Fățărnicia este Marea PROVOCARE pe care Diavolul o pune înaintea noastră, este o PROPUNERE indecentă, mârșavă, îmbrăcată subtil și susținută de argumente puerile. Sinceritatea COSTĂ! Este reclama cea mai des folosită, cu alte cuvinte, pentru a câștiga în viață alegem masca. Succesul este condiționat, dacă vrei să urci treaptă cu treaptă trebuie să POSTEZI și să POZEZI ca fiind altul.
Ca orice ofertă din partea Satanei, aceste mesaje conțin o parte de adevăr, însă noi CREȘTINII nu avem nevoie de SUCCES, de acel success al lumii, noi dorim SFINȚENIA, care este o PODOABĂ, O PORUNCĂ, un PRODUS al întâlniri noastre cu Dumnezeu.
Noi străbatem această lume, nu în căutarea gloriei efemere, suntem străini în drum spre Cer, unde vom STRĂLUCI asemenea STELELOR. Succesul și Fericirea depind STRICT de relația cu Marele Stăpân Isus Domnul Nostru!
Și totuși, trebuie să recunoaștem că SUPRAVIEȚUIM printre FĂȚARNICI, căci fățărnicia există. Fățarnicii trăiesc, au reușit să se ADAPTEZE, să treacă prin timp și să ne ASEDIEZE azi viețile.
Fățărnicii:
– Pândesc;
– Prăpădesc atunci când au prilejul;
– Se prețuiesc și se laudă.
Au fost extrem de activi în vremea Domnului, și au aceeași râvnă
diabolică și astăzi.
În Franța anului 1943, o mulțime de bărbați, femei și copii au fost
adunați pe peronul unei gări dintr-un orășel. Erau îmbrăcați ca pentru o călătorie lungă, cu bagajele alături, discutau în șoaptă, înspăimântați. Bărbații înarmați, îmbrăcați în uniforme SS au fost înconjurați de trupele armatei naziste.
Oamenii ce tremurau pe peronul gării nu erau CRIMINALI, singura lor vină era că s-au născut evrei. Soldații i-au îndrumat în vagoane iar ei au intrat fără să opună rezistenț, de ce? Pe fiecare ușă a trenului scria: „Campania de transporturi caritabile”. Ce fățărnicie! Ce plan diabolic.
Sfântul Luca al Crimeei îl descria pe fățarnic și definea fățărnicia:
– Fățarnic este cel ce poartă MASCA evlaviei, fiind în sufletul său lipsit de orice evlavie.
– Fățarnic este cel ce își exprimă dragostea și loialitatea față de aproapele său, îi spune cuvinte blânde, lingușitoare, dar în sufletul său simte ură față de el, urzește rele împotriva lui;
– Fățarnic este cel care ascunde de oamenii din jur toate pornirile rele, întunecate ale sufletului lui, toate gândurile intinate, și vorbește cu aproapele său, prefăcându-se iubitor, curat în inimă, neavând nimic rău în sufletul lui.
Domnul Isus ne arată că fățarnicul nu va fi ascultat, chiar dacă este vocal.
Doi oameni se duc la închinare în templu pentru rugăciune, ambii au aceeași dorință: rugăciunea, dar totuși ceva face diferența:
– Nu locul;
– Nu lacrimile;
– Nici lamentările.
Există, totuși, o diferență esențială: atitudinea inimii pe care noi
avem întotdeauna CAPACITATEA de a o CUNOAȘTE, dar Dumnezeu este Cel care CERCETEAZĂ și ȘTIE totul.
– Unul din cei doi avea o inimă PLINĂ de:
– Ipocrizie, fățărnicie, orgoliu, mândrie, eul primează;
– Altul, un păcătos plin de păcate, dar care a dorit să se POCĂIASCĂ.
Din acest exemplu, putem învăța cu siguranță:
1. Unul vine cu PRETENȚII, altul cu PĂRERE de RĂU despre pocăință
– Avem pretenții atât de mari și extrem de exagerate, pretenția de a fii:
– APRECIAT;
– APROBAT de Dumnezeu;
– ASCULTAT;
– APLAUDAT.
Vameșul nu a avut nicio pretenție. Nu a atras atenția asupra lui. Avea, în schimb, o dorință: să primească IERTAREA. Și-a recunoscut:
– Starea;
– Slăbiciunea;
– Situația spirituală.
2. Unul își POVESTEȘTE faptele, altul se PROȘTERNE în
fața Domnului.
– Eu nu sunt, eu fac.
Exemplul unui alt fariseu, tânăr și bogat, care a venit în fața Domnului și a întrebat: „Ce să fac, NU ce să schimb.”
3. Unul PRIVEȘTE spre oameni și se compară, altul își PLÂGE
păcatul
– Comparația cu alți oameni este dăunătoare, dacă PRIVEȘTI spre cei buni, poate apărea INVIDIA, dacă privești spre cei răi, poate apărea mândria;
– Dacă vrei să te compari cu cineva, de ce nu Îl iei etalon pe Dumnezeu?Comparația cu alții nu este potrivită.
Vameșul are o atitudine smerită:
– Nu ridică privirea în sus, nu are timp să asculte sau să se uite spre alții; – Este interesat, concentrat pe păcatul personal;
– Privește în el, spre el și spre suferința lui Dumnezeu, pocăindu-se. Nu am timp de critici, comentarii și judecăți, câtă vreme mă interesează păcatul meu.
4. Fățarnicul PLEACĂ, plin de sine, egoist, dar neiertat în schimb vameșul, PLIN de Dumnezeu, se ridică iertat și neprihănit.
5. Fățarnicul PĂCĂTUIEȘTE pe ascuns, păcătosul se POCĂIEȘTE pe față.
– Fiul risipitor s-a pocăit;
– Fiul cel mare s-a mâniat.
Preaiubiților este momentul potrivit să ne scoatem măștile, să ne schimbăm prin puterea lui Dumnezeu, să ne pocăim în sinceritate.
Cu dragoste, Ciprian Bârsan
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
