Prințul mamei, prințesa mamei, vedetele bisericii

Nici nu știu cum să încep această scriere, de sensibil ce e subiectul. De câteva minute gândesc la modul cel mai lin de a începe. Vreau să scriu azi, despre un fenomen, care în ultima vreme e prea întâlnit prin biserici și anume: fenomenul copiilor vedetă.

Copiii vedetă sunt de regulă abia mergători pe picioare, dar pot urca în vârstă până mai sus ca vârstă. Ei sunt acei drăgălași, care întorc biserica pe dos în timpul programului, iar mama și tata chiar se mândresc cu „dibăcia” lor. Plimbările pe culuare și pe la diferite persoane nu mai sunt de ajuns, ei fac plimbări pe la amvon, pe podium dacă este, trag de chitara care stă în suport, vor să apese pe clapele pianului și chiar la microfon ar vrea să gângurească. Dacă vine la tine în timpul programului și tu nu îi spui „Ce faci tu frumusețe mică!” Sau „Ce faci tu prințesă!” părinții te bagă în „black list” la categoria invidios sau scorțos.

Când cresc, acești copilași devin altfel de vedete. Cu freze și vestimentații demne de staruri de cinema, apar la spus versete și poezii. Ei, cum să nu apreciez o mică vedetă care spune un verset. Păcat că nu poți sări cu fluierături și ropot de aplauze. Aaa… și să nu care cumva să uiți să lauzi părinții la ieșire, că e bai cu tine, dacă uiți asta.

Veți spune unii „Teo are chef de scandal!” dar nu am. Vreau doar să trag un semnal de alarmă în privința orientării greșite a unor suflete în viață și să fac un apel la a respecta minime reguli de bun simț, când ne prezentăm la biserică împreună cu pruncii noștri, în compania altor oameni.

Primul aspect de semnalat este nevinovăția copiilor. Aici e strict problema părinților, copiii la vârsta asta, fac ce îi învață sau le permit părinții. Unii vor spune că nu au ce le face, dar nu pot să accept această scuză. Am și eu copii și au stat și stau lângă mine pe bancă, de la începutul programului, până la sfârșitul lui. Că nu le-a convenit e adevărat, dar ei știu că la biserică au voie maxim o dată să se ridice, dacă e o urgență cu baia. Așa sunt educați, formați. Nu se poate, ca un copil să facă ce vrea, când vrea, fără ca părintele să îl poată opri. Trebuie să găsească acele mecanisme de control, pentru că altfel copilul e în pericol.

Alt aspect de semnalat este cel referitor la bunul simț. Iar nu poți cere unui copil să cunoască și să respecte niște reguli de bun simț, dar părinții ar trebui să le cunoască bine. Nu poți permite ca o cântare, o poezie, o predică să fie deranjate constant de răsfățurile unui copil. Nu poți permite, ca predica unui frate, să fie deturnată spre mica vedetă care face „ischibiții” în fața amvonului. Și din respect față de cel ce predică, recită sau cântă, dar mai ales din reverență și respect față de Dumnezeu. O minimă doză de bun simț e obligatorie.

Citeste tot articolul -> http://www.filedinjurnal.ro/

by Teofil Gavril