Cameron Thomson spunea despre rugăciune într-una din cărțile sale, că ea este mărtuirisirea neputințelor noastre și a altora, în numele Domnului Isus, înaintea ochilor iubitori ale unui Tată care știe, înțelege, mângâie și răspunde.
Până la urmă rugăciunea intervine în urma unei nevoi acute, a unor dorințe puternice de a obține favorul lui Dumnezeu. În multe din biserici sunt rugăciuni slabe tocmai din lipsa dorinței și a nevoii de acțiune a lui Hristos. În cele mai multe cazuri, noi suntem cei care ne rezolvăm problemele, noi dăm telefoane la prieteni și tot noi suntem cei care alergăm ca disperații ca să influențăm “destinul”.
Acolo unde lipsește rugăciunea autentică și nevoia de a relaționa cu Dumnezeu, vom găsi stres, nemulțumiri și agitație. Dacă ne uităm la lumea de lângă noi vom vedea zbateri continuue după o viață mai bună și mai plăcută. Dacă ne uităm la lumea din noi, unde ar trebui să fie Hristos, vom vedea altceva, o liniște neînțeleasă de ceilalți, o bucurie nepricepută de lume sau percepută ca o nebunie. Omul care simte nevoia de Dumnezeu în viața lui însă, este cel mai privilegiat.
Sistemul de gândire al celor fără Dumnezeu este caracterizat de efortul personal în vederea prezentului și viitorului, pe când, sistemul creștinesc de gândire este caracterizat de credința în Cel care poate face totul, pentru acum și pentru atunci. Acest lucru nu înseamnă totuși că noi stăm și așteptăm îndurarea lui Dumnezeu, la iarbă verde și la mici cu muștar. Domnul nu promovează lenea ci munca, însă, ce nu putem face noi va face El.
Când ajungem în situația în care nu putem trece peste obstacolul survenit în viață, indiferent ce-am face, abia atunci se naște în noi dorința încredințării problemei lui Hristos. Atunci ne vom ruga cu patos, atunci vom plânge, atunci vom striga așa cum Îl chema David pe Dumnezeu iar El nu ne va lăsa să așteptăm. Pe de altă parte, tot ceea ce nu vine din adâncul inimii este un ritual, o rugăciune pentru sfinții din pereți sau din suflet la unii. O astfel de rugăciune nu trece de pereții bisericii.
Probabil avem de toate și nu mai dorim nimic altceva. Mi-ar plăcea să fie o zi în care cu toții, să dăm cu obișnunța de pământ. Să ne săturăm de lucruri făcute ca să fie. Să ne săturăm să ne mințim pe noi înșine că am comunicat cu Dumnezeu când noi nici capacitatea nu ne-am luat-o în relația cu El.
Să fi transparent cu Hristos e cel mai bun început.
Noi nu știm să ne rugăm. Este interesant că până și rugăciunea noastră este modelată de Duhul Sfânt cu suspine negrăite. Lucrul acesta îmi spune că suntem mult prea mici în fața unui Dumnezeu incomensurabil. Iar asta mă bucură deoarece ne face dependenți de El.
Spunea Richard Wurmbrand, “niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi”. Mai este timp să schimbăm ceva…
Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
