MARTURII

Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu

Lumea showbiz-ului este una care nu beneficiază de o reputaţie prea bună şi este asociată adeseori cu decăderea religioasă. O lume lipsită de principii, a exceselor de tot felul şi a compromisurilor, căreia câteva celebrităţi i-au supravieţuit şi, chiar mai mult, în care au reuşit să Îl descopere pe Dumnezeu.

1.denzel_washington_4001. Denzel Washington (actor)
Unul dintre cei mai de succes actori de la Hollywood, plătit cu aproximativ 20 de milioane de dolari pe film, este fiul unui pastor penticostal şi un cititor zilnic al Bibliei.
„Deschid şi citesc Biblia în fiecare zi. Chiar ieri am citit ceva interesant: „Nu îţi dori să îţi câştigi existenţa. Aspiră să faci o diferenţă în lumea din jurul tău”, a declarat Washington pentru Christian Post. Recent, Denzel şi soţia sa Pauletta au acceptat să nareze Cartea Cântărilor pentru „The Bible Experience”, o Biblie audio narată de cele mai cunoscute celebrităţi afro-americane.

2.brian_welch (Foto: lastfm.es)

2. Brian Welch (fost chitarist al formaţiei heavy metal Korn)

Când auzi de formaţia Korn, creştinismul nu este chiar primul lucru la care te gândeşti. Însă datorită convertirii la creştinism a lui Brian Welch, co-fondator şi fost chitarist, acesta este un subiect de interes. După ce o viaţă întreagă, Welch a fost dependent de droguri şi „un om mort pe dinăutru”, acesta a fost mişcat de o revelaţie pe care a avut-o în faţa fiicei sale. Ulterior, chitaristul a părăsit formaţia în anul 2005 şi a început o carieră nouă, pe piaţa muzicală creştină.

--

3. Patricia Heaton (actriţă)

3.patricia_heaton (Foto: pauladandrea.com)Cunoscută foarte bine ca mamă iubitoare şi soţie a lui Ray Romano, din serialul american de comedie „Everybody Loves Raymond” (Toată lumea îl iubeşte pe Raymond), Patricia nu este timidă atunci când trebuie să vorbească despre credinţa ei. Actriţa s-a născut într-o familie catolică, dar a ales să îmbrăţişeze protestantismul, alăturându-se unei biserici prezbiteriene. În prezent, activează în organizaţia „Feminists for Life”, care este împotriva avortului.

4. Donna Summer (cântăreaţă de muzică disco)

--

4.dona_summer (Foto: pochoblog.com)Cu toate că s-a născut într-o familie creştină, Donna Summer a devenit regina muzicii disco şi s-a îndepărtat de credinţă. Starul, devenit foarte celebru în anii 70, s-a întors la rădăcinile ei creştine în urma unei puternice depresii şi a anunţat că este „născută din nou”. De atunci, Donna Summer a declarat că s-a detaşat de „lucrurile lumeşti” şi de „imaginea puternic sexuală” asociată genului muzical datorită căruia devenise celebră.

5. Martin Sheen (actor)

5.martin_sheen (foto: es.doblaje.wikia.com)Câştigător a unui premiu Emmy şi al unui Glob de Aur, Martin Sheen este foarte cunoscut şi pentru activismul său liberal. Sheen (pe numele real Ramón Antonio Gerardo Estévez) este catolic şi şi-a ales numele de scenă pentru a-l onora pe teologul catolic Fulton J. Sheen. O perioadă a stat departe de biserică, dar a revenit la credinţă după ce s-a îmbolnăvit foarte rău, în timpul filmărilor pentru „Apocalypse Now” (1979).

6. Al Green (cântăreţ de muzică soul)

6.al_green (Foto: eurweb.com)Green a crescut într-o famile foarte credincioasă, care însă l-a gonit de acasă în adolescenţă, din cauză că acesta devenise un fan înfocat al lui Jackie Wilson (o legendă a muzicii soul). După un succes fulgerător, cântăreţul a luat decizia de a se întoarce la Dumnezeu în urme unei drame personale. Iubita sa a încercat să îl ucidă, înainte de a se sinucide în 1974. Greene a declarat că acela a fost momentul de trezire, care l-a ajutat să îşi pună viaţa în ordine. Doi ani mai târziu, superstarul a devenit pastor hirotonit la Full Gospel Tabernacle din Memphis. Reverendul Al Green este încă activ în slujba lui Dumnezeu.

 

7.jane_fonda (Foto: thehairstyler.com)

7. Jane Fonda (actriţă)

Fonda a crescut considerându-se atee, dar fiind o activistă feministă convinsă. Din 2001, Fonda se descrie ca fiind creştină şi „născută din nou”, deşi nu în sensul tradiţional al cuvântului. În schimb, Fonda recunoaşte influenţa pe care a avut-o credinţa în viaţa ei, în special în divorţul de Ted Turner, care îi critica constant credinţa. Fonda a crescut considerându-se atee, dar fiind o activistă feministă convinsă

 

 

8.stephen_baldwin (Foto: today.com)8. Stephen Baldwin (actor)

Cel mai tânăr din fraţii Baldwin, toţi actori, a crescut într-o familie catolică, dar a cărei influenţă a lăsat-o în urmă când a ales să devină actor. „Am trăit o viaţă extraordinară, care depăşeşte imaginaţia oricui. Dar viaţa mea alături de Iisus Christos este cu mult mai frumoasă decât tot ce am trăit atunci”, declara Baldwin în 2006. Datorită influenţei unei menajere braziliene, Baldwin a îmbrăţişat creştinismul evanghelic.

9. Kirk Cameron (actor)

Actorul Kirk Cameron a 9.kirk_cameron (Foto: wayofthemaster.com)crescut într-o familie seculară, în care nu se vorbea despre religie. Aşa că a devenit cu uşurinţă ateu. Convingerile sale au fost provocate la vârsta de 17 ani, când Cameron a acceptat invitaţia cuiva de a participa la o întâlnire la biserică. „Ştiam că nu o să merg în Rai pentru că nu credeam în Dumnezeu. Îmi băteam joc de Dumnezeu. Îmi băteam joc chiar şi de ideea existenţei lui Dumnezeu”, mărturiseşte Cameron. Căutarea sa după un răspuns l-a condus la creştinism, datorită căruia a devenit cunoscut şi publicului creştin, în filmele „Left behind” şi „Fireproof”.

10. Angus T. Jones (actor)

10.angus_jones (Foto: nydailynews.com)Angus, cunoscut ca băieţelul din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”, a stârnit un scandal mare după ce a devenit creştin. El a comentat că „nimeni nu poate fi în acelaşi timp credincios temător de Dumnezeu şi parte a echipei din acest serial”. Într-un videoclip pe YouTube, Jones spune că de curând a început să studieze Biblia, iar acum nu se mai simte confortabil cu umorul „riscant” care defineşte serialul de comedie. Ulterior, Angus şi-a cerut iertare de la colegii săi. insistând că scopul său nu a fost să jignească pe nimeni.

sursa: www.semneletimpului.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. O mare personalitate este Chuck Norris!!! Da, si are multe carti crestine publicate (cititi wikkipedia) ..ma mir cum de nu este in topul acesta!!!!!!!! 😐

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura