EDITORIALE

FEBRUARIE – PROTESTĂM ÎN VOIE

FEBRUARIE – PROTESTĂM ÎN VOIELuna Februarie este doar la câteva zile de noi. Sunt comunități unde nu s-au organizat încă acțiuni de protest pro-Bodnariu, sau, chiar dacă s-au organizat, liderii locali și comunitatea doresc să repete acțiunea: fără nicio problemă, toată luna Februarie este deschisă!
În luna Martie avem nevoie de o scurtă pauză. Dacă familia Bodnariu va fi reunită între timp, slavă Domnului! Dar dacă Domnul îngăduie ca această încleștare să devină un „maraton” mai degrabă decât un „o sută de metri plat”, atunci va trebui să ținem cont de câțiva factori pe care să-i gestionăm cu grijă, folosind resursele și energia comunităților noastre în regim de termen lung.
Omul nu poate rezista doar în regim de revoluție. Nu se poate supraviețui într-un permanent protest. Avem familii, servicii, responsabilități de tot felul și după o vreme, fiecare va zice că a făcut destul, a venit rândul altora! Alții care dacă au stat pe margine până acum, marea majoritate dintre ei tot acolo vor rămâne.
Există câteva pericole pe care vreau să le fac înțelese:
Epuizarea fizică și psihică. Toate aceste acțiuni implică renunțarea la alte activități și responsabilități. De dragul cauzei, oamenii vor fi în stare de mult sacrificiu, dar nu la nesfârșit.

Căderea protestelor în banal. Mai ales dacă numărul și energia încep să scadă, interesul media la fel, nemaivorbind de faptul că Norvegia are o capacitate notorie de a aștepta să se stingă curentul. Nu dorim să devenim un oarecare detaliu într-un decor.

Reducerea acțiunilor noastre la unidimensional: doar proteste! Sunt multe alte lucruri de făcut, care pot avea un impact puternic: contactarea în masă a guvernanților, legislatorilor, canalelor media și instituțiilor cere timp, resurse și focalizare! Luna Martie va fi folosită în acest scop!

Lipsa unei strategii comune, cu țintă și cumul de forță. Dacă fiecare acționează doar pe cont propriu, fără o coordonare, fiecare va lovi zidul acesta gros numit Barnevernet în 100 de locuri, dar cu șoc redus, provocându-i ceva zgârieturi. Nu e rău, în sensul de a-i ține împrăștiați și ocupați pe tot perimetrul. Dar spărtura se realizează atunci când lovești cu toată puterea, în acelaș punct, în acelaș moment! Iată ce dorim să facem Sâmbătă 16 Aprilie, 2016!

De ce atunci?
Pentru că se dezgheață iarna cam peste tot, se poate ieși în număr mult mai mare, se poate mărșălui și se poate sta în adunările de protest. Ceea ce am observat este că mulți au „trecut” pe la aceste acțiuni, astfel că cine a evaluat participarea la anumite ore și nu la cea de vârf, a lansat statistici foarte diferite.
Apoi, pentru a realiza o acțiune de asemenea anvergură, organizată și coordonată simultan, cu maximă participare posibilă și cu un program comun, prestabilit, este nevoie de timp pentru mobilizare, informare, comunicare, pregătire, organizare și desfășurare a marii acțiuni de protest internațional, în peste 100 de locuri, zeci și zeci de mii de oameni, pe 10 ore de fus orar, încadrate într-o continuă ștafetă pornită în România, peste continentul european, peste ocean și de pe o coastă pe alta a Americii! Toate acestea cu o vizibilitate maximă prin toate canalele media!
Plus, pentru a atrage asemenea mișcări de mase este nevoie de clădirea acelui avânt crescând și dezlănțuit atunci când ajunge sub maximă presiune.
Deci:
Februarie: proteste în stradă peste tot unde se dorește!
Martie: scrisori, scrisori, telefoane și email-uri; pregătire pentru marea zi de protest comun!
16 Aprilie: toți, peste tot, la fel!

--

Sursa: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/

  

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura