În forma sa inițială, liberalismul a fost un curent social de descătușare a diverselor forme de opresiune.
Începând cu tiraniile regale de ordin divin, religia de stat, castele sociale bazate pe moșteniri și statut, sistemul judiciar aservit și folosit împotriva celor mici, imperialismul și colonialismul prădător și sclavagist, liberalismul a început ca un campion al demolării acestor structuri de care beneficiau puțini împotriva celor mai mulți.
Însă, ca orice sistem omenesc, liberalismul nu s-a putut elibera pe sine însuși de trei instincte extrem de dăunătoare.
Mai întâi, instinctul de răzbunare. Revoluțiile generate de mișcarea liberală au fost sângeroase și nu ne miră acest lucru.
Nimeni nu renunță la privilegii de bunăvoie.
Dar ceea ce a urmat după instaurarea forțelor liberale a fost teroare de-a dreptul!
Inclusiv în instaurarea comunismului – care este o altă malformație de ordin liberal – clasa muncitoare ajunsă la putere a pedepsit de-a lungul întregii sale istorii pe cei care aveau rădăcini burgheze și moșierești.
Vorbind de comunism, al doilea instinct al liberalismului este de a masca în mod demagogic formele și structurile de guvernământ și proprietate, absolut necesare unei societăți, dar pe care liberalii le-au infamat în mod extrem și generalizat.
Ne-am trezit acum că totul este proprietatea tuturor (deci, a nimănui), că poporul conduce (dar nu toți că nu se poate, ci cei pe care-i vrea poporul, adică… noi) și că revoluția trebuie apărată nu prin validitatea argumentelor sale și succesul polițelor sale, ci în forță!
În fine, al treilea instinct uman pe care liberalismul nu și l-a putut înfrâna și anume acela de revoluție perpetuă.
citeste mai mult: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2018/10/13/liberalismul-in-rostogolire-libera/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
