ANUNTURI

Alegeri la Comunitatea Teritorială Penticostală Spania

dsc_0301Sâmbătă 17 Ianuarie s-au desfăşurat alegerile pentru un nou mandat de patru ani, al Comitetului de conducere al Comunităţii Teritoriale Penticostale din Spania. Această comunitate este parte integrantă din Cultul Penticostal, Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România şi este formată din 70 de biserici penticostale române, răspândite pe tot cuprinsul Spaniei. Pentru o mai bună organizare, Comunitatea teritorială din Spania este divizată în trei comunităţi zonale: Comunitatea Mediterana – care grupează bisericile de pe coasta de est a Spaniei şi din Insulele Baleare; Comunitatea Madrid – Nord – care grupează bisericile din zona Madrid şi Nordul Spaniei şi Comunitatea Andalucia – care grupează bisericile din respectiva zonă geografică.

Gazda alegerilor de anul acesta a fost Biserica Penticostală „Gosen” din Madrid, păstorită de fratele Gavrilă Moldovan, iar din partea Comitetului Executiv au participat fraţii Moise Ardelean – noul preşedinte al CP-BDAR, împreună cu Ioan Gurău.
Evenimentul a fost deschis printr-un cuvânt de salut adresat audienţei de pastorul bisericii gazdă, urmat de preşedintele în exerciţiu al Comunităţii Teritoriale, fratele pastor Sandu Bor.
Fraţii Moise Ardelean şi Ioan Gurău, după saluturile de rigoare, au prezentat celor prezenţi importanţa unui astfel de eveniment, precum şi câteva proceduri tehnice, extrase din regulamentul electoral al Cultului Penticostal. După aceste prezentări, s-a trecut la votarea noului Comitet al Comunităţii format din 7 membrii, ţinându-se cont de ponderea fiecărei comunităţi zonale, apoi a Biroului Permanent, format din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar.
În urma alegerilor, noul Comitet de conducere al Comunităţii Teritoriale Penticostale din Spania, se prezintă astfel:
Preşedinte – Fedor Timşac, pastor în Biserica „Elim” Beasain – Guipuzcoa
Vicepreşedinte – Mihai Morar, pastor în Biserica „Eben Ezer” Castellon de la Plana – Castellon
Secretar – Radu Galea, pastor în Biserica „Elim” Roquetas de Mar – Almeria
Membrii:

tnDaniel Floruţă, pastor în Biserica „Betel” Valencia
Ioan Trifan, pastor asistent în Biserica „Muntele Sionului” Arganda del Rey – Madrid
Adrian Szep, pastor în Biserica „Betania” Getafe – Madrid
Gavrilă Moldovan, pastor în Biserica „Gosen” Madrid.

La terminarea alegerilor, pastorul Moise Ardelean a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi interesul dovedit pentru această lucrare, exprimându-şi în acelaşi timp satisfacţia pentru modul în care Dumnezeu a coordonat alegerile, astfel încât Biroul Permanent este reprezentat de fiecare comunitate zonală în parte.
Părtăşia celor prezenţi a continuat printr-o masă de dragoste pe care biserica gazdă a oferit-o tuturor participanţilor (aprox. 150 de persoane).
Sursa: www.spaniaevanghelica.wordpress.com

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura