Intrebare: “Fetele crestine au voie sa poarte, cercei. lanturi sau inele?”

Raspuns:
Se vehicula un adevar asa zis biblic, dar trunchiat si anume: “Dumnezeu se uita la inima, nu la imaginea fizica.” Este adevarat ca Domnul se uita la inima, dar intreb eu, omul la ce se uita? In 1 Sam. 16, profetul Samuel a fost trimis de Dumnezeu in casa lui Isai pentru a alege de acolo pe unul din fiii lui in slujba de imparat al Israelului. Samuel ca toti oamenii, chiar daca a fost profet s-a uitat la cel mai inalt, la Eliab si a zis: “Negresit acesta este unsul Domnului”. Desprindem din acest pasaj, un principiu valabil pentru noi toti in fiecare zi, si anume ca Domnul nu se uita la infatisare, insa omul se uita. Si cand orice om (crestin sau necrestin) se uita la noi nu are voie sa isi spuna semne de intrebare privitor la pocainta noastra. De aici putem intelege ca unul dintre motivele pentru care noi ca si crestini (nu numai fetele, ci si baietii), nu avem voie sa purtam podoabe, este acela ca purtandu-le nu suntem diferiti de lume. Noi trebuie sa fim diferiti de lume. Intotdeauna cand o persoana intra intr-o relatie personala cu Domnul Isus Hristos, aceasta se schimba. Se schima mai intai in interiorul ei (realizandu-se in viata ei nasterea din nou) si apoi tot exteriorul ei se schimba. Trupul ei devine o jertfa continua pe altarul Domnului.(Rom. 12:1) Persoana aceasta nu mai este a ei, ea devine proprietatea lui Dumnezeu.(1Cor. 6:19). Mai mult, Biblia declara, ca tot ce este in inima iese afara (Marcu 7:21). Asadar daca o persoana poarta podoabe inseamna ca in inima ei se afla acestea. Ma intreb in acest context oare care este motivatia pentru care o fata poarta podoabe? Vrea sa semene cu fetele din Biblie? Vrea ca prin acesta sa se stie sigur ca este mai aproape de Dumnezeu?… Sau isi doreste sa adauge ceva la modul in care a creat-o Dumnezeu?
Daca privim la un caz concret din viata patriarhului Iacov, trebuie sa remarcam ca acesta dupa ce a intrat intr-o relatie personala cu Dumnezeu, a simtit ca nu se poate apropia de Dumnezeu (el si familia lui) fara ca mai inainte sa se debaraseze de tot ce era podoaba in familia lui (Gen. 35:4). Deducem de aici ca apropierea de Dumnezeu presupune renuntarea la podoabe.
Un alt pasaj biblic care vorbeste de acest domeniu este cel aflat in capitolele 2 si 3 din cartea Isaia. Acolo profetul prezinta soarta finala a celor care vor purta podoabe.
Iar pentru a nu spune cineva ca pana acum am dat argumente doar din Vechiul Testament, iar in cadrul Noului Testament lucrurile s-au schimbat, va rog sa cititi ceea ce spunea apostolul Petru in 1 Petru 3:3.
Asadar intotdeauna solutia pentru a renunta la podoabe este apropierea de Dumnezeu prin reliefarea zilnica a “omului ascuns al inimii.” Domnul sa ne ajute pe toti la aceasta!

Cu respect si pretuire,
Nechifor Caleb

http://calebn.wordpress.com/

Când în toate părţile era biruitor (1 Sam. 14:47)… Când se spunea despre el: “a reuşit să îşi înfrăngă toţi duşmanii”. A înfrânt toate naţiunele care îl înconjurau (pe moabiţi, amoniţi,  edomiţi, pe regii din Ţoba, chiar şi pe filisteni), un singur popor a mai rămas de învins… Poporul amalecit. Saul ce vei face oare faţă de Amalec?…

Dumnezeu îl trimite special la tine pe profetul Samuel  pentru a-ţi reaminti ceea ce El poruncise încă de la Refidim. Atunci şi acolo după ce Amalec a fost înfrânt de către evrei, Dumnezeu a decretat: ” Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec din neam în neam.” (Ex. 17:16) Mai apoi, Dumnezeu vorbise prim Balaam că Amalec deşi este cel dintâi (number 1) dintre neamuri, într-o zi va fi nimicit (Num. 24:20). În Deutoronom (25:17-19), Moise, înainte ca să îşi încheie activitatea, este folosit de Dumnezeu pentru a vorbi din nou despre nimicirea amaleciţilor: “Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, cum te-a întâlnit pe drum şi fără nici o teamă de Dumnezeu s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri. Când îţi va da Domnul Dumnezeul tău, odihnă,după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară…, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.”

Saul! Dumnezeu te-a ales în mod special ca să porţi războaiele Domnului. Ce vei face oare? El ţi-a poruncit: “Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.” Vei asculta oare?

Dacă vom citi în grabă prima parte a pasajului vom spune că Saul a ascultat. Când l-au privit pământenii în urma luptei avute cu Amalec au trebuit să exclame: Ce biruitor! Privitor la lupta avută cu Amalec pământeni au spus despre Saul: ” S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec, şi a scăpat pe Israel din mâna celui ce-l jăfuiau”.- 1Sam. 14:48 Versetul 7 din pasajul abordat,  îl prezintă pe Saul tot ca pe un biruitor, iar versetul 12 îi reliefează chiar recunoaşterea lui de biruitor: ” Saul s-a dus la Carmel, şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă…(15:12)” Întrebarea care marchează în acest caz este: A fost Saul biruitor sau înfrânt în cazul lui Amalec? Se poate oare să începi lupta, să treci tot poporul prin ascuţişul săbiei, să fi stăpânul împăratului Agag, şi totuşi să fii înfrânt? Se poate oare ca toţi pâmânteni să te numească: “Biruitorul!”, şi totuşi să fi înfrânt? Da! Se poate!… Defapt, Saul era catalogat ca biruitor de pământeni, dar nu şi de Dumnezeu. Pentru că la ceea ce a făcut Saul Dumnezeu a trebuit să exclame cu durere: “Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele”. Saul a reuşit prin faptele sale să smulgă păreri de rău chiar de la Dumnezeu. El era Biruitor pe pământ, dar înfrânt în Cer…

Cum se poate oare să fi biruitor pe pământ, dar înfrânt în Cer?

1. Ascultând parţial Cuvântul lui Dumnezeu (v. 9- “Dar…”)

Aşa cum am amintit deja, Saul pare că ascultă imediat de glasul Domnului. Şi o parte din mesaj chiar îl împlineşte. Îşi formează o strategie: adună tot poporul la Telaim şi îi face numărătoarea. Merge până la cetatea  lui Amalec şi pune nişte spioni în vale. Se infiltreazăprintre ei şi îi anunţă pe cheniţi că trebuie să părăsească teritoriul amalecit, altfel vor fi prăpădiţi. (Observaţi că a pornit cu gândul că va prăpădi tot ce se află pe terenul lui Amalec, chiar dacă aceştia nu sunt amaleciţi.) Ia bătut pe amaleciţi de la Havila până la Şur (pustia situată în faţa Egiptului). La prins viu pe împăratul amaleciţilor, pe Agag, şi a nimicit cu desăvărşire tot poporul, trecându-l prin ascuţisul săbiei. (v. 4-8) Iar versetul următor este marcat de un DAR… “Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile, vitele, mieii…” Saul de ce ai ales să asculţi doar parţial glasul Domnului? Ai avut un exemplul foarte concret de ascultare. Când ai mers la cheniţi să le spui să părăsească teritoriul amalecit, ei şi-au lăsat casele, şi-au luat familiile şi s-au dus spre nicăieri. Au ascultat fără să mai întrebe nimic. Nu ţi-ai dat seama Saul, că Dumnezeu îţi arăda un model de ascultare? Cheniţii nu au primit personal poruncă din partea Domnului să părăsească locul acela dar s-au dus, ţie ţi-a vorbit Domnul personal şi tot nu ai ascultat într-u totul. Saul de ce asculţi doar o parte din mesajul divin? Pentru că ai ascultat doar parţial mesajul divin să ştii că tu eşti biruitor doar pe pământ, nu şi în cer.

2. Ascultând preferenţial (doar ce îţi place)

Ce a făcut Saul? În timp ce erau trecuţi prin ascuţişul săbiei toate animalele,  a văzut unele care erau sănătoase şi foarte bune. Şi şi-a zis: ” Pe acestea nu le voi nimici. Oricum trebuie să îi aduc Domnului mulţumire (v. 21) după ce voi ieşi biruitor, aşa că voi aduce din animalele cele mai bune ale amaleciţilor…” Saul şi-a zis: ” voi nimici, dar numai ce e prost şi nebăgat în seamă.” Oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi, şi tot ce este mai bun le vom duce în Israel.

El e tipul omului care ascultă de Dumnezeu dar numai în domeniile în care planul lui Dumnezeu se suprapune cu părerile lui. Dacă îi place ceea ce îi spune Dumnezeu să facă, va face, dacă nu, nu va face. De aceea, el era biruitor doar când îl priveau pământenii, iar când îl privea Dumnezeu trebuia să exclame: ” E înfrânt!”

3. Ascultând doar cu vorba, nu şi păzind

Dintre toţi pământeni unul singur vedea adevărata stare a lui Saul. Când toţi spunea: “Saul e biruitor!” , unul singur era conştient şi sigur că Saul e înfrânt. Acesta era profetul Samuel caruia i-a descoperit Domnul adevărata stare a lui Saul. În urma acestei descoperiri profetul Samuel îl plânge pe Saul o noapte întreagă. Apoi se trezeşte în zorii zilei şi îl caută pe rege. Când ajunge în faţa lui, Samuel nici nu apucă să îl salute, că Saul şi exclamă: “Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului”. Dar Samuel îl întreabă: “Dacă ai păzit cuvântul Domnului, ce e cu behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi cu mugetul acela de boi pe care-l aud?” Observaţi că Saul este tipul omului care la nivel de vorbe îl binecuvintează pe Domnul şi chiar pretinde că a ascultat de Domnului, însă faptic el nu ascultă în totalitate de Domnul. Un alt motiv pentru care el este înfrânt în Cer, chiar dacă e privit de pământeni ca biruitor.

Articol scris de Caleb Nechifor

Cel ce păzeşte Cuvântul Domnului are:

1. O gură deschisă (v.131)

… deschisă- pentru a primi fiecare cuvânt care vin din gura Domnului (v. 131 şi 13)

… deschisă- pentru a vesti celor din jur aceste cuvinte (v. 13)

2. Două picioare (v.133)

… picioarele acestea calcă pe calea Cuvântului (v.27,30,35)

3.  Doi ochi (v.136)

… ochi deschişi (v.18)

… ochii care privesc în Cuvântul Domnlui (v.18-citirea Bibliei!!!)

…ochii care nu privesc la lucrurile deşarte (v.37)

… ochii care se topesc după mântuirea Domnului (v.123)

… ochii care varsă şiroaie de lacrimi la vederea celor ce nu păzesc Cuvântului Domnului(v.136)

scris de CALEB NECHIFOR

1. Călăuzire în mijlocul crizei familiale (criză din perioda logodnei -1:19-21)

Erau logodiţi… Nu ştiu de cât timp. Într-o zi, probabil,  în timp ce Iosif era în propriul atelier de tâmplărie, sau poate chiar în timp ce vorbea cu logodnica lui, află veste că Maria (logodnica lui) e însărcinată. Ca pe orice om (să nu uităm că Iosif a fost om, nu înger!), gândurile încep să-l compleşească: “Cum se poate aşa ceva? Eu sunt convins că Maria este o fată deosebită… Este aşa de sfântă… Ce s-a întâmplat oare?” “Dacă o iau la mine acasă, se gândea el,  toţi vor interpreta că eu am păcătuit cu ea şi ca urmare conform Legii ebraice vom fi omorâţi cu pietre… Dacă, însă, public cazul în faţa lumii s-ar putea ca eu să scap, însă ea va fi facută de ruşine şi chiar ucisă cu pietre… Ce să fac acum?” se gândea Iosif în tăcere.

Nu putea vorbi cu nimeni de acest caz… La cine să mergi cu o aşa problemă?… Să mergi la bătrânii cetăţii şi la preoţi- ei nu vor putea face altceva decât să aplice Legea: uciderea cu pietre. Să mă duc la fraţii mei? se întreba Iosif…-Ei, îmi vor spune că aşa îmi trebuie că mie mi-a trebuit una mai sfântă… Să mă duc la părinţi? Nici ei nu au ce face… O voi “lăsa-o pe ascuns. ” a concluzionat într-un târziu Iosif.

Când se trezea se gândea ce va fi cu viitorul lui şi al Mariei… Când mânca, alimentele nu mai aveau acelaşi gust ca altădată. Când se uita la ceva privea în gol… Gândul lui era marcat de această întrebare: ” Ce să fac cu Maria? ” Era întrebarea care nu îl lăsa pe Iosif nici să doarmă, cahir în miez de noapte. (Nu ştiu câte zile au trecut de la momentul când a aflat vestea că Maria e însărcinată până la vis, un lucru ştiu: Iosif trecea printr-o criză unică în Univers. Nici un pământean nu a trecut şi nici nu v-a mai trece prin ceea a trecut Iosif).  Aşa a adormit în acea noapte. Cred că i-a fost foarte greu să adoarmă. Era frământat, îngândurat, înfrigurat,însingurat… Şi în timp ce dormea, în vis Dumnezeu i-a trimis un înger, care i-a adus soluţia: ” Nu te teme să o iei la tine pe nevastă-ta Maria, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.”

Ştiţi ce e şocant? Faptul că argumentul pentru care Iosif trebuia să o ia pe Maria era de neînţeles, şi anume: “ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt”. Credeţi că Iosif a înţeles ce înseamnă aceasta? Nu cred. Nici măcar teologii de marcă nu înţeleg şi nu pot explica exact această “zămislire”, darămite un simplu tâmplar. Îmi place de Iosif că era neprihănit (călăuzirea lui Dumnezeu e pentru cei neprihăniţi-1:19) şi ascultă (fără să mai pună întrebări-v.24). Călăuzirea această chiar dacă genera întrebări fără răspuns era de la Dumnezeu deoarece era bazată pe Cuvânt (v. 21-23 şi Is. 7:14). O călăuzire care nu are la bază Cuvântul sau care transmite principii nebiblice nu e este de la Dumnezeu!!!

2. Călăuzirea în mijlocul crizei financiare (Luca 2:4-7; Mat. 2:)

Iosif, la momentul în care a luat-o pe Maria locuia în Nazaret, acolo avea un atelier de tâmplărie şi pentru că a trebuit să se înscrie în cetatea din care provenea, s-a dus la Betleem împreună cu Maria, logodnica sa. În timp ce călătoreau Mariei i-a venit vremea să nască şi pentru că nu a fost alt loc pentru ei, au fost conduşi înspre un grajd. Mă întreb: “Oare ce au mâncat ei în timpul celor doi ani de zile cât au stat în Betleem? Căci erau străini, venetici, şi oameni ai nimănui.” Biblia, nu scrie că Iosif ar fi avut la cine să lucreze în Betleem în domeniul tâmplăriei, oricum trebuia să aibă grijă de Maria şi de Pruncul Isus. Un lucru ştiu că fără să aibă servici, fără să aibă familia părinţilor lor lângă ei, fără mulţi prieteni umani (doar nişte magi şi nişte păstori le-au ţinut companie), însă îngerii cântau pentru ei, Cerul întreg era la lucru, şi chiar dacă aceast fel de trai în secolul XXI ar fi catalogat de unii “înţelepţi” ca necugetat, era modul în care Dumnezeu în călăuzea pe Iosif şi familia lui chiar printr-o astfel de criză…

Când i-au vizitat magii nu i-au mai găsit în grajd, ci în casă (Mat. 2:11), cineva a fost sensibilizat de Domnul să ofere casa lui pentru familia nou întemeiată. Dumnezeu îi calăuzea şi le purta de grijă.

3. Călăuzire în mijlocul crizelor politice (Irod îşi iubea prea mult funcţia-Mat. 2:13-18)

Când a auzit Irod că este alt împărat înafară de el nu a mai putut respira ca mai înainte (i-a crescut tensiunea). A dorit să ştie neapărat, cine este, unde s-a născut, şi sub pretextul închinării înaintea Lui a dorit să Îl ucidă pe Regele regilor: PRUNCUL ISUS. Însă nici în această criză nu l-a lăsat Dumnezeu pe Iosif necălăuzit. Într-o noapte, tot într-un vis Dumnezeu i-a vorbit să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt, pentru a scăpa de sabia înverşunată a lui Irod.

Credeţi că i-a fost uşor lui Iosif? Putea să comenteze:” Doamne, dar acolo unde voi locui? Ce voi lucra? Ce hrană voi avea pentru Prunc şi mama Lui? Cât timp trebuie să stau?”…

“Rămâi acolo până îţi voi spune eu…”- “Ce mesaj vag”, putea să replice Iosif. Însă el alege să asculte de Domnul şi se lasă călăuzit de El în toate domeniile, chiar în mijlocul crizelor.

Dragi mei, nu ştiu care sunt crizele prin care treceţi dvs., poate sunt financiare, familiale, sau politice (legate de anumite funcţii pe care le meritaţi, dar încă nu e timpul să le primiţi), lăsaţi-vă călăuziţi de Domnul!  Îmi veţi spune: ” Dar oamenii cărora Domnul le vorbeşte la ora actuală prin îngeri sunt foarte rari.” Nu aştepta un anumit şablon când eşti călăuzit: uneori Dumnezeu te va călăuzi printr-o lege (ca cea din cazul lui Iosif: porunca de la Cezar August (supune-te legilor statului-Luca 2:1,2)), alteori te va călăuzi printr-o stea (ca şi în cazul magilor-Mat.2:2), alteori îţi va vorbi prin Cuvânt  (ca şi lui Irod-Mat. 2:5,6), şi nu e exclus să îţi vorbească chiar prin îngeri în timpul somnului (1:20; 2:13,19) sau în alt context, sau crezi că Domnul nu mai are îngeri? Aşteaptă-te ca Dumnezeu să te călăuzească pas cu pas! (Nici lui Iosif îngerul la primul vis nu i-a spus tot viitorul său, ci i s-a arătat oridecâteori a fost nevoie.)

Articol scris de Caleb Nechifor

Pocainta sau pieire… -tu alegi! Luca 13:1-5 

Ce fel de pocăinţă să fie aceasta?

1. Pocainţa personală-v. 3b,5b

Dacă nu vă pocăiti (voi), nu preotul să se pocăiască pentru voi, nu Pilat care a amestecat sângele galileenilor cu cel al jertfelor. Nu, galieenii care au murit să se pocăiască(deoarece după moarte nu mai este posibilă pocăinţa). VOI să vă pocăiţi, spunea Domnului Isus Hristos, şi acest “voi” îi include pe toţi cei care sunt oameni. Domnul Isus Hristos a venit pentru ca mântuirea şi pocăinţa oamenilor să fie posibilă, dar niciodată nu se va pocăi în locul altora. Nimeni nu se poate pocăi pentru altul sau în locul altuia!!! Pocăinţă este personală!

2. Pocainta prioritara -v.3

Cine vrea oare să piară? Nici un om cu mintea întreagă nu vrea să piară, nu-i aşa? Domnul Isus prezintă pocăinţa ca o problemă de viaţă şi de moarte… El spunea: ” Daca nu va pocaiti, toţi veti pieri la fel.” De fapt Domnul dorea să le spună: “Oameni buni, voi nu aţi murit încă, nu a căzut peste voi turnul Siloamului şi nici nu vi s-a amestecat sângele vostru cu cel al jertfelor, nu pentru că voi eraţi mai buni, ci pentru că Dumnezeu a mai avut pentru voi încă Har. Folositi acest har al vieţii ca să vă salvaţi cât mai repede.”

3. Pocainta de pacate-v.2

Domnul le-a spus clar: Cei cei au murit în cele două contexte atât de tragine nu erau nicidecum mai păcătoşi decât voi care aţi rămas încă în viaţă. În domeniul păcătului toţi suntem egali (cel puţin un păcat am făcut fiecare dintre noi, de când ne-am născut).  Aşadar, toţi avem nevoie de pocainta!  Această pocăinţă este una prin care putem fi salvaţi de păcatele noastre. Cum oare? Prin credinţă în Fiul lui Dumnezeu, care Şi-a dat sângele ca să ne spele pe noi de păcate putem fi iertaţi total. Trebuie doar să ne recunoaştem păcatele, să ne pară rău de ele (să le regretăm) şi apoi proclamând Numele Domnului Isus Hristos suntem iertaţi şi izbăviţi de sub incidenţa păcatelor.

Nu uitaţi: Pocăinţă sau pierzare? Nu există altă alternativă… Tu alegi! Şi mai ţinte minte încă ceva: când ai ales să nu te pocăieşti ţi-ai şi semnat certificatul tău de deces (cel puţin spiritual, dacă nu şi fizic)!

de Caleb Nechifor