Un pastor din Spania (care mi-e bun prieten), a găsit într-o zi un ghiul lucios. Frumos. Greu. Gravat. L-a dus la bijutier, la evaluare. Expertul l-a privit pe toate părțile și-a comunicat sec: “E fals!”. În secunda următoare, pastorul n-a mai fost interesat de ghiul. Ba, chiar l-a zvârlit în stradă. Curiozitatea lui era dacă-l va lua cineva…
Mulți oameni putem avea o credință ca ghiulul fals. Încărcată cu dogme, ornată cu obiceiuri, cu canoane. Atâta vreme cât credem că e ideală, ne purtăm cu ea cu grija unei comori neprețuite. O lustruim, o ținem mândri pe deget. Cei ce nu-s experți ne zic de zor că-i valoroasă. Scumpă. Dar când vine Hristos, Expertul cu zoom-ul, ne dăm seama că nu valorează nimic!
Până să știm că e non-valoare, nu doar că ne etalam ritualic falsul, dar și-l îngrijeam! Îi acordam atenție sporită. Cinste. Timp. Ne temeam ca “ghiulul” să nu ne fie furat! Apoi, pus sub lupa adevărului, dintr-o dată, pur și simplu nu ne mai atrage! Nu ne mai interesează. Aruncăm credința falsă la coșul de gunoi… Așa au făcut și Pavel, și Nicodim, și Augustin, și Luther, și alte miliarde de creștini.
Paradoxal, o mulțime covârșitoare de indivizi, deși află că au o credință nulă, o viață falsă, o religie de doi bani, continuă s-o chivernisească! Ce amăgire! Autoamăgire.
Evaluați-vă credința! Aici. Acum. Altfel, acolo sus o să rămâneți cu buza umflată…
Nicolae Geantă
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
