ANUNTURI

COMUNICAT CAZUL FURDUI – 26 NOIEMBRIE 2022

9.000 de români au protestat la Berlin pentru susținerea familiei Furdui. Naomi Furdui a fost eliberată din plasamentul Jugendamt Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, 9.000 de români din toată Europa au protestat în capitala Germaniei împotriva abuzurilor Jugendamt Heidekreis și pentru susținerea familiei Furdui. Încă de la primele ore ale dimineții, autocare și mașini personale din Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Austria și România au adus mii de români în fața Porții Brandenburg, unde urma să aibă loc protestul. În aceeași dimineață, autoritățile de protecție a copilului din Walsrode, orașul de reședință al familiei Furdui, au eliberat-o pe Naomi Furdui, în vârstă de 16 ani, și i-au permis să revină acasă după mai bine de un an și jumătate de plasament în condiții precare, într-un cămin de copii. În cadrul protestului de la Berlin au luat cuvântul lideri de comunități de români din diaspora, politicieni apropiați de cazul familiei, dar și cetățeni germani preocupați de drama prin care trec părinții și copiii Furdui din 2021 până în prezent. Pe pancartele protestatarilor s-au putut citi mesaje de susținere pentru familia Furdui, mesaje de condamnare a abuzurilor Jugendamt, mulțimea scandând din când în când, la unison și în limba germană, „Eliberați copiii Furdui!” Protestul a fost unul pașnic, cu respectarea tuturor indicațiilor și condițiilor impuse de forțele de ordine berlineze, fiind o a doua mobilizare fără precedent pentru susținerea familiei Furdui și condamnare a abuzurilor Jugendamt Heidekreis. În februarie 2022, Walsrode a fost martorul primei mobilizări extraordinare a comunităților române, micul oraș fiind umplut până la refuz de mulțimea de protestatari de peste 10.000 de oameni. În prezent, David, fiul cel mare al familiei Furdui, se află în România după ce a fugit din custodia Jugendamt. Estera și Natalia sunt libere din luna mai, iar Naomi a revenit acasă astăzi, 26 noiembrie. Albert, Ruben și Lea, cei mai mici copii ai familiei Furdui, se află în continuare în custodia Jugendamt, fiind plasați la zeci de km de frații și părinții lor, cu program limitat de vizitare și interacțiune cu familia. Jugendamt Heidekreis refuză să sprijine reîntregirea familiei și repatrierea copiilor, cetățeni români, în România. Camelia si Petre Furdui s-au cunoscut în Spania, s-au căsătorit, iar ulterior s-au stabilit în Germania, el lucrând în domeniul instalațiilor și al amenajărilor interioare, ea fiind casnică. Protecţia Copilului din Germania a descoperit că familia Furdui merge săptămânal la biserică, făcându-li-se un profil de oameni „extrem de religioşi care nu le oferă copiilor acces la toate subiectele relevante din societate”. Prin urmare, pe 26 aprilie 2021, serviciul de protecție a copilului – Jugendamt – a intervenit abuziv și le-a luat toți cei 7 copii, cu vârste între 15 ani și 1 an. Echipa de Inițiativă Furdui

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura