AZI CÂND COBORI
Azi când cobori Isuse, iar în lumea păcătoasă,
Baţi la fiece fereastră, şi aştepţi la orice casă.
La palatu-n cânt şi aur, ori la casa cea săracă,
Baţi şi baţi şi-aştepţi Isuse, loc în suflete să-Ţi facă.
Duci cu Tine bucurie, pentru inimi, pentru casă,
Şi dai tuturor acelor, ce Te-ascultă şi Te lasă.
Dar ‛năuntru-i veselie, cântece şi vorbe multe,
Şi pe Tine-n acea vreme, nimeni să Te mai asculte.
Tu cu ochii plini de lacrimi, suspinând prin frig pe-afară
Mergi şi-aştepţi la alte gemuri, şi să baţi la uşă iară.
Dar Isuse, nici o casă, nici o inimă creştină,
Nu Te-aşteaptă azi pe Tine, cu cântări şi cu lumină.
Azi când Prea eşti îmbrăcat în zdrenţe, şi în glasul Tău răsună,
Prea tot dragoste şi milă, şi îndemn la fapte bune.
Şi n-ascultă nimeni de-astea, lumea-i cultă dar barbară.
Nimeni nu-Ţi deschide uşa, şi Tu plângi uitat afară.
Poezie scrisă de Petru Popovici în1954
