Azi, parca razele soarelui mi-au inconjurat fiinta cu noapte.
Sufla un vant puternic…
Ma furisez afara si ma asez incet, langa porumbelul pe care azi mi l-ai trimis.
L-am gasit de dimineata, langa geamul meu…
tremura.. nu stiu daca de tema sau de frig…
Am alergat dupa un miez de paine si putina apa.
Ne-am imprietenit, in timp ce il hraneam.
E schiop porumbelul Tau Doamne…
ii lipseste piciorul drept…
Poate durerea, ca a fost nevoit sa fie despartit de Tine, i-a frant piciorul drept…
a ramas jumatate de putere la Tine, iar cu cealalta jumatate a strabatut pamantul, pana a ajuns langa geamul meu.
E atat de frumos…
are margele de cer la gat,
poate l-ai trimis cu cerul agatat de el, sa-mi aminteasca mai curat de Vesnicie.
Ochii lui sunt tristi, dar poarta licarire de iubire…
mi-ai trimis schinteie de iubire din Iubirea Ta, in ochii lui…
Stiai de ce am nevoie azi Doamne…
de o minune…
si minunea a luat chip de porumbel…
Ma intreb, cand porumbelul Tau se va intoarce acasa, ce vei astepta de la mine…
L-ai trimis, sa ma inveti ceva…
Tu totdeauna ma inveti…
Mi-e teama, sa nu inteleg bine si clar lectia… si vizita ciudata a porumbelului sa nu primeasca rod…
Iarta-mi lacrimile..
dar nu le pot opri..
M-am indragostit de atentia ta Doamne, de dragostea si minunile Tale, fara inteles uneori pentru noi…
Iarta-mi lacrimile porumbel auriu…
ti-am stropit aripa, cand dormeai in bratele mele…
Sper sa nu te fi ranit…
Ai tresarit…
Oare sa fi auzit in lacrima aceea, chemarea Cerului, Acasa?
Mai ramai minune…
mai ramai…
