele si cum prin unele atrag in chip amagitor spre altele; care sunt subtirimile (nuantele), micimile, marimile si umflarile lor uriase; cum cedeaza, se retrag, inceteaza, staruie, navalesc mai repede sau mai domol; care sunt justificarile lor in fata sufletului ca in fata unui tribunal si hotararile ce se dau de catre cugetare; infrangerile si biruintele vazute si starea launtrica ce-o insoteste pe fiecare; care e pricina pentru care li se ingaduie dracilor sa tulbure sufletul cu multe patimi si aceasta fie prin ei insisi fie prin altii (altele); prin ce gand ne aduc in fata mintii fara de vreme materiile proprii, prin care pornesc in chip ascuns razboiul amarnic impotriva noastra, care ne preocupam de cele ce nu sunt de fata de parca ar fi prezente, intinzandu-ne spre materii, sau fugind de ele si anume primul lucru patimindu-l de dragul placerii, al doilea din pricina durerii; despre modul prezentei lor in noi si despre nalucirile cgmplicate si variate ce le starnesc in visurile din vremea somnului; apoi daca sunt inchisi in vreo parte a sufletului sau a trupului, sau sunt in tot trupul; si daca, aflandu-se inauntru indupleca sufletul prin patimile sufletesti sa imbratiseze pe cele din afara prin mijlocirea trupului si il amagesc sa se predea cu totul simtirii, parasind cele ce-i sunt proprii dupa fire; sau, aflandu-se afara, printr-o atingere din afara a trupului modeleaza sufletul cel nevazut dupa chipul celor materiale, sadind in el o forma compusa si dandu-i infatisarea materiei primita prin imaginatie; si daca este vreo ordine si vreo randuiala in lucrarea lor, cu viclenie pacatuita, ca mai intai sa incerce sufletul prin unele patimi si apoi sa-l razboiasca prin altele; si care (draci) premerg, care urmeaza la rand, sau care cu care se insotesc, daca nu cumva tulbura sufletul in mod amestecat fara nici o ordine, la intamplare, prin orice patimi; apoi daca este lasat sufletul sa patimeasca unele ca acestea de la ei in afara de Providenta, sau potrivit Providentei; si care este ratiunea pentru care Providenta paraseste in orice patima sufletul; care este apoi modul nimicirii fiecareia din patimile insirate si prin care fapte, cuvinte sau ganduri se elibereaza sufletul de ele si se curata de intinaciunea constiintei; ce virtute va opune fiecarei patimi ca sa o biruiasca, fugarind pe dracul cel viclean si taind deodata cu el total insasi miscarea patimii; cum va putea apoi, dupa izbavirea de patimi, sa-si scruteze sufletul bine ale sale; si cu ajutorul caror ratiuni si moduri ajungand prin ratiunea cea dupa fire la relatii nepatimase intre simtiri si lucrurile sensibile, va modela simturile ca sa stea in slujba virtutilor, precum prin patimi le modelase mai inainte, sa stea in slujba pacatului si cum va infaptui aceasta buna intoarcere ca sa se foloseasca de cele prin care gresea inainte spre nasterea si sustinerea virtutilor; cum apoi, izbavindu-se si de aceste relatii, va culege cu pricepere, prin contemplarea naturala in duh, ratiunile kelor create, desfacute de simbolurile sensibile din ele; si cum dupa aceste ratiuni, luand contact cu cele inteligibile, prin mintea devenita curata de cugetarea aplecata spre cele supuse simtirilor, va primi intelegerile cele simple si va dobandi cunostinta simpla, care leaga toate intreolalta potrivit cu ratiunea originara a intelepciunii; in sfarsit, cum dupa aceasta sufletul, o data trecut dincolo de toate cele ce sunt si de intelesurile lor firesti si desfacut de toata puterea in chip curat, chiar si de puterea proprie de-a cugeta, va patimi unirea cea mai presus de intelegere cu Dumnezeu insusi, iar in aceasta stare, primind de la El in chip nepregatit invatatura adevarului adevarat, ca pe o samanta, nu se va mai abate spre pacat, nemaifiind loc pentru diavol ca sa-l atraga spre rautate prin amagire, datorita necunoasterii Celui ce e bun prin fire si infrumuseteaza toate cele ce se pot impartasi de El?

    Fiindca ati poruncit sa lamuresc in scris ratiunile, modurile si pricinile tuturor acestora, va rog sa mai asteptati putin cuvantul privitor la ele. De va ajuta Dumnezeu, voi cerceta cu un prilej mai potrivit si mai cu staruinta acestea in alte scrieri, daca voi simti peste tot in minte vreo astfel de patrundere incat sa pot cuteza sa strabat un ocean atat de mare si de adanc. Caci nu ma rusinez sa spun ca inca nu cunosc uneltirile si viclesugurile anevoie de descurcat ale dracilor necurati, dat fiind ca praful materiei imi intuneca inca ochii sufletului si nu ma lasa sa privesc (sa contemplu) in chip curat firea celor create si sa deosebesc din gramada celor ce exista pe cele ce par sa existe, inseland doar simtirea cea lipsita de ratiune. Fiindca numai cei foarte contemplativi si inalti la cugetare pot cerceta cu adevarat unele ca acestea si pot grai despre ele, adica numai cei ce prin multa experienta au dobandit puterea de-a cunoaste cele bune si cele care nu sunt bune, ba ceea ce e mai inalt si mai de cinste ca toate au primit de la Dumnezeu harul si puterea de-a intelege bine si de-a spune limpede cele intelese.

    Definitia raului

    Raul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzista prin firea proprie. Caci nu are in nici un fel fiinta, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare in cele ce sunt. Nu e nici cantitate, nici relatie, nici loc, nici timp, nici pozitie, nici actiune, nici miscare, nici aptitudine, nici patima (pasivitate, afect) contemplata in chip natural in vreo existenta si in nici una din acestea nu subzista vreo inrudire naturala. Nu e nici inceput (principiu), nici mijloc, nici sfarsit. Ci ca sa-l cuprind intr-o definitie, voi spune ca raul este abaterea lucrarii puterilor (facultatilor) sadite in fire de la scopul lor si altceva nimic. Sau iarasi, raul este miscarea nesocotita a puterilor naturale spre altceva decat spre scopul lor, in urma unei judecati gresite. Iar scop numesc cauza celor ce sunt, dupa care se doresc in chip firesc toate, chiar daca Vicleanul, acoperindu-si de cele mai multe ori pizma sub chipul bunavointei si induplecand cu viclenie pe om sa-si miste dorinta spre altceva din cele ce sunt si nu spre cauza, a sadit in el necunostinta cauzei.

    Deci primul om, neducajdu-si miscarea lucrarii puterilor naturale spre scop, s-a imbolnavit de necunostinta cauzei sale, socotind, prin sfatul sarpelui, ca acela este Dumnezeu, pe care cuvantul poruncii dumnezeiesti ii poruncise sa-l aiba ca pe un dusman de moarte. Facandu-se astfel calcator de porunca si necunoscand pe Dumnezeu, si-a amestecat cu incapatanare in toata simtirea toata puterea cugetatoare si asa a imbratisat cunostinta compusa si pierzatoare, producatoare de patima, a celor sensibile. Si asa ”alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de minte si s-a asemanat lor”, (Psalmi 48, 12) lucrand, cautand si voind aceleasi ca si ele in tot chipul; ba le-a si intrecut in irationalitate, mutand ratiunea cea dupa fire in ceea ce e contrar firii.

    Deci cu cat se ingrijea omul mai mult de cunostinta celor vazute numai prin simtire, cu atat isi strangea in jurul sau mai tare nestiinta de Dumnezeu. Si cu cat isi strangea mai mult legaturile nestiintei, cu atat se lipea mai mult de experienta gustarii prin simtire a bunurilor materiale cunoscute. Dar cu cat se umplea mai mult de aceasta experienta, cu atat se aprindea mai mult patima iubirii trupesti de sine, care se nastea din sine. Si cu cat se ingrijea mai mult de patima iubirii trupesti de sine, cu atat nascocea mai multe moduri de producerii a placerii, care este si frica si tinta iubirii trupesti de sine. Si fiindca orice rautate piere impreuna cu modalitatile care o produc, omul afland prin ea insasi experienta, ca orice placere are ca urmasa in mod sigur durerea, isi avea toata pornirea spre placerea si toata fuga dinspre durere. Pentru cea dintai lupta cu toata puterea, pe cea de-a doua o combatea cu toata sarguinta, inchipuindu-si un lucru cu neputinta si anume ca printr-o astfel de dibacie va putea sa le desparta pe acestea una de alta si iubirea trupeasca de sine va avea unita cu ea numai placerea, ramanand neincercata de durere. Sub puterea patimii el nu stia, precum se vede, ca placerea nu poate fi niciodata fara de durere. Caci in placere e amestecat chinul durerii, chiar daca pare ascuns celor ce o gusta, prin faptul ca domina iese totdeauna deasupra, acoperind simtirea a tot ceea ce sta alaturi.

    Asa s-a strecurat marea si nenumarata multime a patimilor stricacioase in viata oamenilor. Asa a devenit viata noastra plina de suspine, cinstind pricinile care o pierd si nascocind si cultivand prilejurile coruperii sale, datorita nestiintei. Asa s-a taiat firea cea unica in nenumarate particele si noi cei ce suntem de aceeasi fire ne mancam unii pe altii ca reptilele si fiarele. Caci cautand placerea din pricina iubirii trupesti de noi insine si straduindu-ne sa fugim de durere din aceeasi pricina, nascocim surse neinchipuite de patimi facatoare de stricaciune. Astfel cand ne ingrijim prin placere de iubirea trupeasca de noi insine, nastem lacomia pantecelui, mandria, slava desarta, ingamfarea, iubirea de argint, zgarcenia, tirania, fanfaronada, aroganta, nechibzuinta, injuria, necuratia, usuratatea, risipa, neinfranarea, frivolitatea, umblarea cu capul prin nori, moleseala, pornirea de a maltrata, de-a lua in ras, vorbirea la nevreme, vorbirea urata si toate cate mai sunt de felul acesta. Iar cand ascutim mai mult prin durere modul iubirii trupeti de noi insine, nastem, mania, pizma, ura, dusmania, tinerea in minte a raului, calomnia, barfeala, intriga, intristarea, deznadejdea, defaimarea Providentei, lancezeala, neglijenta, descurajarea, deprimarea, putinatatea la suflet, plansul la nevreme, tanguirea, jalea, sfaramarea totala, ciuda, gelozia si toate cate tin de o dispozitie care a fost lipsita de prilejurile placerii. In sfarsit cand din alte pricini se amesteca in placere durerea, cand perversitatea (caci asa numesc unii intalnirea partilor contrare ale rautatii), nastem fatarnicia, ironia, viclenia, prefacatoria, lingusirea, dorinta de a placea oamenilor si toate cate sunt nascociri ale acestui viclean amestec. Caci a le numara acum si a le spune toate, cu infatisarile, modurile, cauzele si vremurile lor, nu e cu putinta. Cercetarea fiecaruia din ele o vom face, daca Dumnezeu ne va harazi putere, in viitor.

    Alta definitie a raului

    Deci raul sta, cum am spus mai inainte, in necunoasterea cauzei celei bune a lucrurilor. Aceasta orbind mintea omeneasca, dar deschizand larg simtirea, l-a instrainat pe om cu totul de cunostinta de Dumnezeu si l-a umplut de cunostinta patimasa a lucrurilor ce cad sub simturi. Impartasindu-se deci omul fara masura de aceasta numai prin simtire, asemenea dobitoacelor necuvantatoare si avand prin experienta ca impartasirea de cele sensibile sustine firea lui trupeasca si vazuta, a parasit frumusetea dumnezeiasca menita sa alcatuiasca podoaba lui spirituala si a socotit zidirea vazuta, drept Dumnezeu, indumnezeind-o datorita faptului ca e de trebuinta pentru sustinerea trupului; iar trupul propriu legat prin fire de zidirea luata drept Dumnezeu, l-a iubit cu toata puterea . Si asa prin grija exclusiva de trup, a slujit cu toata sarguinta zidirii in loc de Ziditor. Caci fu poate sluji cineva zidirii, daca nu cultiva trupul, precum nu poate sluji lui Dumnezeu, daca nu-si curateste sufletul prin virtuti. Deci prin grija de trup omul savarsind slujirea cea stricaciosa, si umplandu-se impotriva sa de iubirea trupeasca de sine, avea in sine intr-o lucrare neincetata placerea si durerea. Caci mancand mereu din pomul neascultarii, incerca in simtire parerea (cunostintei) binelui si raului5 ,amestecate. in el.

    Si poate ca de fapt daca ar zice cineva ca pomul cunostintei binelui si a raului este zidirea cea vazut, nu s-ar abate de la adevar. Caci impartasirea de ea produce in chip natural placerea si durerea.

    Sau iarasi poate ca zidirea celor vazute s-a numit pom al cunostintei binelui si raului, fiindca are si ratiuni duhovnicesti care nutresc mintea, dar si o putere naturala care pe de o parte desfata simtirea, pe de alta perverteste mintea. Dar contemplata duhovniceste ea ofera cunostinta binelui, iar luata trupeste, ofera cunostinta raului. Caci celor ce impartasesc de ea trupeste li se face dascal in ale patimilor, facandu-i sa uite de cele dumnezeiesti. De aceea i-a interzis-o poate Dumnezeu omului, amanand pentru o vreme impartasirea de ea, ca mai intai, precum era drept, cunoscandu-si omul cauza sa prin omisiunea cu ea in har si prefacand, prin aceasta comuniune, nemultumirea data lui dupa har in nepatimire si neschimbalitate, ca unul ce-a devenit deja dumnezeu prin indumnezeire, sa priveasca fara sa se vatame si cu totul slobod cu Dumnezeu fapturile lui Dumnezeu si sa primeasca cunostinta lor ca Dumnezeu, dar nu ca om, avand dupa har in chip intelept aceeasi cunostinta a lucrurilor ca Dumnezeu, datorita prefacerii mintii si simtirii prin indumnezeire.6

    Asa trebuie inteles aici pomul acela, dupa o talcuire pe care o pot primi toti. Caci intelesul mai tainic si mai inalt e rezervat pentru cei cu o cugetare mistica, noi trebuind sa-l cinstim prin tacere. Eu am amintit aici de pomul neascultarii doar in trecere, vrand sa arat ca necunoasterea lui Dumnezeu a indumnezeit zidirea, al carei cult vine din iubirea de trup a neamului omenesc. Caci in jurul acesteia se invarteste, ca un fel de cunostinta amestecata, toata experienta placerii si a durerii, din pricina carora s-a introdus in viata oamenilor tot namolul relelor ce dainuieste in chip felurit si pestrit si-n atatea forme cate nu le poate spune cuvantul. Pentru ca fiecare din cei ce participa la firea omeneasca are in sine, intr-o anumita cantitate si calitate, vie si lucratoare, iubirea fata de puterea lui vazuta, adica fata de trup, care il sileste ca pe un rob, prin pofta de placere si frica de durere, sa nascoceasca multe forme ale patimilor, dupa cum se nimeresc timpurile si lucrurile si dupa cum il indeamna modul lui de a fi, intrucat experienta il invata ca e cu neputinta sa ajunga sa aiba necontenit placerea ca tovarasa de viata si sa ramana cu totul neatins de durere, ca nu va putea sa ajunga la capatul acestui scop. Caci firea intreaga a trupurilor fiind corupta si pe cale de imprastiere prin oricate moduri ar incerca sa o sustina pe aceasta, intareste si mai mult stricaciunea din ea. De aceea omul temandu-se, fara sa vrea, necontenit, de soarta a ceea ce iubeste, cultiva fara voie si pe nesimtite, prin ceea ce iubeste ceea ce nu iubeste, atarnand de cele ce nu pot dainui. In felul acesta isi preschimba dispozitia sufletului deodata cu cele ce se imprastie, ca pe una ce se rostogoleste impreuna cu cele ce curg, si nu intelege ca se pierde din pricina totalei orbiri a sufletului fata de adevar.

    Iar izbavirea de toate aceste rele si calea scurta spre mantuire este dragostea adevarata, cea din cunostinta, a lui Dumnezeu si izgonirea din suflet a dragostei fata de trup si izgonirea din suflet a dragostei fata de trup si de lumea aceasta. Prin aceasta lepadand pofta de placere si frica de durere, ne eliberam de reaua iubire trupeasca de noi insine, inaltati fiind la cunostinta Ziditorului. In felul acesta primind in locul iubirii celei rele de noi insine, pe cea buna si spirituala, despartita cu totul de grija de trup, nu vom inceta sa slujim lui Dumnezeu prin aceasta iubire buna de noi insine, cautand pururi sa ne sustinem sufletul lui prin Dumnezeu. Caci aceasta este adevarata slujire si prin ea ingrijim cum trebuie si in chip placut lui Dumnezeu, de sufletul nostru prin virtuti.

    Deci cel ce nu doreste placerea trupeasca si nu se teme deloc de durere, a ajuns nepatimitor. Caci deodata cu acestea si cu iubirea trupeasca de sine, care le-a nascut, a omorat toate patimile ce cresc prin ea si prin ele, impreuna cu nestiinta, sursa cea mai de la inceput a tuturor relelor. Si asa s-a facut intreg slujitor al binelui ce persista permanent si e mereu la fel, ramanand impreuna cu el cu totul nemiscat.7 Asa oglindeste cu fata descoperita slava lui Dumnezeu,8 (2 Cor. 3,18) ca unul care priveste in lumina ce straluceste in sine slava dumnezeiasca si neapropiata.9

    Deci odata ce ne-a fost aratata de Cuvantul calea cea dreapta si usoara a celor ce se mantuiesc, sa tagaduim cu toata puterea placerea si durerea vietii de aici si sa invatam cu mult indemn si pe cei supusi noua sa faca aceasta. Caci facand aceasta, ne-am izbavit si am izbavit si pe altii cu desavarsire de toata nascocirea patimilor si de toata rautatea dracilor. Sa imbratisam numai iubirea si nimeni nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, nici necaz, nici stramtoare, nici foame, nici primejdie, nici sabie, nici toate cate le-a insirat Apostolul in acel loc.10(Rom 8, 35). Caci prin cunostinta cu lucrul ramanand in noi dragostea nemiscata, vom primi de la El o bucurie si o sustinere vesnica si negraita a sufletului. Si impartasindu-se de aceasta, vom avea fata de lume nestiinta cea mantuitoare,11 nemaiprivind, ca mai inainte, fara gand neprihanit, cu fata descoperita a simtirii, suprafata celor sensibile ca pe o sclava, ci oglindind mai degraba cu fata descoperita a cugetarii (mintii), dupa inlaturarea oricarui val sensibil, slava lui Dumnezeu cea aratata in virtuti si in cunostinta duhovniceasca,12 prin care primim unirea cea dupa har. Caci precum ignorand pe Dumnezeu, am indumnezeit zidirea, pe care am cunoscut-o prin simtire, gustand din ea, pentru faptul ca prin ea ni se sustinea trupul, asa primind cunostinta traita a lui Dumnezeu, cea accesibila intelegerii, pentru faptul ca El ne sustine sufletul ca sa existe si ca sa fie fericit.

    Cuvant inainte la scoliile asezate in urma raspunsurilor

    Podoaba naturala a celor rationali este ratiunea. Podoaba ratiunii este intelegerea, pe care o manifesta prin ratiune cei rationali. Podoaba intelegerii este deprinderea si aptitudinea, pe care o manifesta prin virtutea strabatuta de ratiune cei rationali. Podoaba acestei deprinderi este contemplatia fara greseala, prin care se dobandeste cunostinta adevarata. Iar sfarsitul acesteia este intelepciunea, care e implinirea cea mai adevarata a intelegerii. Caci ea e ratiunea care s-a desavarsit dupa fire, sau mintea curata, prin care unirea cu cauza sa au intrat intr-o relatie mai presus de intelegere, datorita careia, odihnindu-se de miscarea si de relatia naturala si de multe feluri cu cele de dupa cauza, staruie in ea numai de chip neinteles. Ajunsa aici mintea se bucura de odihna cea negraita a tacerii preafericite si mai presus de intelegerea, pe care nu poate sa o descopere nici un cuvant si nici o intelegere, ci numai experienta prin participare a celor ce s-au invrednicit de posesiunea si gustarea ei mai presus de intelegere. Iar simtul acesteia, usor de cunoscut si vadit tuturor, este nesimtirea si distanta totala a dispozitiei sufletului fata de veacul acesta.

    Deci nimic nu este mai propriu dupa fire celor rationali ca ratiunea, nici mai potrivit pentru cei iubitori de Dumnezeu ca sa-si arate credinta lor cea dreapta decat studierea si intelegerea ei. Logosul acesta de care am vorbit nu e cuvantul impodobit luxos intr-o rostire mestesugita spre placerea auzului, cu care se pot desprinde si oamenii perversi, ci ratiunea pe care o are firea ascunsa in chip fiintial inlauntrul ei, fara nici o invatatura, pentru cercetarea lucrurilor si pentru expunerea adevarului in cuvinte.13 Pe aceasta si Duhul Sfant al lui Dumnezeu obisnuieste sa si-o asocieze modelata prin virtuti si s-o faca statuie dumnezeiasca a frumusetii celei dupa asemanare, nelipsindu-i nimic dupa har din insusirile ce redevin Dumnezeirii in chip natural. Caci este un organ ce aduna cu pricepere totala descoperirea bunatatii lui Dumnezeu ce straluceste inteligibil in fapturi. Si sesizand astfel maretia lucrurilor ii inalta spre cauza facatoare a lor pe cei ce si-au facut strabatuta cu totul de El intreaga pornire a dorintei aflatoare in ei dupa fire, nemaifiind retinuti de nimic din cele de dupa cauza.

    Pe aceasta cultivand-o noi cei robiti de toate cele potrivnice firii, ne vom dovedi faptuitorii tuturor virtutilor dumnezeiesti, adica vom lepada prin tot binele uraciunea pamanteasca din suflet, spre a primi frumusetea duhovniceasca. Caci unde domneste ratiunea, inceteaza domnia simtirii, in care e amestecata puterea pacatului care, amagind sufletul cu mila pentru trupul inrudit dupa ipostas; il atrage la sine prin placere. Pentru ca lucrul ei natural fiind grija patimasa si voluptoasa de trup, abate sufletul de la viata cea dupa fire si-l indupleca sa se faca facatorul pacatului lipsit de ipostas (suport propriu). Caci rautatea este o fapta a sufletului intelegator si anume uitarea bunatatii celor dupa fire, care se naste din afectiunea patimasa fata de trup si lume. Pe aceasta o nimiceste ratiunea prin stategia ei, scrutand cu stiinta duhovniceasca originea si firea lumii si a trupului si impingand sufletul spre tara inrudita a celor inteligibile, impotriva careia legea pacatului nu are nici o putere. Caci nu mai are simtirea pe care sa treaca ca pe o punte spre minte, intrucat sufletul nu mai are nici o legatura afectuoasa cu ea, caci a parasit-o impreuna cu vederile sensibile, a caror relatie si fire mintea, lasandu-le in lume, nu le mai simte.

    Scolii

    Trupul, zice, reda prin moravurile vazute dispozitia virtuoasa a sufletului, fiind un organ unit cu sufletul spre manifestarea lui. (1)

    Simtirea trimite, zice, mintii imaginea (reprezentarea) celor vazute, spre intelegerea ratiunilor din lucruri, ca un organ ce serveste mintii sa treaca spre cele inteligibile. (2)

    Cuvantul lui Dumnezeu si imparte darurile felurindu-le in cei ce-l primesc, dupa dispozitia sufletelor. (5)

    Dracii poarta razboaiele nevazute cu mintea noastra ca si cand ar fi prezentate materiile. (6)

    Pentru placere iubim patimile, si pentru durere fugim de virtuti. (7)

    Precum ratiunea stapanind asupra patimilor face simtirile organ al virtutii, asa si patimile stapanind asupra ratiunii, modeleaza simtirile spre pacat. (8)

    Sufletul unindu-se prin deprinderea cu Dumnezeu dupa izbavirea de afectiunea (relatia) naturala fata de lucruri, primeste fermitatea nemiscata in bine. (10)

    Existente numeste fiintele lucrurilor. Iar existente parute curgerile si scurgerile care schimba calitatea si cantitatea unui lucru si dau nastere fictiunile simtirii ce duce la pacat. (11)

    Omul fiind la mijloc intre Dumnezeu si materie, prin faptul ca nu s-a miscat spre Dumnezeu ca spre cauza si scopul zidirii sale, ci spre materie, a ignorat pe Dumnezeu, facandu-si mintea pamanteasca prin povarnirea spre materie. (12)

    Cunostinta compusa a numit experienta celor sensibile prin simtire, care cuprinde in sine prin fire placerea pentru ceea ce ia nastere si durerea pentru ceea ce se strica. (13)

    Zidirea celor vazute cuprinde, zice, atat ratiuni duhovnicesti pentru minte, cat si o putere naturala pentru simtire. Intelesurile lor sunt ca un pom in mijlocul inimii, care e Paradisul in sens tropic. (14)

    Ignora cineva experienta placerii si durerii din simtire cand isi leaga mintea de Dumnezeu, dupa ce a devenit liber de afectiunea trupeasca. (15)

    Note

    Binele pentru simtirea trupeasca e placerea, iar raul e durerea. Acest ”bine” si ”rau” e produs de lumea vazuta, care deci e pomul unui fals bine si rau. (5)

    Deci indumnezeirea nu exclude cunoasterea fapturilor. Dar atunci omul le cunoaste fara patima cu Dumnezeu si in Dumnezeu, nu ca patima, adica cu uitarea lui Dumnezeu. toate isi au vremea lor, ca sa se cunoasca si sa se savarseasca cum se cuvine, trebuind sa astepte crearea omului la inaltimea lor. Pomul cunostintei binelui si a raului (sau lumea) ca sadit tot de Dumnezeu, nu era ceva rau in sine. Dar omul nu era crescut la starea in care il putea privi in mod just si neprimejdios. Deci interzicerea atingerii de el era o amanare, nu o oprire vesnica. Aceeasi idee o dezvolta Sfantul Grigorie Palama in ”Capetele naturale, teologice”. Raul nu se identifica cu ipostasul vreunei realitati, ci e un mod gresit de comportare fata de realitati, care vine si dintr-o intrare a omului in relatie cu un lucru inainte de a fi crescut la capacitatea unei relatii juste (6)

    Fara a avea cineva lumina dumnezeiasca (binele, dragostea, pe Dumnezeu) in sine, nu poate sa o vada nici in afara de sine, asa cum ochiul care nu e strabatut de lumina fizica nu o poate vedea nici in afara. (9)

    In afara de nestiinta mai presus de cunoastere a lui Dumnezeu, mai este o nestiinta mantuitoare. Este cea care nu mai baga de seama putinta laturii patimase a lucrurilor. Pentru aceasta lumea a devenit iremediabil un transparent al slavei dumnezeiesti( dupa ce s-a sfartecat ”slava” ei, sau suprafata opaca, construita de privirea ei exclusiv prin simtire. (11)

    Fata descoperita a simtirii este privirea neimpiedicata de considerentele spirituale si nerusinata a simtirii exclusive care vede numai aspectul sensibil al lumii, numai valurile materiale. Descoperirea fetei simtirii e in acelasi timp completa acoperire a mintii. Si cu cat se acopera fata simtirii sau se leapada, cu atat apare fata descoperita a mintii si se inlatura valurile lumii. (12)

    Termenul grecesc al intelesului de ratiune si de cuvant. Ratiunea e cuvantul interior. De aceea e vorba in tot acest ”Cuvant inainte”. (13)

    Afectele (patimile) sunt rele prin ele insele, sau din pricina unei intrebuintari gresite? Vorbesc de placere si intristare, de dorinta si de frica si de cele ce decurg din acestea.

    Afectele acestea ca si celelalte, nu au fost create la inceput impreuna cu firea oamenilor. Caci altfel ar intra in definitia firii. Spun, invatand de la marele Grigorie al Nisei, ca ele odraslesc in fire, dupa ce au patruns in partea cea mai putin rationala a ei, din pricina caderii din starea de desavarsire. Prin ele, in loc de chipul dumnezeiesc si fericit, indata dupa calcarea poruncii s-a facut in om stravezie si vadita asemanarea cu dobitoacele necuvantatoare. Caci trebuia, dupa ce s-a descoperit demnitatea ratiunii, ca firea oamenilor sa fie chinuita pe dreptate de trasaturile irationalitatii (dobitociei) la care a fost atrasa prin voia ei, Dumnezeu randuind prea intelept, ca omul in felul acesta sa vina la constiinta maretiei sale de fiinta rationala.

    Cu toate acestea si afectele devin bune in cei ce se straduiesc, si anume atunci cand, desfacandu-le cu intelepciune de lucrurile trupesti, le folosesc spre castigarea bunurilor ceresti. De pilda: pofta o pot preface in miscarea unui dor spiritual dupa cele dumnezeiesti; placerea, in bucuria curata pentru conlucrarea de buna voie a mintii cu darurile dumnezeiesti; frica, in grija de a ocoli osanda viitoare de pe urma pacatelor; iar intristarea, pocainta care aduce indreptarea de pe urma pacatului din timpul de aici. Si scurt vorbind, asemenea medicilor intelepti, care vindeca prin trupul veninos al viperei o muscatura inveninata sau care se va invenina, sa ne folosim si noi de aceste afecte spre inlaturarea rautatii celei de fata sau a celei ce va sa fie si spre dobandirea si pazirea virtutii si a cunostintei. Precum am spus deci, acestea devin bune prin intrebuintare in cei ce isi robesc orice cuget spre ascultarea lui Hristos.14

    Iar daca Scriptura vorbeste de vreun afect de acesta la Dumnezeu sau la sfinti, o face in ce priveste pe Dumnezeu pentru intelegerea noastra, exprimand prin afectele noastre faptele mantuitoare si binefacatoare ale Providentei; iar in ce priveste pe sfinti, intrucat nu se pot exprima raporturile lor spirituale cu Dumnezeu si dispozitiile lor prin grai omenesc, fara afectele cunoscute firii.

    Note

    Afectele sunt considerate de Sfantul Maxim ca trasaturi irationale patrunse in firea omului dupa caderea in pacat si apropiindu-l de animalitate, intrucat si animalele reactioneaza irational prin aceste afecte la ceea ce vad. Prin ele trupul e pus repede in miscare spre tot ce apare omului vrednic de ravnit, precum repede se contrage din fata celor primejdioase. In starea primordiala omul isi calauzea viata cu totul rational. Trupul nu a scapat prin miscari anarhice si dezordonate, sub conducerea ratiunii si a vointei. Acum, chiar in starea de renastere, aceste efecte nu mai pot fi scoase din fire. Dar ele se pot folosi spre un scop bun. Gandurile curate si rationale n-ar putea misca usor trupul nostru, ajuns sub puterea acestor factori irationali dar foarte dinamici, spre tintele fixate de ele. De aceea cauta sa castige pentru aceste tinte afectele, ca prin impulsul lor sa miste usor trupul prin ele. Se stie ca ideea teoretica nu prea are efect in ce priveste transformarea omului, pana ce nu castiga simtirea lui in favoarea ei. Calea de la idee spre hotararea buna duce prin sentiment. Aceasta e poate ceea ce numeste Viselavtev ”sublimarea afectelor”, in care atribuie un mare rol imaginatiei (Etica preobrajenego erosa). Aceea este si calea pe care devine credinta o putere transformatoare a omului. Ea converteste afectele spre alte tinte, spre Dumnezeu. O credinta care nu da astfel de roade, intinzandu-se asupra intregului om, e ceva de neconceput si e de mirare cum ea poate fi sustinuta de protestanti. Dumnezeu e lipsit de afecte. De asemenea ingeria care sunt minti pure. Aceasta va fi si partea noastra in viata viitoare. Caci spune Sfantul Maxim: ”Afectele care conserva firea in viata de aici nu se pot muta impreuna cu noi la viata nemuritoare si vecinica”. (14)

    Daca toate speciile, din care se alcatuieste lumea, le-a facut Dumnezeu in sase zile, ce mai lucreaza pe urma Tatal? Caci zice Domnul: ”Tatal Meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez”.(Io, 5, 17). Nu cumva e vorba de conservarea speciilor odata facute?

    Dumnezeu ispravind de creat ratiunile prime si esentele universale ale lucrurilor, lucreaza totusi pana ani, nu numai sustinand acestea in existenta, ci si aducand in actualitate, desfasurand si constituind partile date virtual in esente; apoi asimiland prin Providenta cele particulare cu esentele universale, pana ce, folosindu-se de ratiunea mai generala a fiintei rationale, sau de miscarea celor particulare spre fericire, va uni pornirile spontane ale tuturor. In felul acesta le va face pe toate sa se miste armonic si identic intreolalta si cu intregul, nemaiavand cele particulare o voie deosebita de-a celor generale, ci una si aceeasi ratiune vazandu-se in toate impartita de modurile de a fi ale acelora carora li se atribuie la fel. Prin aceasta se va arata in plina lucrare care indumnezeieste toate. E lucrarea despre care insusi Dumnezeu si Cuvantul care s-a facut pentru ea, zice: ”Tatal Meu pana acum lucreaza si Eu lucrez”. Cel dintai adica binevoieste, al doilea lucreaza El insusi, iar Duhul Sfant intregeste fiintial bunavointa Tatalui cu privire la toate si lucrarea Fiului, ca sa fie prin toate si in toate bunul Dumnezeu in Treime, potrivit cu fiecare dintre cei invredniciti dupa har; si sa fie vazut in toate, asa cum exista, in chip natural, sufletul in intreg trupul si in fiecare madular al lui, fara miscare.17

    Scolii

    In materie, adica in fiinta generala a lucrurilor, exista potential exemplarele singulare, care provin unul cate unul din materie si a caror aparitie o lucreaza Dumnezeu. (1)

    Asimilarea celor singulare cu cele universale este unirea tuturor oamenilor, printr-o singura miscare a voii, cu ratiunea firii. Aceasta unire o duce la infaptuire Dumnezeu prin Providenta, ca precum in toti exista o singura fire, tot asa sa se formeze si o singura aplecare a voii, unindu-se toti cu Dumnezeu si intreolalta prin Duhul. (2)

    Note

    Maurice Blondel, spune in alta forma acelasi lucru: ”ca tot tine de tot, ca Universul este in continua nastere, ca fixitatea relativa a fiintelor comporta o desfasurare ale carei faze multiple nu pot fi, fara urmari rele, izolate unele de altele”. Lucrarea de care vorbeste aici Sfantul Maxim este actiunea universala, unitara care, dupa Blondel, e dincolo de fapte fenomenale, avand sursa in cauza prima. Ca si Maxim in acest raspuns, Blondel vede si el o ”independenta universala” si ”perspectivele umane” din lume, spre deosebire ”de ipotezele care stabilizeaza lucrurile in cicluri inchise in interiorul carora toate ar sta justapuse in compartimentele separate”. Daca creatiunea este un act exclusiv al lui Dumnezeu, desfasurarea Universului creat, prin lucrarea Providentei divine, angajeaza si cooperarea fapturilor care, conlucrand cu cauza prima, se cauzeaza si se inrauresc reciproc. In special atragem atentia ca Sfantul Maxim admite a) ”o ratiune mai generala a fiintei rationale”, de unde urmeaza ca sunt si ratiuni mai particulare si b) ”o voie deosebita a celor particulare”, de unde urmeaza ca exista o voie mai generala. Ideea o gasim dezvoltata iarasi la Blondel. Dupa aceasta orice tendinta din noi isi are o ratiune, de aici aparenta ei de justete. Aceasta ratiune particulara atragand vointa intregului din noi. Deci fapta normala nu se suprime tendintele variate din noi, ci sa le subordoneze intregului sau sa le armonizeze. Ratiunea mai generala e ca un varf de piramida fata de ratiunile particulare. Pe masura ce ne ridicam spre ratiuni tot mai generale in cunoasterea si activitatea noastra, devenim mai virtuosi si ne apropiem de Ratiunea suprema ceva mai generala. Ratiunea cea mai generala a fiintei noastre cauta sa subordoneze unei ratiuni generale mai inalte care imbratiseaza mai multe fiinte si lucruri, iar Ratiunea cea mai generala este Logosul divin. Dar lucrand in conformitate cu ratiunea mai generala din fiinta noastra, satisfacem totodata adevaratele interese si aspiratiuni spre fericire ale partilor din noi. Caci satisfacand tendintele anarhice, destramam intregul organic si il aruncam intr-o experienta chinuita. De notat este ca dupa Sfantul Maxim aceasta lucrare conforma cu ratiunea mai generala, sau unirea voii cu aceasta ratiune a firii, se intalneste cu lucrarea harului in noi. Spre har si spre indumnezeire ne ridicam prin ridicarea prin starea normala a firii, spre activitatea conforma cu ratiunea tot mai generala a ei. Exista o armonie intre ratiune si har. (17)

    Cine acela de care spune Evanghelia ca poarta in cetate ulciorul cu apa si pe care intalnindu-l invataceii trimisi de Hristos primesc porunca sa-i urmeze?18 Cine este apoi stapanul casei? (Marcu 14, 13) Si de ce nu i se spune numele de catre Evanghelisti? Ce este in sfarsit foisorul cel mare si pardosit, in care se savarseste infricosata taina a Cinei dumnezeiesti?19 (Luca 22, 10)

    Scriptura trece sub tacere numele omului la care a trimis Mantuitorul pe cei doi invatacei pentru pregatirea Pastilor, ca si numele cetatii in care au fost trimisi. Dupa primul gand care-mi vine, socotesc ca prin ”cetate” este aratata lumea aceasta sensibila iar ”omul” este firea generala a oamenilor. La aceasta sunt trimisi, ca invatacei ai lui Dumnezeu si ai Cuvantului ca si inainte-mergatori ai ospatului tainic pe care il avea Dumnezeu impreuna cu firea oamenilor, primul Testament si cel Nou. Cel dintai curata firea omeneasca de toata intinaciunea, prin filosofia practica (intelepciunea lucratoare), celalalt ridica mintea prin cunoastere sau prin calauzirea tainica a contemplatiei, de la cele trupesti spre vederile inrudite cu ea ale celor spirituale. Iar proba despre aceasta este faptul ca ucenicii trimisi sunt Petru si Ioan. Caci Petru este simbolul faptei, iar Ioan al contemplatiei.

    Astfel e foarte potrivit ca cel dintai care-i intalneste pe acestia sa fie purtatorul unui urcior cu apa, insemnand prin el pe toti cei ce poarta, prin filozofia practica, pe umerii virtutilor, inchis in madularele pamantesti mortificate ale trupului, ca intr-un urcior, harul Duhului, care-i curateste pe ei prin credinta de intinaciunea. Dupa acesta, al doilea care-i intalneste este stapanul casei, care le arata foisorul pardosit. Acesta infatiseaza prin el pe toti cei ce pardosesc prin contemplatie inaltimea cugetarii lor culturale si marete, ca pe un foisor, cu cugetari si dogme insusite prin cunoastere (in chip gnostic), spre primirea dupa cuviinta a marelui Cuvant. Iar casa este deprinderea intru cucernicie, spre care inainteaza mintea practica cultivand virtutea. Asupra ei (asupra deprinderii intru cucernicie) stapaneste, ca una ce e stapana prin fire, mintea luminata de lumina dumnezeiasca a cunoasterii tainice, care s-a invrednicit, impreuna cu mintea practica, de impreuna ospatarea cea mai presus de fire cu Cuvantul si Mantuitorul.

    Se vorbeste in Scriptura si de un om si de doi, daca unul este purtatorul ulciorului si altul este stapanul casei. De unul se vorbeste poate, cum am spus, din pricina unei singure firi, iar de doi din pricina ca aceasta fire este impartita intre cei activi si intre cei contemplativi. Pe acestia iarasi amestecandu-i Cuvantul prin Duhul,22 ii numeste si-i face unul.

    Iar daca cineva ar vrea sa aplice cele spuse la fiecare om, nu ar iesi din adevar. Caci ”setea” este sufletul fiecaruia, la care sunt trimise mereu, ca invatacei ai Cuvantului si ai lui Dumnezeu, indemnurile virtutii si ratiunile (cuvintele) cunoasterii. Cel ce poarta ulciorul cu apa este modul de vietuire si cugetul care sustine, in chip nesovaitor, pe umerii infranarii, neevaporat, harul credintei dat la Botez. Iar casa este dispozitia si deprinderea virtuoasa, zidita din multe si felurite virtuti si cugetari tari si barbatesti, ca din niste pietre. Foisorul este cugetarea larga si intinsa, si capacitatea de cunoastere impodobita cu vederile dumnezeiesti ale dogmelor tainice si negraite. Iar stapanul are mintea largita de stralucirea deprinderii intru virtute, de inaltimea, de frumusetea si de marimea cunostintei. La aceasta minte venind Cuvantul cu ucenicii sai, adica cu primele intelesuri duhovnicesti ale firii si ale timpului, se impartaseste pe Sine.

    In sfarsit pastele sunt trecerea Cuvantului spre mintea omeneasca, prin care daruieste tuturor celor vrednici plenitudinea bunurilor Sale, insusi Cuvantul lui Dumnezmu venind tainic la ei.

    Scolii

    In care se arata ca fiind ascuns. Caci din cele se sunt, cunoastem pe Facatorul celor ce sunt, ca fiind propriu-zis ratiunile celor ce s-au facut. Iar timpul si firea sunt cele sub care se afla cele de sub timp si fire si tot ce e creat, cugetat si simtit. Cu acestea vine Dumnezeu si Cuvantul la cei vrednici. Caci din cele ce sunt imprejurul lui se cunoaste El si prin ele se da intreg, conformandu-se cu puterea de primire a fiecaruia. Iar prin intelesurile duhovnicesti ale timpului si firii indica ratiunile lor, deprinse din materie si forma, sau din trup si lume, pentru a cunoaste prin ele pe Cel ce s-a facut acestea pentru noi. (1)

    Note

    Aici urcusul duhovnicesc este impartit in doua trepte: a) faptuirea si b) contemplatia. Celei dintai ii corespunde Vechiul Testament, celei de-a doua Noul Testament. Simbolul primei trepte este Petru, al celei de-a doua Ioan. Celei dintai ii mai corespunde omul cu ulciorul, celei de-a doua stapanul casei, sau mintea practica si mintea contemplativa. (20)

    Cum a poruncit Domnul ucenicilor sa nu aiba doua camasi,23 (Mt 10 10), El insusi avand cinci, (Lc 9,3) dupa Evanghelistul Ioan, 24 (Io. 19, 23) precum se vede de la cei care le-au impartit; si care sunt aceste haine?

    Mantuitorul n-a avut cinci camasi, ci una singura si invelitoarea de deasupra. Dintre acestea, cea de dedesubt e numita hitorion, iar invelitoare din afara imition (toga sau pallium).

    Dar prin termenii istorisirii Evanghelistul Ioan a redat in chip tainic un inteles ascuns, deprins printr-o cunoastere contemplativa. Caci El a urmarit sa conduca mintea noastra prin cele istorisite prin adevarurile spirituale. Camasa Mantuitorului, tesuta de sus in jos ca un intreg, pe care n-au rupt-o cei ce L-au rastignit, desi li s-a ingaduit sa-l dezbrace de ea, este conexiunea si impletitura neimpartita a virtutilor intreolalta; sau cugetarea noastra, potrivita si adecvata Cuvantului (ratiunii); sau harul omului nou, al celui dupa asemanarea lui Hristos, tesut de sus prin Duhul Sfant. Iar invelitoarea din afara este lumea sensibila, impartita in patru stihii, pe care o rup, ca pe haina lui Iisus, in patru bucati, cei ce rastignesc in noi in chip spiritual pe Domnul.

    Deci dracii sfasie creatiunea vazuta a celor patru stihii, facandu-ne sa o privim prin simturi in chip patimas si sa ignoram ratiunile divine din ea. Dar altceva este cu camasa virtutilor, caci pe acestea chiar daca o smulg din noi, in urma lenevirii noastre spre cele bune, nu pot totusi sa ne convinga ca virtutea este viciu. Sa nu facem deci cele cinci haine ale lui Iisus prilej de lacomie, ci sa cunoastem care este intentia Scripturii si cum e rastignit si dezbracat Domnul in noi, care ne lenevim spre cele bune, tocmai din pricina acestei trandavii in lucrarea virtutilor; de asemenea cum impart dracii, ca pe o haina creatiunea Lui, ca sa se faca sa slujim patimilor. Sa devenim paznici de incredere ai bunurilor harazite noua de Dumnezeu si creatiunea ca o privim cum se cuvine, numai spre salva Lui25. In sfarsit sa pastram nerapita camasa Cuvantului (ratiunii) cunostintei, adica virtutile, prin silinta spre faptele bune.

    Iar de vreti sa intelegeti prin camasa cea tesuta de sus, pe langa cele spuse, lumea fiintelor netrupesti si spirituale, iar prin invelitoarea de din afara, pe care a impartit-o Scriptura in patru parti, ca in patru elemente, firea cea trupeasca, nu veti gresi fata de adevar. Dintre acestea, trupul l-au risipit prin stricare, luand putere asupra noastra din calcarea poruncii. Dar sufletul nu l-au sfasiat, avand inrudire cu cele de sus.

    Note

    Cand ne levenim in lucrarea poruncilor, e rastignit Hristos in noi, dar mai inainte il dezbraca de camasa cea unitara a virtutilor. Pentru ochii celor in care a fost rastignit Hristos, lumea mai e contemplata ca un vesmant unitar ce imbraca sistemul solitar al ratiunilor divine deci, in ultima analiza Ratiunea suprema din care iradiaza acelea, ci ca o alaturare de materie menita sa satisfaca poftele. (25)

    Sufletul e camasa ce nu poate fi impartita. Trupul e vesmantul desfacut in elementele componente (patru la numar, dupa credinta celor vechi) prin moartea de pe urma pacatului. (26)

    Ce este pamantul blestemat de Dumnezeu in faptele lui Adam, dupa intelesul mai ascuns,27si ce insemneaza a se hrani omul din el intru necazuri? Ce inseamna apoi a-i aduce acela omului spini si maracini, iar omul a manca iarba campului? Ce inseamna in sfarsit a manca omul painea intre sudoarea fetei lui? Caci niciodata nu s-a vazut vreun om sa manance nici pamant, nici iarba. Nici cei ce mananca painea nu o mananca cu sudoarea fetei lor, cum se spune in acea povestire28 (Gen. 3, 17).

    Pamantul blestemat in faptele lui Adam este trupul lui Adam, necontenit blestemat prin faptele lui, adica prin patimile mintii lipita de pamant, la nerodirea virtutilor, care sunt fapte ale lui Dumnezeu.29 Din trupul sau se hraneste omul cu durere si cu intristare multa, bucurandu-se doar de putina dulceata ce i-o da el. Din trup ii rasar omului, pe deasupra placerii stricacioase, grijile si gandurile, ca niste spini, si marile ispite si primejdii, ca niste maracini. Iar acestea il impung din toate partile prin ratiune, prin pofta si prin manie, (iutim), incat de-abia poate sa-si ingrijeasca si sa-si manance, adica sa-si intretina sanatatea si bunastarea trupului, ca pe o iarba ce se vestejeste. Dar si aceasta printr-o lunga repetare de dureri, ”in sudoarea fetei”, adica intru osteneala si robotirea simturilor, care se silesc sa exploreze pline de curiozitate lucrurile sensibile. Iar stradania de a-si sustine viata de aici, fie prin vreun mestesug, fie prin alta metoda iscusita, ii este omului ca o paine.

    Sau poate si mai bine, pamantul este inima lui Adam,30 care a fost blestemata pentru incalcarea poruncii, cu pierderea bunurilor ceresti. Acest pamant (inima) si-l mananca omul intru necazuri multe prin intelepciunea lucratoare (filozofia practica), curatandu-l de blestemul constiintei pentru faptele de necinste. Totodata el curata cu ratiunea gandurile cu privire la nasterea trupurilor ce rasar din inima ca niste spini, precum si gandurile incruntate cu privire la purtarea de grija si la judecata sufletelor, care de asemenea rasar din inima ca niste maracini, in vreme ce contemplatia duhovniceasca si-o secera intocmai ca pe o iarba naturala. Si astfel ca printr-o sudoare a fetei mananca prin osteneala cercetatoare a cugetarii, cand ajunge la intelegere, painea nestricacioasa a cunoasterii lui Dumnezeu, care e singura paine a vietii si singura care sustine intru nestricaciune faptura celor ce o mananca.

    Asadar pamantul mancat in inteles bun este inima curatita prin fapte, iar iarba este stiinta lucrurilor provenita din contemplatia naturala.31 In sfarsit painea este cunostinta tainica si adevarata a lucrurilor dumnezeiesti32 .

    Scolii

    Faptele lui Adam sunt patimile de necinste.33 Caci virtutile le lucreaza singur Dumnezeu in cei ce voiesc. (Rom 1, 26) De la cei ce voiesc numai intentia, folosind-o ca pe o unealta spre scoaterea la iveala a virtutilor. (1)

    Note

    Sens anagogic, pe care il considera unul dintre cele patru sensuri in care se poate interpreta Sfanta Scriptura: literal, anagogic, alegoric si tipic. Despre acest sens anagogic zice ca nu suprima pe cel liberal, ci-l intregeste prin adaugarea unei idei mai inalte. Aceasta il deosebeste de cel alegoric. Interpretarea anagogica este de pilda aceea care, fara sa suprime adevarul despre cele doua vesminte ale Mantuitorului, vede in ele un inteles mai inalt. Interpretarea alegorica este aceea care, considerand de exemplu c regele Isboset n-a putut avea ca paznica la uso o femeie (2 Regi 4,1), vede in acest episod numai nenorocirea ce vine asupra mintii cand e pazita de simtire. Cele mai recente interpretari ale Sfantului Maxim sunt anagogice si foarte putine alegorice. (27)

    Patimile sunt ”faptele omului”, in sensul ca nu se nasc din puterea lui Dumnezeu. Virtutile sunt faptele lui Dumnezeu, pentru ca se nasc din puterea lui Dumnezeu. (29)

    Contemplatia naturala e o contemplatie ajutata de har. Se numeste naturala, pentru ca vede pe Dumnezeu (ratiunile divine) prin natura. (31)

    Iarasi cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc: mancarea pamantului (curatirea trupului prin virtuti), mancarea ierbii (contemplarea naturii) mancarea painii (vederea lui Dumnezeu). (32)

    Daca, dupa Sfantul Ioan: ”Cel ce se naste din Dumnezeu nu face pacat, ca samanta Lui ramane in el si nu poate pacatui”, 34 iar cel nascut din apa si din Duh s-a nascut din Dumnezeu, cum noi cei nascuti din Dumnezeu prin Botez, putem pacatui?

    Chipul nasterii noastre din Dumnezeu este indoit: unul da celor nascuti intreg harul infierii, ca sa-l aiba prezent ca potenta; celalalt le da sa aiba intreg harul in lucrare, ca sa preschimbe si sa modeleze aplecarea voii celui nascut din Dumnezeu, incat sa tinda liber spre Cel ce l-a nascut. Chipul dintai are prin credinta numai, harul prezent ca potenta; celalalt sadeste pe langa credinta si asemanarea atotdumnezeiasca cu Cel cunoscut, asemanare ce lucreaza insotita de cunoastere in cel ce cunoaste. Cei din care se afla primul chip al nasterii, neavand inca aplecarea voii35 deplin satisfacuta de pornirile trupesti, si de aceea nefiind strabatuta in intregime de Duhul, ca sa se impartaseasca in mod actual de tainele cunoscute in chip dumnezeiesc, nu e exclus sa inchine spre pacat daca vor. Caci nu naste Duhul o aplecare a voii fara voie, ci pe una voita o modeleaza pana la indumnezeire. Iar cel ce a cunoscut-o pe aceasta prin experienta nu poate sa mai cada de la ceea ce a cunoscut o data cu adevarat si propriu prin traire, spre altceva. Precum nici ochiul care a vazut o data soarele nu poate sa se mai insele cu luna sau cu alte dintre stelele dupa cer. Altfel este insa cu cei care s-au impartasit de al doilea chip al nasterii. Duhul Sfant cucerind intreaga aplecare a vointei acestora, le-a mutat-o cu totul de pe pamant la cer, iar prin cunoasterea adevarata si traita le-a transformat mintea, strabatand-o cu razele fericite ale lui Dumnezeu si Tatal, incat sa fie socotita cu un alt Dumnezeu, ce patimeste prin har stari ce i-au devenit o deprindere, ceea ce Dumnezeu nu patimeste, ci este dupa fiinta. Dar prin aceasta aplecarea vointei s-a facut sloboda de pacat, castigand prin deprindere aptitudinea virtutii si a cunostintei si nemaiputand sa tagaduiasca ceea ce au cunoscut prin experienta cu lucrul. Prin urmare, desi avem Duhul infierii, care este samanta ce-i face pe cei nascuti dupa asemanare fata de orice alt lucru; aceasta e pricina pentru care si dupa ce ne-am nascut din apa si din Duh pacatuim cu voia. Dar daca ne pregatim vointa sa primeasca prin cunostinta si lucrarea apei si a Duhului, atunci apa cea tainica savarseste prin fapte curatirea constiintei, iar Duhul cel de viata facator produce in noi desavarsirea neschimbabilitatii in bine prin cunostinta din experienta. Ramane asadar in seama fiecaruia din noi, care putem inca sa pacatuim, sa vrem sa ne predam deplin cu inclinarea voii noastre Duhului.

    Scolii

    Sunt aratate doua chipuri ale nasterii. Primul e cel dupa fiinta, ca sa zicem asa, care e al omului intreg. Prin aceasta se sadeste in suflet desavarsirea infierii in potenta. Al doilea e cel dupa buna placere si dupa hotararea vointei. Prin aceasta Duhul Sfant preluand optiunea si hotararea vointei, o modeleaza pana la indumnezeire, unind-o intreaga cu Dumnezeu. Primul chip al nasterii lasa putinta ca cei nascuti sa incline spre pacat, daca nu voiesc sa traduca in fapta potenta infierii sadita in ei, fiind impatimiti de cele trupesti. Caci hotararea vointei este aceea care intrebuinteaza un lucru. Potenta infierii e ca o unealta care ramane nefolosita, daca vointa nu se hotaraste sa o intrebuanteze. Dupa chipul acesta al nasterii e cu putinta asadar ca cei nascuti sa pacatuiasca. Dupa al doilea insa e cu neputinta, odata ce inclinarea vointei si hotararea sunt indumnezeite. Acest chip al nasterii il are asadar Apostolul in vedere cand zice ca ”cel nascut din Dumnezeu nu face pacat”. (3)

    Note

    Tema aceasta este tratata dupa Marcu Ascetul. Daca conexam Rasp. acesta cu Rasp. 15, in care se arata ca in sens mai larg in orice om se afla potential un dar natural al Duhului Sfant pe care omul e chemat sa-l dezvolte prin silirile proprii, toata problema e pusa intr-o lumina universala de consideratiile ce le face Blondel (Op. c) in legatura cu intrebarea cum poate Dumnezeu, care e izvorul intregii puteri si al intregii activitati, sa cedeze din aceasta putere si activitate si fapturile sale, fara ca acestea sa fie niste automate, dar in acelasi timp fara ca El sa inceteze de a fi izvorul si stapanul activitatii lor libere? ”Cum poate Dumnezeu sa ne acorde puterea si lumina Sa si sa ne-o faca proprie noua, fara ca sa inceteze de-a fi a Sa, in asa fel ca El sa vrea si sa faca libere pe cele carora totusi le ramane, stapan, izvor si judecator? Si aceasta fara a suprima liberul arbitru si justa responsabilitate a agentului uman? O prima conditie pare necesara pentru ca aceasta manevra sa fie posibila si sa reuseasca. Ea consta in preparatiunile subconstient si in claritatile partiale sau la inceput echivoce din care se nasc optiunile de facut si deciziunile de luat pentru agentii imperfecti a caror contigenta si limitari implica o putinta de greseala si o infirmitate relativa. Dumnezeu nu comunica deodata evidenta Sa constrangatoare si lucrarea Sa imediata, caci aceasta ar fi nu numai o imposibilitate metafizica, ci ar fi totodata ruinatoare pentru planul bunatatii Sale care tinde sa suscite la lucru fiinte adevarate si active si nu compar si figuranti. Astfel pentru ca sa existe cauze care sa fie secunde si totodata initiatoare, trebuie ca actiunea lor sa-si ia radacinile din stari obscure si sa se dezvolte de-a curmezisul penumbrei unei accesiuni catre o ordine intelectuala si morala, care sa lase loc lucrarii reflectiunii, apelurilor cunostintei, alegerii rationale si voluntare”. ”Daca Dumnezeu se da spiritelor ascunzandu-se sub invelisul maretilor fizice sau obscuritatilor inconstientului, e pentru a se face cautat, e pentru a se face gasit de acela pe care ii stimuleaza din afara, prin neliniste si dorinta, prin incercari si certitudini, prin toata aceasta pedagogie a naturii si a sufletului: avansuri si retrageri care compun starea noastra de debitori fata de Creatorul care viseaza sa ne faca sa castigam cea ce ne-a pus la inceput la dispozitie, pentru ca aceasta achizitie sa ne permita sa transformam acest lucru intr-un dar (de transforme ce pret n don)”. ”Fara indoiala poate parea straniu ca actiune divina sa se voaleze, sa se limiteze astfel si sa suspende stralucirea si puterea ei, ca sa se ofere sub trasaturile unor adevaruri partiale, ale caror bunuri ocazionale si particulare, in fata carora constiinta noastra si liberul nostru arbitru au sa aduca judecati si sa ia hotarari. Dar oare nu este acesta singurul si adevaratul mijloc pentru spiritul finit si imperfect de-a puse ceva de la sine, de-a primi lumina si bunatatea in loc de-a le refuza, de-a uza de ceea ce numim ”le pret divin” pentru a-l intoarce fructificat si pentru a-l primi ca dar?”. ”Aspiratiunea noastra spirituala nu se naste printr-un fel de generatie spontane. Ea are radacini in jos in toata miscarea universala si a vietii, care este deja un avans divin facut cu scopul de-a pregati aparitia spiritelor; ea are radacini sus in infuziujea transcendentei divine, care lumineaza spiritul si se da pentru a se face cautata de-a lungul insuficientelor insasi ale ordini imanente si contingente”. Putem spune ca ceea ce in omul natural este aspiratiunea spre cele inalte, aceea este credinta in omul botezat. Un dar initial, care mana ca un stimulent, ca un germen dinamic pe om in sus, spre dezvoltarea darului din el spre transformarea lui dintr-un obiect al unei cunoasteri nedezvoltate intr-un obiect al unei cunoasteri tot mai explicit, spre cresterea lui in Dumnezeu sau a lui Dumnezeu in el. incercarile au si ele un rol in acest suis. (36)

    Ce insemna: ”Spre aceasta si mortilor s-a binevestit, ca sa fie judecati cu trupul dupa om si sa traiasca cu Duhul dupa Dumnezeu?37(Petru 4,6). Cum sunt judecati mortii cu trupul?

    E obiceiul Scripturii sa schimbe trupurile si sa le inlocuiasca dintre ele, in asa fel ca viitorul sa-l infatiseze ca trecut si trecutul ca viitor, iar in prezent sa exprime vremea dinainte sau de dupa el. lucrul acesta este limpede pentru cei deprinsi cu ea.

    Spun unii, asadar, ca Scriptura numeste ”morti” aici pe oamenii care s-au savarsit inainte de venirea lui Hristos, ca de pilda pe cei din vremea potopului, pe cei din timpul ridicarii turnului, pe cei din Sodoma, pe cei din Egipt si pe ceilalti, care in diferite timpuri si chipuri au primit osanda cea de multe feluri si napastuirile judecatii lui Dumnezeu. acestia, nu din pricina ca n-au cunoscut pe Dumnezeu si-au primit osanda, ci din pricina relelor ce si le-au facut unii altora. Lor li s-a binevestit, spune, marea stire a mantuirii, dupa ce au fost judecati o data in trup dupa om, adica dupa ce au primit osanda pentru relele ce si le-au facut unii altora in viata din trup, ”ca sa traiasca dupa Dumnezeu cu duhul”, adica cu sufletul. In acest scop au primit, chiar in iad fiind, predica cunostintei de Dumnezeu, dat fiind ca Mantuitorul s-a pogorat la iad ca sa mantuiasca si pe mortii care au crezut. Asadar ca sa intelegem locul, ii vom da forma urmatoare: ”si mortilor s-a binevestit, care au fost o data judecati cu trupul dupa om, ca sa traiasca cu duhul dupa Dumnezeu”.

    Sau iarasi poate numeste ”morti” in inteles tainic pe cei ce poarta in trup moartea lui Iisus, carora li s-a daruit cu adevarat dumnezeiasca Evanghelie prin fapte, daca Evanghelia sadeste renuntarea la viata trupeasca si marturisirea celei duhovnicesti. Acestia sunt cei ce mor neincetat dupa om, adica in ce priveste viata omeneasca cu trupul din veacul acesta, si traiesc numai cu duhul dupa Dumnezeu, asemenea dumnezeiescului Apostol si a celor ca el. sunt cei ce nu mai traiesc viata lor proprie, ci au pe Hristos traind in ei numai dupa suflet. Astfel cei ce s-au facut pe ei morti fata de veacul acesta pentru Dumnezeu, sunt judecati cu trupul, avand de suportat stramtorari, ponegriri, necazuri si prigoane multe si rabdand cu bucurie nenumarate feluri de incercari.

    In ce inteles zice iarasi Sfantul Ioan: ”Fratilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu si nu s-a aratat inca ce vom fi?”41 ( Ioan 3,2) Si ce vrea sa spuna Sfantul Pavel prin cuvintele: ”Iar noua ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, caci Duhul toate le cerceteaza pana si adancurile lui Dumnezeu?”42 ( 1 Cor. 2,10). Ce trebuie in sfarsit sa intelegem prin ”aceea ce vom fi?”

    Sfantul Evanghelist Ioan spune ca nu cunoaste chipul indumnezeirii viitoare a celor ce au devenit aici fii ai lui Dumnezeu prin virtutile din credinta, deoarece nu s-a aratat inca ipostasul vazut de sine statator al bunurilor viitoare. ”Caci aici umblam prin credinta, nu prin vedere”. ( 2 Cor. 5,7). Iar Sfantul Pavel spune ca a primit prin descoperire un sens dumnezeiesc spre care trebuie sa alerge daca vrea sa dobandeasca bunurile viitoare, nu ca ar cunoaste insusi chipul indumnezeirii in temeiul acelui semn dumnezeiesc. De aceea zice limpede, talcuindu-se pe Sine: ”Spre semn alerg, spre cununa chemarii de sus” (Filip 3,14). Aceasta o face vrand sa cunoasca prin patimire modul implinirii in fapt a semnului dumnezeiesc, facut lui cunoscut aici prin descoperire, adica a puterii indumnezeitoare a celor invredniciti. Deci Apostolii marturisesc la fel, vadind acelasi cuget in invataturile care par opuse, ca unii ce sunt miscati de unul si acelasi Duh. Cel dintai isi marturiseste neputinta cu privire la chipul indumnezeirii viitoare dupa har; al doilea vesteste in chip maret stirea despre semnul ce i-a fost descoperit. Ca aceasta este socotinta Sfantului Apostol ne-o marturiseste el insusi prin toate dumnezeiestile sale cuvinte, spunand o data ca toata stiinta si proorocia va inceta, (1 Cor. 13,9) alta data ca vede cele viitoare ca prin oglinda si ghicitura, dar va veni vremea cand se va bucura de darul mare si mai presus de intelegere al vederii celor nadajduite fata catre fata; alta data iarasi marturiseste ca din parte cunoaste si din parte prooroceste si in sfarsit altadata striga cu tarie ca va trebui sa cunoasca precum insusi este cunoscut, intrucat nu cunoaste inca cele ce va avea sa le cunoasca. Scurt vorbind, cuvantul Apostolului ca atunci ”cand va veni ceea ce-i desavarsit, va inceta ceea ce este frantura”, ( 1 Cor. 13, 10) socotesc ca are acelasi inteles cu ceea ce spune Teologul: ”nu s-a aratat inca ce vom fi”.

    Daca ”cel ce se teme nu e desavarsit in iubire”, cum ”nu le lipseste nimic celor ce se tem de El”? (Psalmi 34, 10). Iar daca nu le lipseste nimic, sunt desavarsiti. Dar atunci cum nu e desavarsit cel ce se teme?

    Temerea, zice, este de doua feluri: una curata si una necurata, deoarece si oamenii, unii sunt pacatosi, iar altii drepti. Dreptii pazesc in ei, prin curatia si neprihanirea constiintei, temerea de Dumnezeu cea dintai, cinstindu-l pentru maretia covarsitoare a puterii Lui nesfarsite; iar pacatosii asteapta de la El, prin temerea a doua, pedepsele pentru greseli. Temerea curata ramane pururi si niciodata nu se sterge, dupa cuvantul: ”Frica Domnului curata ramane in veacul veacului”. Iar temerea necurata se stinge si trece, disparand prin pocainta. Drept aceea Apostolul spunand de cel ce se teme ca nu e desavarsit in iubire, are in vedere temerea care nu e curata, iar Proorocul spunand ca nu sunt lipsiti de nimic cei ce se tem de Domnul, are in vedere temerea curata.

    Care a fost starea dintai a Ingerilor, pe care n-au pazit-o si care a fost locuinta, pe care au parasit-o? Ce sunt apoi lanturile vesnice si ce este intunericul sub care sunt tinuti? In sfarsit ce vor pati la judecata zilei celei mari? ( Iuda 6)

    Intelesul exact al acestora e rezervat numai celor cu intelegere apostolica 57, celor care au primit nemijlocit de la Cuvantul cunostinta nemincinoasa despre fapturi si despre carmuirea cea buna si cea dreapta a lor prin Providenta, ca unii ce n-au lasat nici un perete de piedica intru mintea lor si Cuvantul. In ce ma priveste pe mine, care ma aflu jos de tot si am multe stavile care impiedica trecerea Cuvantului spre mine, socotesc ca starea dintai a Ingerilor, pe care n-au pazit-o, este poate ratiunea dupa care au fost creati, sau puterea naturala data lor spre indumnezeirea cea dupa har, sau iarasi poate, treapta starii lor dupa demnitatea harului. Iar locuinta este sau cerul, sau intelepciunea pe temeiul deprinderii cu bunurile mai presus de intelegere, in care au fost destinati sa petreaca, dat fiind ca Scriptura obicinuieste sa numeasca intelepciune si ”casa”. (Pro. 9,1). Dar mai poate fi si supravegherea cu care isi pazeau bunurile naturale si castigate ale indumnezeirii preacurate, pe care au parasit-o prin razvratire (tiranie). Lanturile vesnice sunt nemiscarea totala si continua a voii lor spre bine, din care pricina niciodata nu vor avea parte de iertarea lui Dumnezeu 59; sau puterea care ii impiedica, potrivit Providentei lui Dumnezeu si pentru mantuirea noastra, in turbarea lor impotriva noastra, neangaduindu-le sa-si duca la capat mestesugurile rautatii lor impotriva noastra. Iar intunericul este ignorarea totala si deplina a harului dumnezeiesc, ignoranta de care fiind strabatuti prin buna placere a voii lor, nu se pot bucura de primirea fericita si prea stralucita a luminii celei atotcurate, cheltuindu-si toata puterea cugetarii data lor dupa fire in preocuparea cu nimicul. In sfarsit, ce vor pati in ziua infricosata a judecatii, numai Dreptul Judecator o stie, care va da fiecaruia rasplata cea dreapta dupa vrednicei si va imparti dupa masura rautatii felul osandei, hotarand cu dreptate soarta cuvenita fiecaruia pentru veacurile nesfarsite, potrivit cu judecatile Lui cele bune. – Sfnatul Maxim Marturisitorul

  33. @Valentin-Ionut
    Pe ‘matale cine crezi ca te citeste ? Cine o sa aiba timp s-o faca ? Asta nu-i un spatiu pentru predici interminabile sau dizertatii atotstiutoare.
    Cel mai intelept om care a trait pe acest pamant a vorbit putin si cu folos: Domnul Isus Hristos. Invata si dumneata de la el.
    Simplitatea si claritatea in gandire sunt daruri de la Dumnezeu, care fac dovada de intelepciune. Cine n-o are poate s-o ceara.

  34. Da imi place ca baietii dau tare mingea la fileu .
    Sa vorbim de fete moarte e usor.Cum facem cind crestini fiind avem parte de niste lupte contra ispitelor sexuale duse la extrem venite nu din partea fetelor moarte ci din cartier unde locuind casatorita de 10 11 ani
    se intimpla sa fie haite de barbati care isi urmaresc ani de zile scopul
    chiar daca e sa vina si la usa ta sa o rupa si asta fara sa provoci fara sa umbli imoral ba contrar fiind in permanenta lucrare pt Isus umblind cu Biblii in genti sa vestesti la orice colt.
    Nu de la fete ori baieti morti ni se trage ci de la diavolul care stiind
    ca mergi sa vestesti Evanghelia va trimite cu siguranta solii lui sa te tulbure pina la nebunie sa cazi sa distrugi tot si mai ales sa ti mocirleasca viata prin tineri demonizati de desfriu ce pas cu pas tin calea
    unor crestine sa le dea brinci sa cada.
    Nu stiu ce vorbiti dar stiu ispitele pe care de la tinerete le traiesc si nu
    vin deloc pt ca am ispitit eu .Omul e manat de pofta lui insusi singur
    fara sa l impinga cineva.
    Lucrez la paza si am colegi ce vorbesc tot timpul urit .sa nu mai adaug
    betia si incercari de a hartui colega sexual. Oamenii dedati la rau
    se bucura cind fac asta chinuie o crestina un crestin si rid ca te chinuie
    si se unesc in asta si sa stiti de regula lumea tot pe ei ii apara nu pe tine crestin .
    Doar nu eu ii inspir sa vorbeasca obscen ori sa incerce sa se lege
    de femei nu?
    Asta nu e vina la altcineva decit a noastra singur vina .
    FIECARE E ROB LUCRULUI DE CARE E BIRUIT.
    Cumva sint eu de vina cind un om fumeaza ?
    Evident el va fi .
    IN lupta crestina daca te ocupi cu vestirea si salvarea oamenilor
    vei avea mereu pe urme oameni trimisi de cel rau sa ti faca
    viata iad.ORI prigonit de o sefa subit ori probleme acasa ori
    necazuri fel de fel .
    Pamintul e plin de desfriu dar nu inseamna ca trebui sa privim
    in acel loc.
    PACATUL VINE CU PRIVIREA.
    De ce privesc la lucruri ispititoare si flirteaza cu ele ?
    Baietii nu sint defel ingerasi .
    CIND PLECI LA RAZBOI STII SINGUR CA TREBUI SA PLECI
    capul in jos ori sa l duci in alta parte si sa fugi de poftele tineretii
    singur .
    Prea sa da vina pe altii si cind colo in adevar toti dintre noi
    oamenii sintem vinovati in viata .
    Fiecare in parte .
    DE aceea intreb ,,cum adica nu ai nimic de impartit cu un cartier
    de vecini dar cum treci prin zona incepe razboiul ?
    Un singur lucru e cert.
    Copii lui Isus lupta sa pina la moarte nu pina la singe .
    ASADAR TE LUPTI SI CHIAR ISPITIT SA SIMTI LUCRURI
    MURDARE TOTUSI ISUS TE POATE SCAPA .
    Nu va mai vaitati ca va hartuie fetele goale.
    Noi femei de zeci de ani ce am trecut iadul ispitelor ce sa mai zicem?
    Si inca lupta nu s a terminat pina la sfirsit va dura.
    E una sa vezi fete mai sexual imbracate si alta e sa te apere sotul
    de niste tineri beti care voiau sa intre in casa peste tine cind
    erai cu sotul .
    Atunci ce mai zici ?
    Fetele goale joaca la grupa mica ..pt ca nu au incercat sa va intre â
    in casa cu forta ca la Lot si ca la noi.
    Asa ca puneti mina si armura sa fie pe voi permanent.
    Asae la razboi . Ce nu stiati ?
    Tocmai voi va vaitati …baieti ?

  35. Cand vezi o fata imbracata imoral,a doua oara este alegerea ta daca te mai uiti sau nu.Nu ea este de vina, ci tu.Poate ea nu il cunoaste pe Dumnezeu,dar tu care Il cunosti stii foarte bine de cine este calauzita.Tu ai un scop in aceasta viata, si nimeni si nimic nu merita sa pierzi premiul alergarii .
    Proverbe 2.11,12,,Chibzuinta va veghea asupra ta , priceperea te va pazi,ca sa te scape de calea cea rea .,,v.18.19,,Caci casa ei pogoara la moarte ,si drumul ei duce la cei morti:Niciunul care se duce la ea nu se mai intoarce ,si nu mai gaseste cararile vietii.v20.De aceea tu sa umblii pe calea oamenilor de bine ,si sa tii cararile celor neprihaniti!,,

  36. Citind toate postarile de mai sus am ajuns la concluzia ca unele persoane,care arunca in stanga si in dreapta cu tot felul de comentarii retorice vis a vis de punctul de unde a inceput discutia pe subiectul mai sus mentionat,vin si eu cu umila mea parere si afirm faptul ca acele ,,fete moarte,care ucid baietii-din pacate le intilnim la tot pasul,inclusiv in bisericile noastre,iar ARMAND a introdus in comentariile sale anumite argumente,bazate pe adevar,bineinteles.Odata cu trecerea timpului am observat ca nicaieri,in nici o biserica nu se mai aduce in discutie aceasta tema,tocmai pentru faptul ca in aceasta discutie ar fi implicate anumite persoane,cum ar fi de exemplu:-fica sau ficele pastorilor,fiul sau fii pastorilor,sau copii unor persoane care ocupa o functie in biserica.Pai da,imi cer scuze ca eu am uitat ceva,si anume faptul ca acelor persoane le este permis totul,iar celorlalti nu le este permis.Acum ca tot vorbim de asta,pot sa spun ca eu personal cu ochii mei am vazut si cunosc personal,nu numai postere sau poze cu femei moarte,ci din pacate persoane vii,dar moarte in sine,in fapte si in credinta,care din pacate ocupa locuri destul de importante in biserica,sint copii de pastori care orice ar face ,au trecere inaintea oamenilor,dar nu si inaintea lui DUMNEZEU,si chiar daca sint prinsi sau vazuti facand anumite fapte care sint in contradictie cu legile lui DUMNEZEU,sint trecuti cu vedere de cei din biserica ,ca doar nu au nevoie sa isi faca ura cu fratii din biserica si cu pastoru.Eu personal,niciodata nu am suportat acesti-PUPINCURISTI-(scuze pt expresie),si tocmai pentru faptul ca am abordat acest subiect la noi in biserica ,am ajuns sa fiu privit ca un paria,ca un nimic.Oare de ce pe anumiti (pocaiti)trebuie sa-i deranjeze asa de tare adevarul?.Sau de ce trebuie sa ne fie frica sa spunem adevarul in biserica sau chiar in afara bisericii.De ce trebuie sa fim fatarnici si sa spunem lucruri care le plac acestor morti umblatori,si nu avem curajul sa spunem adevarul in fata,ca nu cumva sora sau fratele sa ne dea cu spray paralizant in fata sau ca nu cunva fratele sa ne faca o demonstratie de shaolin-chung fu.Dragii mei,haideti impreuna cu mine sa ne schimbam mentalitatea si sa il cautam pe DUMNEZEU cu o inima sincera si curata,ca alergarea nostra sa nu fie zadarnica si ca nu cumva dupa 30-40 de ani de umblare pe aceasta cale,sa ajungem la concluzia ca nu am fost pocaiti nici macar o zi.DUMNEZEU sa va binecuvinteze pe toti.

  37. pentru Emanuela: ori de cate ori vad o fata „imbracata imoral” eu nu aleg sa ma uit la ea deliberat gandindu-ma un sfer de ceas daca este bine sau nu ci in secunda urmatoare ma uit pur si simplu, imi trezeste amintiri, imi trezeste simturi si slabiciuni pe care le credeam iesite din mine.In lume stiu unde sa ma feresc, la discoteca nu merg, deci nu le vad;la concerte nu merg,deci nu le vad;le vad la serviciu si pe strada si in aceste locuri imi impun infranarea poftelor, dar sunt unele momente in viata mea cand fara sa vreau las garda jos…
    pentru FLORIN: Adevarul si Credinta au pretul lor.Nu te lasa impresionat ca esti marginalizat.Ce ai invatat de la Pastorul tau si numai de la El, aceea traeste si traeste din plin.

  38. @Mihai
    Asa este .Din pacate nu putem trai izolati de lume.Pocainta este o lupta continua.Noi nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui ,ci impotriva unor forte spirituale.Traim intr-o lume inundata cu imagini provocatoare.Nu permite nici gandurilor tale,nici ochilor tai sa zaboveasca asupra imaginilor nepotrivite.Fa gandurile tale roabe ascultarii de Hristos gandeste-te la lucruri vrednice de cinste,drepte, curate.Fa asa cum a facut Iov31.1,,Facusem un legamant cu ochii mei si nu mi-as fi oprit privirile asupra unei fecioare.,,In versetul 1 expresia oprit privirile este traducerea unui cuvant ebraic care inseamna ,,a observa cu atentie,sau a acorda atentie cuiva.Acesta inseamna a examina cu ochii ,a te gandi la ceea ce ai vazut si a procesa informatia cu scopul dea pune raspunsul in practica.A-ti opri privirile este mai mult decat o privire intamplatoare,neintentionata si inevitabila.Antidotul la ispita este CUVANTUL LUI DUMNEZEU.Vedem ca Domnul Isus cand a fost ispitit a raspuns cu Cuvantul lui Dumnezeu:ESTE SCRIS(Matei 4:1-11)

  39. @Mihai
    Asa este .Din pacate nu putem trai izolati de lume.Pocainta este o lupta continua.Noi nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui ,ci impotriva unor forte spirituale.Traim intr-o lume inundata cu imagini provocatoare.Nu permite nici gandurilor tale,nici ochilor tai sa zaboveasca asupra imaginilor nepotrivite.Fa gandurile tale roabe ascultarii de Hristos gandeste-te la lucruri vrednice de cinste,drepte, curate.Fa asa cum a facut Iov31.1,,Facusem un legamant cu ochii mei si nu mi-as fi oprit privirile asupra unei fecioare.,,In versetul 1 expresia oprit privirile este traducerea unui cuvant ebraic care inseamna ,,a observa cu atentie,sau a acorda atentie cuiva.Acesta inseamna a examina cu ochii ,a te gandi la ceea ce ai vazut si a procesa informatia cu scopul dea pune raspunsul in practica.A-ti opri privirile este mai mult decat o privire intamplatoare,neintentionata si inevitabila.Antidotul la ispita este CUVANTUL LUI DUMNEZEU.Vedem ca Domnul Isus cand a fost ispitit a raspuns cu Cuvantul lui Dumnezeu:ESTE SCRIS(Matei 4:1-11)Domnul sa-ti dea biruinta in lupta spirituala.

  40. @Emanuela Ce usor este de zis…?! Vorba lui Iov: „ce stiti voi si eu sa nu stiu?” dar ai dreptate.Greutatea sta in faptul ca aceasta lupta nu se termina decat prin moartea celor in cauza…in rest nici o nadejde.

  41. Din toate comentariile de mai sus fratele Florin a dat o buna descriere si asa este..Domnul sa te binecuvinteze frate Florin asa si este in adunarile noastre si care o sa ti faca replici la acest comentariu scris ca ni drept inseamna ca si ei au ceva care ii deranjeaza,,,,Cu multa forta mergi inainte …

  42. Cum putem gasi „drumul care duce la viata“? Isus a spus ca cei care au religia adevarata traiesc în armonie cu învataturile ei. „Dupa roadele lor îi veti recunoaste“, a zis el. „Orice pom bun produce rod excelent“ (Matei 7:16, 17). Cu alte cuvinte, cei care practica religia adevarata pot fi recunoscuti dupa convingerile si conduita lor. Desi sunt imperfecti si fac greseli, închinatorii adevarati se straduiesc, ca grup, sa înfaptuiasca vointa lui Dumnezeu. Sa analizam în continuare cateva criterii dupa care pot fi identificati cei care practica religia adevarata.
    1) Slujitorii lui Dumnezeu manifesta o iubire sincera si dezinteresata unii fata de altii. Isus a spus: „Prin aceasta toti vor sti ca sunteti discipolii mei, daca aveti iubire între voi“ (Ioan 13:35). Crestinii din secolul I au avut o astfel de iubire. Iubirea divina depaseste barierele rasiale, sociale si nationale si îi uneste pe oameni într-o fraternitate foarte puternica (Coloseni 3:14). Membrii religiilor false nu se bucura de astfel de legaturi de iubire. De ce? Deoarece se ucid între ei din cauza diferentelor nationale sau etnice. Adevaratii crestini nu ridica armele împotriva fratilor lor de credinta sau împotriva altora. Biblia spune: „Copiii lui Dumnezeu si copiii Diavolului se evidentiaza prin urmatorul fapt: Oricine nu practica dreptatea nu provine din Dumnezeu, nici cel care nu îsi iubeste fratele. . . . Sa ne iubim unii pe altii; nu precum Cain, care provenea din cel rau si si-a înjunghiat fratele“. — 1 Ioan 3:10–12; 4:20, 21.
    Cu siguranta, iubirea autentica înseamna mult mai mult decât a nu-i ucide pe altii. Adevaratii crestini îsi folosesc cu altruism timpul, energia si resursele pentru a se ajuta si încuraja reciproc (Evrei 10:24, 25). Ei îsi ajuta fratii de credinta în timpuri grele si sunt cinstiti în relatiile cu altii. De fapt, ei aplica în viata sfatul biblic ‘de a face ce este bine fata de toti’. — Galateni 6:10.
    (Ioan 13:34–35) Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; asa cum v-am iubit eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. 35 Prin aceasta vor sti toti ca sunteti discipolii mei: daca aveti iubire între voi“.
    „O examinare atenta a tuturor informatiilor disponibile arata ca, pâna în timpul lui Marc Aureliu [împarat roman între anii 161–180 e.n.], niciun crestin nu a devenit soldat; si niciun soldat, dupa ce a devenit crestin, nu a ramas în serviciul militar.“ — The Rise of Christianity, de E. W. Barnes (Londra, 1947), p. 333.
    „Ei refuzau sa ia parte la administrarea civila sau la apararea militara a imperiului. … Crestinii nu-si puteau asuma rolul de soldati, de magistrati sau de principi fara sa renunte la o datorie mai sacra.“ — History of Christianity, de Edward Gibbon (New York, 1891), p. 162, 163.
    2) Adevaratii închinatori ai lui Dumnezeu nu fac parte din lume. Când a fost dus înaintea conducatorului roman Pilat pentru a fi judecat, Isus a spus: „Regatul meu nu face parte din aceasta lume“ (Ioan 18:36). Indiferent în ce tara traiesc, adevaratii continuatori ai lui Isus se supun Regatului ceresc, pastrând o stricta neutralitate fata de actiunile politice ale lumii. Închinatorii lui Iehova nu se implica în conflictele ei, dar nici nu se amesteca în deciziile altora de a adera la un partid politic, de a candida la un post guvernamental sau de a vota. Însa, chiar daca sunt neutri din punct de vedere politic, adevaratii închinatori ai lui Dumnezeu respecta legile tarii în care traiesc. De ce? Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu le porunceste ‘sa fie supusi autoritatilor superioare’, adica autoritatilor guvernamentale (Romani 13:1). Totusi, daca li se cere sa faca ceva care este în contradictie cu normele lui Dumnezeu, închinatorii adevarati imita exemplul apostolilor, care au spus: „Trebuie sa ascultam mai degraba de Dumnezeu ca stapânitor decât de oameni“. — Faptele 5:29; Marcu 12:17.
    Istoria laica ofera ample dovezi potrivit carora crestinii din primul secol si-au pastrat neutralitatea politica si nu s-au implicat în razboaie. Iata ce se spune în cartea The Beginnings of Christianity: „Întemeietorii crestinismului s-au împotrivit în mod energic oricarei tendinte de a se amesteca în sistemul politic al vremii“. De asemenea, în cartea On the Road to Civilization se afirma: „Crestinismul din primul secol era deseori gresit înteles si privit nefavorabil de conducatorii lumii pagâne. . . . Crestinii refuzau sa îndeplineasca anumite îndatoriri care le reveneau cetatenilor romani. . . . Ei nu detineau functii politice“. Referitor la crestinii din primul secol si la serviciul militar, teologul german Peter Meinhold a spus: „Statutul de crestin si cel de soldat erau considerate incompatibile“. În eseul An Inquiry Into the Accordancy of War With the Principles of Christianity, Jonathan Dymond, autor de lucrari religioase, a scris ca, dupa moartea lui Isus, o vreme continuatorii sai „au refuzat sa ia parte [la razboaie], indiferent de consecinte: batjocuri, închisoare sau moarte“. „Aceste fapte sunt incontestabile“, a adaugat Dymond. Numai când „crestinismul s-a corupt“, a spus un alt scriitor, crestinii au devenit soldati.
    3) Adevaratii continuatori ai lui Isus predica Regatul lui Dumnezeu drept unica speranta a omenirii. Isus a prezis: „Aceasta veste buna a regatului va fi predicata pe tot pamântul locuit ca marturie pentru toate natiunile; si atunci va veni sfârsitul“ (Matei 24:14). În loc sa-i încurajeze pe oameni sa se îndrepte spre conducatorii umani pentru a gasi solutii la problemele lor, adevaratii continuatori ai lui Isus Cristos predica Regatul ceresc al lui Dumnezeu drept unica speranta a omenirii (Psalmul 146:3). Isus ne-a învatat sa ne rugam pentru acest guvern perfect: „Sa vina regatul tau. Sa se faca vointa ta, precum în cer, asa si pe pamânt“ (Matei 6:10). Cuvântul lui Dumnezeu a prezis ca acest Regat ceresc ‘va sfarâma si va nimici toate [aceste] împaratii [din prezent], dar el însusi va dainui pentru totdeauna’. — Daniel 2:44.
    Pe baza lucrurilor pe care tocmai le-am analizat, întreabă-te: Membrii cărei religii manifestă iubire divină, exercită credinţă în Isus, se păstrează separaţi de lume şi predică Regatul lui Dumnezeu drept unica speranţă a omenirii? Care grupare religioasă de pe pământ se conformează tuturor acestor cerinţe?

  43. Raspunsul e simplu: niciuna!
    Pentru simplul motiv ca nici macar una din gruparile religioase nu respecta porunca lui Christos: „iubiţi-va unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”.
    Din această cauză avem creştini militari, preoţi-militari, păstori-deputaţi, pocăiţi-membri-de-partid şi multe alte non-sensuri semantice si religioase.
    iar toate acestea au un numitor comun: lipsa noastra de înţelepciune, concretizată în faptul că nu vrem să înţelegem că religia dezbina, pe când credinţa uneşte!
    Fie ca Duhul lui Dumnezeu să ne dea Lumina de care avem atâta nevoie!

  44. consilier crestin:0722946536 ♫te temi,esti nelinistit,ai alunecat,esti in lipsuri,esti cuprins de amaracune,esti infrant,te amenita nenorocirea,esti descurajat,treci prin greutati,prieteni te parasesc,pleci de acasa,te simti singur,esti bolnav sau indurerat,esti necajit,esti ispitit,etc.consilier crestin:0722946536 ♫

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: