Oare cum au putut oștenii lui Xerxes să lovească marea cu verigile doar pentru simplu fapt că le-a dus corăbiile să sărute coralii? Grecii au considerat asta culmea barbariei. Marea nu se bate, marea se privește până când ochii îmbibați cu sare văd caravelele lui Vasco da Gama, iar urechile aud strigând marinarii amiralului Nelson.

Mi-am dorit în adolescență să fiu arheolog scafandru și să caut epave și orașe scufundate. M-am pregătit temeinic făcându-mi un echipament improvizat, descompletând o ambulanță. Scufundările le-am făcut în Crișul Negru căutând pentru început cerceii fetelor din sat. Și anii au trecut iar plămânii îmi sunt tot mai des atacați de pneumonii perfide. Iar Crișul Negru e plin de PET-uri de la fabrica de sucuri mortale ce și-a găsit adăpost în spatele casei mele.

Așa am rămas să caut comori pe pământ, în sufletele oamenilor ce-mi dau bună ziua, dar și a celor ce nu-mi dau,  pentru că nu este suflet să n-ascundă o comoară. Doar trebuie căutată cu răbdare. Împreună cu alți marinari din copilărie navigăm din oraș în oraș și căutăm epave ce reparate de mâna Marelui Meșter plutesc iarăși încrezătoare pe mările lumii având de data asta o destinație clară,  portul numit Paradis. Că ne mai pierdem câteodată busola, compasul, sextantul e probabil,  dar să nu uităm că din greșeală Columb a găsit America. Că uneori ne simțim ca în triunghiul Bermudelor în ceață lăptoasă, se mai întâmplă. Dar asta e călătoria prieteni! Din port lucrurile se văd cu totul diferit. Va veni și vremea când vom sta pe chei cu o pălărie Panama pe cap pescuind plevușcă și bârfind.

Până atunci, toate pânzele sus și vânt la pupa, prieteni! Comorile încă sunt multe și nu-i vreme de băut cafele turcești pe lângă cherhanale.

Dacă sunt veliere în derivă ce mai pot trimite câte un S.O.S pentru a fi ajutate, cele mai multe zac în nămol tăcute și trebuie căutate temeinic. Închei cu o frântură dintr-un cântec al copilăriei :

”Că din câte drumuri sunt pe ocean și pe pământ

Ori în galerii de diamant

Țărmul n-ar niciun haz

Sedentar nu ești viteaz

Numai drumul e interesant…”

V l a d i m i r _ P u s t a n> www.ciresarii.ro

“Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: “Cu ce Te-am înşelat?” “Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oştirilor, “şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre”, zice Domnul oştirilor. “Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută”, zice Domnul oştirilor. (Maleahi 3:8-12)

Cum putem să Îl înşelăm pe Dumnezeu? Cum putem să furăm de la Cel care deţine totul? Din Maleahi 3:8 înţelegem să se referă la zeciuieli şi daruri de mâncare. Dumnezeu consideră că Îl furăm dacă nu le aducem la Casa Lui. Mai mult, ca rezultat al acestei neascultări, suntem blestemaţi. Prin contrast, sunt prezentate binecuvântările care urmează dacă aducem zeciuielile la Casa Domnului.

Ce este zeciuiala?

Geneza 14:18-20: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: “Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.”

Apoi Iacov i-a jurat Domnului că îÎl va sluji şi Îi va da zeciuială din toate lucrurile cu care Domnul îl va binecuvânta. În Geneza 33:11 vedem rezultatul acestui lucru: „…Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi, şi am de toate.” Zeciuiala este mijlocul prin care îi permitem Domnului să ne binecuvânteze. În repetate rânduri citim în Scriptură că Dumnezeu doreşte ca poporul Său să aibă prosperitate şi sănătate. De asemenea, ni se spune că orice vom da ne va fi dat înapoi. Luca 6:38: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”  Dumnezeu va deschide cerurile şi va turna asupra noastră binecuvântări necuprinse.

Unde ne aducem zeciuielile?

În Casa Domnului, în vistieriile Lui (Maleahi 3:8-12).

Zeciuiala în Noul Testament

Noul Testament nu vorbeşte mult despre zeciuială, totuşi, Domnul Isus se referă la zeciuială în Matei 23:23, unde spune: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege:dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”  Accentul nu este pus pe faptul că nu ar trebui să îşi aducă zeciuielile, ci că trebuie să înţeleagă şi să aplice îndurarea şi credinţa. Orice facem, oricât de darnici am fi sau am face fapte bune, toate sunt în zadar dacă nu sunt făcute în credinţă şi dragoste. Totuşi, Isus Se aştepta să continue să fie darnici.

Indiferent cât de mic sau de mare ar fi venitul tău, este primit de la Dumnezeu şi El ne cere doar 10% din ceea ce ne-a dat. Mulţi consideră că au un venit prea mic şi nu-şi pot permite să dea 10% din el. Problema nu este dacă ne permitem să dăm zeciuiala, ci dacă ne permitem să NU dăm zeciuiala, care este partea Domnului. Doar atât ne cere din tot ce ne-a dat, chiar dacă Lui îi aparţine totul, inclusiv viaţa noastră. Dacă suntem credincioşi în lucrurile mici, Dumnezeu ne va încredinţa şi lucruri mari.

Zeciuiala Îl onorează pe Dumnezeu, demonstrează credinţa noastră în puterea Domnului de a ne purta de grijă în toate nevoile. Avem pace atunci când ştim că Îl ascultăm pe Domnul. Prin ascultarea noastră de a da zeciuială, devenim exemple bune ca administratori în Împărăţia lui Dumnezeu.

Articol preluat de pe www.alfaomega.tv

Am mai constatat în ultima vreme prieteni, că obrăznicia se consideră normalitate. Răspunsuri obraznice, aroganţă, comentarii nepotrivite şi dureroase. Nu numai pe Net, ci şi în realitate. Ştiţi de când e această obrăznicie, fără perimetre demarcate? De când generaţia Facebook face comment-uri anonime pe bloguri. Sub un ID fals se apucă să arunce molotoave. Sudalme. Şi pocăiţii o fac. Cred că ascunşi sub nume fals, nu sunt tot ei. Să vă ferească Domnul să cădeţi în extrema asta!

(va urma)

O moștenire repede câștigată de la început, la urmă va fi fără binecuvântare. (Proverbe 20:21)

     „Moștenire” e un cuvânt plăcut, dacă te gândești la un lucru pe care îl obții datorită cuiva care ți-l oferă, fără ca tu să faci nimic pentru el. În același timp, poate fi un cuvânt neplăcut, pentru că aduce cu el… așteptarea. Și, după cum mulți dintre noi o știm foarte bine, așteptarea nu e ușoară, mai ales în vremurile astea, când totul se desfășoară cu repeziciune, nu mai avem timp nici măcar pentru sarcinile zilnice, când timpul parcă e din ce în ce mai puțin și viața din ce în ce mai scurtă și mai neplăcută…

    Totuși, așteptarea nu e întotdeauna un lucru rău și nu trebuie percepută ca pe o corvoadă. Cel puțin asta îmi tot spune Dumnezeu, de ceva timp… De mult timp, de fapt, dacă mă gândesc că și mulți prieteni mi-au zis, de nenumărate ori: „Ce-i al tău e pus deoparte!” sau „Lucrurile bune vin la cei care știu să aștepte!”. Off… ușor de zis, greu de îndurat!

    Trebuie să avem speranță și multă răbdare! Romani 8:25 spune: „dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, așteptăm prin răbdare”. Off, din nou… Răbdarea asta… Unde te duci, unde cauți, unde te învârți dai de nevoia ei. Dacă nu o ai, trebuie s-o capeți! E un must-have al vieții, după cum ar spune americanu’…

    Te vezi, uneori, în situații-limită și te gândești ca unul din drepții Vechiului Testament: „Ce putere mai am ca să aștept și ce viitor mai am ca să prelungesc viața mea?” (Iov 6:11) Realizezi că moștenirea ta nu mai vine și ești atât de nerăbdător, mai ales când știi că nimeni în afară de Dumnezeu nu îți poate oferi ceea ce îți dorești (Iov 6:8). Iar dacă totul în jurul tău spune că aștepți degeaba, e și mai și…

    Indiferent de lucrul după care tânjești în inima ta, acela se va îndeplini prin credința în Domnul. Nu întotdeauna când vrei sau când crezi tu că trebuie, ci la un timp hotărât. „Va veni sigur, fără greș”, spune Dumnezeu (Avacum 2:3), care te îndeamnă să-l aștepți și să ai încredere în El (Evrei 11:8).

    Însă, trebuie să fii pregătit pentru a obține moștenirea. Accesul în Țara Promisă (făgăduința din viața fiecărui om, dorința ascunsă a oricărei inimi, visul tainic pe care vrei să-l vezi realitate) se face în urma unui drum, destul de lung și de anevoios. Scuze, dar teleportarea e doar în Star Trek, nu și în Biblie!

    Pentru a ajunge în pământul făgăduit, trebuie să treci Iordanul învolburat (Deuteronomul 11:31). Fiecare creștin are un Iordan în viața lui. Unul cu valuri mari și repezi, al căror vuiet strigă: „Nu te apropia, e prea periculos! Nu poți trece, nu vei reuși! Pământul acela nu e pentru tine, te vei îneca dacă faci un pas!” Îți sunt cunoscute gândurile astea? Eu mă lupt cu ele zilnic. Adversitatea este cea care ne face să batem în retragere și să ne gândim: „Oare lui Dumnezeu îi pasă de fericirea mea? Oare Îl interesează dorințele și așteptările mele sau nu-I arde decât de ‘marele Lui plan’ și atât? Mai bine renunț și asta e!” Dar Domnul… Repet, dar Domnul… spune: „Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îți dau tărie și te ocrotesc și dreapta Mea cea tare te va sprijini” (Isaia 41:10).

    Dumnezeu Însuși are grijă să nu cazi și să nu fii luat de valuri, ci să pășești prin ele, astfel încât să intri în Țara Promisă, să te bucuri de moștenirea Lui, să îți vezi visul împlinit, să îți uiți necazurile și să-ți aduci aminte de ele „numai ca de niște ape, care au fost și au trecut” (Iov 11:16).

    Pregătirea e grea. Aduce cu ea o atenție sporită asupra gândurilor, a gesturilor, a acțiunilor, a vorbelor tale. Toate trebuie să fie în acord cu voia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, trebuie să mergi pe calea dreptății și să nu te abați de la ea (Sirah 2:7). Altfel, așteptarea ta va fi zadarnică (Efeseni 5:5), iar dacă îți vei pune toate eforturile în slujba egoismului, vei grăbi totul și vei da la o parte tot ceea ce Dumnezeu a hotărât pentru binele tău, atunci vei înțelege cu adevărat sensul expresiei: „ce va semăna omul, aceea va și secera” (Galateni 6:7).

    Nu te grăbi cu lucrurile conexe, ci privește mai întâi în interiorul tău. Nu aștepta o moștenire, fără să vezi dacă ți-o poți însuși. Ai grijă mai întâi de cine ești, nu de ce vrei să fii, de ce poți avea, de ce ai vrea să cunoști… Indiferent cât te vei agita, cât vei munci, cât vei sacrifica pentru a-ți vedea visele împlinite, ele se vor nărui dacă în inima ta nu se află Iisus Hristos (Agheu 1:9). El este Calea, Adevărul și Viața, deci în El trebuie să privești, să aștepți și să crezi, și astfel vei avea tot ce îți dorești (Matei 6:33).

    Ține minte: nimic nu este prea mult pentru Dumnezeu (Numerii 11:23) și, indiferent de câte obstacole, griji, îndoieli, neputințe, adversități și descurajări ai în calea ta, El a promis că pe cel care crede în El îl va izbăvi de toate și îl va binecuvânta cu o măsură care va da pe dinafară. Nu mă crezi? Întreabă-i pe Avraam (Geneza 24:1) și pe Iov (Iov 42:10-17). Ei știu cel mai bine cum e cu binecuvântarea de la urmă…

–

Scris de † Vestitorul

Devenirea, este alegerea noastră, alergând spre un tărâm necunoscut încă…Dar mai mult decât esența alergării, este nuanța ei: alergarea cea bună. Ideal ar fi să înțelegem timpul, nu ca pe ore sau minute, ci ca îmbrățișări de aripi de îngeri…cu siguranță nu am mai fi doar consumatori , ci am câștiga secunde pentru eternitate.

Scris de: Luminita Ciuciumis >  jurnalulinimii.blogspot.com

Pe Facebook media de prieteni este de peste 150, unii au 10-15, alţii 3000-4000. O elevă de-a mea are 1700. Cel mai bătrân utilizator, Yve Bean, din Bradford, UK, 102 ani la logare în 2008, a strâns 4962 de prieteni până în 2010. Apoi a plecat acolo unde Facebook nu va mai putea influenţa pe nimeni. Câţi credeţi că au vizitat-o la înmormântare? Nimeni…

Cum e să ai 500 de prieteni. Dar 1700? Dvs câţi aveţi? 50, 150? Sigur vă sunt prieteni? Că eu abia am vreo cinci. Se spune că odată, Socrate a fost vizitat de un ucenic. „Aşa casă mică aveţi maestre?”, a înrebat mirat acesta, ştiind reputaţia înţeleptului. „Măcar s-o umplu cu prieteni!”, a fost replica.

E o minciună să crezi că ai 1700 de prieteni. Sau chiar 100. Fără să-i fi văzut vreodată. O fată creştină a avut accident. „Am avut 600 de prieteni, i-a zis păstorului, şi nici unul nu a venit la spital să mă vadă!”.

Prietenia nu-i când stai să spui poveşti, ci când cari poveri. Prietenia e când şti să plângi lângă coleg, când rupi sanswich-ul cu el (mie la liceu un coleg, Guşter îl chema, îmi dădea zilnic un sandwich). Prietenia e să-ţi dea haina cea bună, pantofii, cheia de la casă (aşa a dorit un coleg de facultate de-al meu care stă în Bucureşti).

Am văzut, de 1 Martie 2012, nişte fete prin oraş, cu garoafe. „Aţi primit flori de la băieţi?”. „Aş, de unde domn’ profesor, ni le-am făcut cadou între noi”. Şi fiecare avea un… prieten!

Când eram în clasa XII-a aveam o prietenă de-a X-a. Eu jucam fotbal la juniori republicani în Divizia A. Plecam de la 5,30 de acasă şi veneam seara la 19. De la 13 la 15, zi de zi, o luam de la liceu, şi-o duceam la pregătire la mate. Părinţii mei erau săraci, şi îmi dădeau câte 5 sau 10 lei pe zi, bani cu care nu puteam să-mi iau mai mult de 2 pateuri şi-un iaurt, sau maxim o ciorbă la cantină. Ştiţi ce făceam? Răbdam de foame şi-o duceam pe fată la Cofetărie. Sau, îi cumpăram câte un trandafir. Ori o păpuşă! Ciocolăţi nu erau atunci!

Când am spus întâmplarea asta unor tineri, şi le-am zis că ei azi sunt zgârciţi, un flăcău de vreo 19 ani a râs: „Păi, ce să le mai dăm domn’ profesor prăjituri, nu vedeţi că sunt grase! Ţinem la silueta lor”. „Mă gândeam că vreţi să nu facă diabet”, i-am replicat.

Facebook-ul oferă prietenii zgârcite. Trandafiri frumoşi, dar virtuali. Nu costă nimic. Dar nici nu miros! SMS furate, fără pic de sentiment. Declaraţi downlaudate. Fără inimă în ele. Unele şi fără cap.

Voi, ştiţi ce e prietenia? Nu numai cu fetele, ci şi cu camarazii voştrii. Pe Facebook nu-i găsiţi. Pe cei lângă care să plângi, pe care să te sprijini…

Prietenii de acolo te pot nenoroci. Solomon spune în Proverbe 18:24 „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate”. Hristos să vă fie prieten. Amin?

De aceea, la biserică e bine ca după program să nu fiţi în secunda doi în stradă, la maşini. Mai staţi afară în curte, mai beţi un ceai, o cafea, în holul bisericii. La Cireşarii, după fiecare eveniment se dă ceai şi biscuiţi. Nu pleacă nimeni… Faceţi-vă prietenii la biserică. Vă spun că va fi frumos. Şi fără regrete. Aici se leagă rănile. Şi se închid. Aici să faceţi nunţile!
(va urma)