Mina Ianovici – Ce simt eu

Sărbătorile acestea au prins familia mea cu bucurii la care nu ne aşteptam, dar şi cu umbre care ne-au pus în uimire. 

 Florin,

Ştii că toată viaţa te-am iubit enorm, am plâns cu tine, am râs cu tine (asta mai puţin, e drept, nu prea faci casă bună cu veselia), ţi-am fost alături tot timpul, am fost şi sunt una cu tine.

Să mă ierţi că m-am bucurat că Dumnezeu a îngăduit ca eu şi copiii noştri să nu te mai împărţim cu nimeni câteva luni. Mi-a părut rău pentru tine, dar mi-a părut bine pentru noi. Şi m-am gândit că s-o fi uitat Dumnezeu cu milă şi spre mine şi copii când a îngăduit asta.

Mi-am crescut copiii mai mult singură, explicându-le că tatăl lor lipseşte pentru că alţii au probleme mai mari decât noi şi că el trebuie să tragă oamenii spre Dumnezeu, pentru că aceasta este voia Domnului şi mai trebuie să meargă şi la serviciu, ca să putem avea ce ne trebuie.

Din păcate , echilibrul între muncă şi viaţa de familie e o glumă pe care o poate crede numai cineva care nu ştie cum merg lucrurile. Facem bine ceva doar dacă ii dedicăm tot ce avem, iar uneori, mai mult decât avem. Investind jumătăţi de măsură, culegem jumătăţi de măsură.

Când m-am îndrăgostit de tine, m-a atras tristeţea aceea profundă, inteligentă, care izvora dintr-o înţelegere dureroasă a vieţii şi a omului. Ai avut şi ai o viaţă care te-a pus în imposibilitate să scapi de ea. Înţelegi mai multe despre viaţă, te întristezi mai mult, eu te plac mai mult….hai, că nu e rău!

Eşti pomul meu lovit de pietre, sprijinul meu, darul lui Dumnezeu pentru mine.

Citește tot articolul http://newsnetcrestin.blogspot.ro/