Ochii – Lumina sufletului tau

Luca 11:34 „Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric”.

Cum sunt ochii tăi? Priveşti cu ei la slava lui Dumnezeu sau eşti orbit de comorile acestei lumi? Se spune că ochii sunt oglinda sufletului nostru. Atunci când priveşti la un om, vezi în ochii lui ceea ce are pe suflet. Dacă este trist, ochii sunt întunecaţi şi parcă stau să plângă. Dacă este fericit, ochii sclipesc şi radiază de fericire.

Când ochii tăi sunt luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, inima ta este veselă, plină de pace. Dar când priveşti la negura lumii, sufletul tău devine împovărat. Doar privind cu ochii şi poftind o femeie, ai şi săvârşit păcatul. Pofta vine privind, aşa că fii înţelept şi păzeşte-ţi ochii de gunoaiele lumii.

Matei 18:9 „Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei”.

Oare de câte ori pe zi păcătuim cu privirea noastră? Câţi dintre noi ar trebui ca azi să umblăm cu ochii scoşi pe stradă din pricina păcatului? De câte ori ne-am întinat privirea vizionând filme mizerabile şi site-uri pornografice? În loc ca ochii noştrii să găsească plăcerea în Legea Domnului, noi preferăm plăcerile lumii, plăcerile carnale, pe care le considerăm atât de „dulci”!

Doamne, spală-ne gândul, viaţa şi mai presus de toate spală-ne privirea de tot ce este murdar şi păcătos. Sfinţeşte ochii noştrii Doamne ca să putem privii slava Ta!


Am rămas cercetată într-o seară ascultând mărturia unui frate orb. Era plin de veselie şi râvnă pentru Domnul şi spunea: „Slăvit să fie Domnul că mi-a luat vederea şi mă bucur că atunci când mi-o voi recăpăta prima persoană pe care o voi vedea va fi Dumnezeu…”

Poţi să zici în clipa aceasta: „Slăvit să fie Domnul pentru ochii mei care privesc doar în Cuvântul Lui???” Sau pentru unii din noi ar fii mai bine ca Dumnezeu să ne ia lumina ochilor, dar să fim siguri de mântuirea noastră?!

DOAMNE, AI MILĂ DE NOI ŞI FĂ-NE SĂ NE VEDEM BÂRNA DIN OCHIUL NOSTRU, NU DOAR PAIUL DIN OCHIUL FRATELUI!!! AMIN!!!

scris de Florina Patru. ®www.CrestinTotal.ro

CLICK AICI pentru mai multe articole de Florina Patru

In fiecare sambata un nou articol scris de mine.

Publicitate

Complex turistic Puiu-Somesul Rece

ofera: Cabane,  terenuri de fotbal, baschet, tenis, tabere, drumetii ..
mai multe citeste pe www.complex-turistic-puiu.ro

KERIGMA.ro

Noutati: Biblii, Carti, Cadouri, Muzica, Predici, Video/DVD
.. mai multe noutati citeste pe KERIGMA.ro

Vacante pentru toti

ofera: Sejururi, Circuite, Croaziere, bilete de autocar si avion
… mai multe Servicii pe www.vacantepentrutoti.ro

Life Romania

Carti: Viata Crestina, Tineri, Biblii, Carti Audio, Romane, Sanatate
mai multe carti pe www.liferomania.ro

Exit mobile version