Termenul de MÂNTUIRE şi MÂNTUIT sunt, nu de puţine ori, înţelese greşit, şi dispreţuite de mulţi, însă ele survin de aproximativ 60 de ori în Noul Testament. Mântuirea lui Dumnezeu aduce cu sine nenumărate consecinţe prezente, viitoare dar şi eterne, şi de aceea, trebuie să privim la cea mai înaltă autoritate, Cuvântul lui: Dumnezeu, pentru înţelegerea adecvată a răspunsului la această întrebare.
1. MÂNTUIT DIN PĂCAT (Matei 1:21]„Ii vei pune numele Isus: pentru că El va MÂNTUI pe poporul Lui de PĂCATELE sale.”Poate că tratăm cu uşurinţă păcatele noastre, însă Dumnezeu cu siguranţă că nu tot aşa le priveşte şi El. Ele sunt o urâciune în ochii Lui (Proverbe 6:16-19). Doar când ne dăm seama de sfinţenia lui Dumnezeu, intrinsecă şi inflexibilă, şi de păcătoşenia noastră incurabilă, numai atunci putem înţelege că avem nevoie să fim scăpaţi de: păcat, de sub puterea lui, de prezenţa lui şi de pedeapsa lui. In Iov 40:4 şi 42:5-6 aflăm despre reacţia lui Iov atunci când a stat în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu. Citind Ieremia 17:9-10, găsim cum Dumnezeu ne descoperă adevărata stare a inimii noastre.
2. MÂNTUIŢI DIN CALEA MÂNIEI LUI DUMNEZEU (Romani 5:8-9).
„Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, vom fi mântuiţi prin El de mânia luiDumnezeu.” „Cine crede în Fiul, are viaţă veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36)
3. MÂNTUIT DIN ACEST VEAC RĂU (Galateni 1:3-4).
„El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, CA SĂ NE SMULGĂ DIN ACEST VEAC RĂU.”
Poate că mulţi vor fi de acord legat de starea rea a lumii de astăzi. A fi mântuit din poluarea ei spirituală şi de întinarea morală constituie o binecuvântare fără margini, după cum ne spune Petru in 2 Petru 1:3-4.
4. SCĂPAT DE IAD ŞI DE IAZUL DE FOC (Apocalipsa 20:14-15).
„Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”
„Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca locuinţă a morţilor” (Psalmul 86:13).
Biblia ne spune nu numai DIN CE anume sunt scăpaţi cei ce cred în Cristos, ci şi PENTRU CE anume sunt mântuiţi. Faptul acesta ne este adeverit de către apostolul Petru, „la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1.4).
Adevărul însă este mai ciudat decât ficţiunea, fiindcă tânăra care a pus întrebarea a fost ea însăşi mântuită nu după mult timp, şi acum este în cer cu Domnul la care venise, ca să se încreadă în El şi să-L iubească.
De: B.T.H